v1-11: Laudele lui Solomon către Dumnezeu.
v1-2: Dumnezeu Își arătase harul Său, îngăduind omului să-I construiască un templu; chiar și cerul cerurilor nu-L poate cuprinde (2.6).
v3: Solomon a adunat tot Israelul, pentru a împărtăși această ocazie minunată.
v4: Dumnezeu Își dovedise credincioșia. El a promis și, prin propria Sa mână, a împlinit aceste promisiuni. Acest lucru a fost adevărat când l-a pus pe David și apoi pe Solomon pe tron; și a fost adevărat când a pus deoparte Ierusalimul ca loc pentru Numele Său.
v5: Dumnezeu nu alesese până atunci un loc pentru un templu, nici un rege pentru poporul Său.
v6: Dumnezeu a avut două alegeri: Ierusalim și David, Ezechiel 37.24-25; Zah 12. Există o semnificație de durată pentru ambele, promițând binecuvântări pământești viitoare pentru poporul evreu.
v7-9: Solomon a explicat de ce David nu a putut să construiască templul;
- motivul real nu a fost dat aici; 1 Cro 28.3;
- nu a existat nici o critică la adresa lui David;
- nu a fost menționat războaiele lui David.
David a avut viziuni de la Dumnezeu și acest lucru trebuie lăudat, pentru că această viziune l-a determinat să pregătească mult pentru construirea templului și se pare că l-a inspirat și pe Solomon în rolul său.
v10: Erau semne de netăgăduit că Dumnezeu își împlinise cuvântul; numirea lui Solomon ca rege, construirea templului.
v11: Chivotul era în centru, în Locul Preasfânt. Acesta era legământul lui Dumnezeu cu poporul Său. Fără legământ, clădirea ar fi fost doar o grămadă de cărămizi.
Pentru noi, Hristos este central, pentru că toate făgăduințele lui Dumnezeu sunt „Da” și „Amin” în El.
v12-13: Solomon era în vârful unei platforme, așezându-l deasupra poporului, pentru ca vocea lui să poată fi auzită. Aceasta descrie scena în care Solomon se ruga în fața poporului.
v14: Solomon și-a început rugăciunea cu excelența și credincioșia lui Dumnezeu; templul era o mărturie a credincioșiei lui Dumnezeu. Templul era mare pentru că Dumnezeu este mare (2.9). Binecuvântarea lui Dumnezeu este pentru cei „care continuă din toată inima pe calea ta”
v15-17: Credincioșia și puterea lui Dumnezeu. Se repetă micul refren; „cu gura ta ai făgăduit și cu mâna ta ai împlinit” (vezi v4);
- cuvinte de făgăduință; legământ; făgăduit; vorbit; împlinit;
- Solomon s-a rugat pentru credincioșia continuă a lui Dumnezeu, ca El să-și demonstreze caracterul Său, în împlinirea mai multor promisiuni;
- Dumnezeu este capabil să împlinească ceea ce a promis;
- Îndeplinirea unor promisiuni depindea de ascultarea poporului și a regelui. În mod specific, promisiunea unei împărății veșnice depindea de faptul că linia lui David umbla cu credincioșie înaintea lui Dumnezeu.
v18: Dumnezeu este prea mare pentru orice clădire făcută de om; Fapte 17.24-25 și 1 Împărați 8.27.
Scriitorul adaugă aici sintagma „cu oamenii”; adevărul minunat al venirii lui Isus Hristos este că Dumnezeu a locuit printre noi; „Plăcut ca omul cu omul să locuiască, Isus, Emanuel al nostru”.
Vezi Ioan 14.17, Dumnezeu locuiește acum în poporul Său prin Duhul Său cel Sfânt. Distincția vitală dintre „cu” și „în”; cea mai mare minune este făcută posibilă prin Isus Hristos.
v19-21: Rugăciune „spre acest loc”; vezi Dan 6.10, împlinirea v38. Cererea lui Solomon era ca Dumnezeu să onoreze toate rugăciunile îndreptate spre templu. Pentru noi, El este mulțumit să onoreze rugăciunile în Numele lui Isus; Ioan 14.13; 16.23.
Este minunat că Dumnezeu ar accepta deloc lauda și rugăciunea din partea omului.
În v22-39, Solomon se referă la diferite scenarii în care a cerut ca Dumnezeu să asculte rugăciunile poporului Său. În toate aceste situații specifice, Solomon a cerut ca rugăciunile îndreptate „către acest loc” să fie ascultate.
Solomon a afirmat în mod repetat că cerul este locuința lui Dumnezeu.
v22-23: Păcatele personale: ca Dumnezeu să-Și demonstreze dreptatea și neprihănirea. Neh 4.4; acțiunile din viața noastră au consecințe.
v24-25: Păcate naționale care aduc înfrângere militară; astfel de evenimente au avut cauze spirituale; dar Dumnezeu a fost întotdeauna dispus să ierte și să restabilească.
v26-27: Secetă din cauza păcatelor; din nou rugăciunea este pentru iertare și restaurare. Există, de asemenea, o instrucțiune divină, ca Dumnezeu să învețe poporul Său cum să trăiască corect.
v28-31: Foamete și plăgi, dezastre și boli; acestea fac parte din viața omului, mai degrabă decât consecințe ale unor păcate specifice. Dar și aici putem și trebuie să ne rugăm. Vremurile de încercare ne avertizează asupra dificultăților personale; întorcându-ne la Domnul Dumnezeu, ni se amintește că El ne cunoaște inimile și ne va învăța să umblăm în ascultare.
v32-33: Mărturia lui Dumnezeu în lume, pentru ca și neamurile să fie acceptate. Aceasta este o viziune mare, ca neamurile să audă despre măreția lui Dumnezeu. Din păcate, națiunea lui Israel a devenit disprețuitoare față de străini.
v34-35: Credincioșia lui Dumnezeu față de poporul Său; putere în luptă, pentru a le susține cauza. Poporul este trimis de Dumnezeu, de aceea cauza lor este aprobată de El.
v36-39: Înfrângerea și exilul din cauza păcatelor persistente; acest lucru a fost mai grav decât în v24-25. Această judecată s-a împlinit, pentru Iuda, prin Manase și exilul care a urmat, vezi Dan 9.5.
Înfrângerea și exilul nu au fost definitive, pentru că Dumnezeu a rămas Dumnezeul poporului Său. El a respectat schimbarea inimii lor și le-a schimbat circumstanțele, aducându-i înapoi în țară.
v40: Rugăciunea a primit răspuns în 7.15; Solomon nu putea să se încreadă decât în mila lui Dumnezeu și în cuvântul lui Dumnezeu, nu putea insista ca Dumnezeu să onoreze templul.
v41-42: Rugăciunea în timp ce Dumnezeu se odihnea în templu; vezi Num 10.35, când a fost urcat chivotul. Vezi Ps 132.8-10 și promisiunile lui Dumnezeu în Ps 132.13-18.
.