„A Ritual To Read to Each Other” de William Stafford este o poezie de cinci strofe, care este împărțită în seturi de patru versuri, sau quatrains. Poemul nu se conformează unui model perfect de rimă, în schimb există jumătăți de rimă și rime complete care apar în al doilea și al patrulea rând al fiecărei strofe. Un bun exemplu este în cadrul primei strofe, cu cuvintele „sunt” și „stea”. În plus, trebuie remarcată rima înjumătățită sau oblică, care există între „talk” și „dark”.
Poemul nu urmează un model specific de metru, deși Stafford a ales să mențină versurile în jurul aceleiași lungimi. Majoritatea versurilor conțin undeva între unsprezece și treisprezece silabe. De asemenea, ele par similare din punct de vedere structural pe pagină.
„A Ritual to Read to Each Other” a fost scrisă atât ca un avertisment, cât și ca un memento pentru cei aflați în relații cu privire la pericolele inerente în reținerea emoțiilor. Este ușor de imaginat, mai ales cu beneficiul titlului, modul în care aceste versuri ar putea fi citite ritualic, sau în mod regulat. Puteți citi poemul integral aici.
Rezumat din „Un ritual de citit unul altuia”
„Un ritual de citit unul altuia” de William Stafford vorbește despre realizarea unei lumi în care relațiile să fie întotdeauna sănătoase, echilibrate și benefice.
Poemul începe cu vorbitorul imaginându-și un scenariu în care el nu-și cunoaște ascultătorul, iar acesta nu-l cunoaște pe el. Dacă acesta ar fi cazul între ei, sau între orice alt cuplu aflat într-o relație, există șansa ca ei să „rateze steaua”. Șansa cuiva de a-și crea o viață împlinită poate scăpa cu ușurință dacă este urmat „dumnezeul greșit”.
El continuă să descrie modul în care relațiile se destramă prin explozia experiențelor din copilărie și prin „ridicarea din umeri” indiferentă. Aceste lucruri pot fi evitate dacă cineva este dispus doar să își croiască propriul drum. Poemul se încheie cu rugămintea vorbitorului ca toți cei care ascultă textul poeziei să își facă „semnale” clare unii altora. Ființele umane ar trebui să se ajute reciproc prin întunericul „adânc” al vieții.
Analiză a textului Un ritual pentru a ne citi unii altora
Stanța întâi
În prima strofă a acestei piese, vorbitorul oferă începutul unui scenariu. Această situație posibilă servește drept bază pentru restul textului. Este o posibilitate care îl tulbură profund pe vorbitor și la care a petrecut mult timp gândindu-se.
El descrie o lume în care ascultătorul nu știe ce „fel de persoană” este. Apoi, la rândul său, nici el nu știe ce „tip de persoană” este ascultătorul. Aceste prime rânduri par să se refere doar la o anumită relație, nu este cazul însă. Pe măsură ce poemul avansează, devine clar că vorbitorul expune un „ritual” care ar trebui să se adreseze tuturor.
Dacă el și ascultătorul nu se cunosc, atunci „modelul” „altora… poate prevala în lume”. Această frază ciudată se descompune pentru a însemna ceva destul de simplu. El nu vrea ca relația sa să fie definită de ceea ce spun alții. Nu trebuie să se lase distras de un „dumnezeu greșit” sau de un impuls greșit. Urmarea acestui impuls ar putea duce la un dezastru în relația lor. Cei doi ar putea „rata steaua”, sau șansa lor de a face o relație de succes.
Stanța a doua
În cel de-al doilea catren, vorbitorul continuă să descrie printr-o metaforă extinsă cum ar arăta o greșeală. Începe cu „multe și mici trădări în minte”. Aceste momente negative, nedefinite, sunt înrăutățite de „o ridicare din umeri”. Primele două rânduri arată o combinație de diferite tipuri de nepăsare. Vorbitorul lui Stafford le vede pe acestea ca fiind cele care pot declanșa „strigăte”.
Pasatul cuiva, cum ar fi „erorile din copilărie” pot fi ușor aduse la suprafață. Chiar dacă nu se intenționează să se declanșeze un conflict, emoțiile pot cu ușurință să
urzească… să se joace prin digul rupt.
Plocutorul compară mintea umană cu un baraj. Acesta este capabil să rețină multe traume diferite, cel puțin până la un anumit punct.
Stanța a treia
În cea de-a treia strofă, Stafford continuă să folosească metafora în efortul de a transmite punctul de vedere al vorbitorului său. El descrie un moment în care,
Elefanții defilează ținându-se de coada fiecărui elefant.
Acesta este genul de „urmărire” fără noimă pe care vorbitorul nu-l place. Se leagă direct de versurile din strofa întâi care vorbesc despre faptul că ne uităm la zeul greșit. El afirmă că dacă cineva îl urmează fără minte și apoi „se rătăcește”, atunci „circul nu va găsi parcul”. Nimeni nu va putea ajunge acolo unde a vrut să ajungă dacă nu este capabil să își aleagă propria cale. Elefantul conducător a dirijat greșit întreaga paradă.
În al doilea set de replici, vorbitorul descrie același tip de mentalitate. De data aceasta însă se concentrează pe aspectele mentale și morale. El vorbește despre faptul că vede ceva, dar este incapabil să știe ce este. Aceasta este o greșeală a societății care a imprimat oamenilor o incapacitate de a vedea dincolo de ceea ce se află chiar în fața lor.
Stanța a patra
Stranța a patra marchează o schimbare în narațiune. În loc să vorbească vag către un public nedefinit, vorbitorul își restrânge atenția în încercarea de a ajunge la o concluzie. El afirmă că vorbește direct „cu o voce, cu ceva din umbră”. Această voce locuiește în interiorul propriului corp, într-o regiune atât „îndepărtată”, cât și „importantă”.
El recunoaște faptul că este ușor să ne „păcălim unii pe alții”. Mulți sunt tentați și se lasă pradă acestui lucru în fiecare zi. Vorbitorul cere ca, în schimb, să ne „considerăm” unii pe alții. Dacă acest lucru nu se întâmplă, atunci „viața noastră reciprocă” ar putea să se rătăcească și să se piardă. Fiecare persoană are o influență asupra celor cu care intră în contact și „noi” ar trebui să facem cu toții tot ce putem pentru ca această influență să fie una bună.
Stanța a cincea
În ultimele patru versuri din „Un ritual pentru a ne citi unul altuia”, vorbitorul descrie care vor fi beneficiile de a acționa într-o manieră mai pozitivă. El afirmă că aceasta va permite să se recunoască importanța ca oamenii să fie „treji”. Așa cum s-a spus mai înainte, ei nu ar trebui să urmeze orbește.
Dacă cineva nu este treaz și nu este cu adevărat capabil să vadă ce se întâmplă în lume, atunci o,
linie de rupere îi poate descuraja să se întoarcă la somn;
Este ușor să fii atras înapoi într-un mod de viață cunoscut. Să faci parte din mulțime este mai ușor decât să-ți cauți propria cale. „Noi” suntem capabili să ne ușurăm unii altora călătoria prin viață dacă ne facem „semnalele” clare. Cuvintele pe care ni le spunem unii altora ar trebui să pătrundă prin întuneric. Acesta este atât de „adânc” încât „noi” avem nevoie de tot ajutorul pe care îl putem primi.