Absolut și relativ
Absolut și relativ sunt termeni filozofici care se referă la interdependența reciprocă a lucrurilor, proceselor și cunoștințelor. ‘Absolut’ înseamnă independent, permanent și care nu face obiectul unei calificări. ‘Relativ’ înseamnă parțial sau tranzitoriu, dependent de circumstanțe sau de punctul de vedere. Pentru dialectică, Absolutul nu este decât întreaga mișcare prin diferite stadii relative ale înțelegerii, dar progresul cunoașterii nu se încheie niciodată, astfel că absolutul este relativ. Cu toate acestea, chiar și un adevăr relativ poate conține totuși un grăunte din întregul adevăr absolut, deci există un absolut în relativ. Percepția este relativă pentru observator, dar existența unei lumi obiective este absolută.
Hegel a folosit diferitele „definiții ale Absolutului” pentru a caracteriza punctele de vedere filosofice succesive care s-au dovedit a fi de fapt relative în dezvoltarea Ideii Absolute.
Lecturi suplimentare: Hegel: „în Ființă totul este imediat, în Esență totul este relativ” și Absolut și relativ. Einstein: Teoria specială și teoria generală a relativității.
Ideea absolută
„Ideea absolută” este atât vârful, cât și fundamentul sistemului filosofic al lui Hegel. Ea include toate etapele Logicii care conduc la ea; ea este procesul de dezvoltare cu toate etapele și tranzițiile sale. Ideea absolută, sau „Spiritul lumii”, joacă pentru Hegel același tip de rol ca o divinitate „Istoria este Ideea care se îmbracă cu forma evenimentelor” (Filosofia dreptului, § 346), iar Marx respinge necesitatea unui astfel de concept, deoarece istoria este produsul oamenilor, și nu invers. Ca și „Adevărul absolut”, cunoașterea Ideii absolute este un ideal de neatins, reprezentând întreaga Natură care s-a dezvoltat până în punctul în care este conștientă de ea însăși, sau conceptul de Natură dezvoltat până la un asemenea grad de concretețe încât s-a „întors la sine” – un concept absolut cuprinzător, practic și concret al lumii.
Hegel definește Ideea absolută ca fiind „unitatea dintre Ideea teoretică și Ideea practică”. Ideea teoretică este Noțiunea desăvârșită sau conceptul concret al lumii sau al obiectului; Ideea practică este activitatea care exprimă acest concept (practica); unitatea celor două înseamnă o „practică pe deplin conștientă”, oamenii acționând în acord adevărat cu propria lor natură.
Lectură suplimentară: Expunerea lui Hegel în Scurtă logică sau în Știința logicii, sau adnotările lui Lenin la Știința logicii. A se vedea, de asemenea, Filosofia dreptului și comentariile lui Marx despre cunoașterea absolută în Critica dialecticii lui Hegel.
Supravaloarea absolută și relativă
Supravaloarea absolută este plusvaloarea generată prin creșterea duratei zilei de lucru, crescând astfel timpul de muncă excedentar.
Valoarea excedentară relativă este plusvaloarea generată prin reducerea salariilor sau a costului vieții, reducând astfel timpul de muncă Necesar al muncitorilor proporțional cu plusvaloarea extrasă.
Veritate absolută
Termen folosit întotdeauna într-un context depreciativ, deoarece nu poate exista un adevăr Absolut capabil de exprimare finită. A se vedea Absolut & Relativ. Vezi și dogmatism, relativism și scepticism.
Abstracte și concrete
Abstracte și concrete sunt concepte filosofice care se referă la dezvoltarea cunoașterii conceptuale. Înțelegerea a ceea ce se înțelege prin „abstract” și „concret” este vitală pentru a da sens dialecticii. Pentru Hegel și pentru Marx, contrastul dintre abstract și concret NU înseamnă contrastul dintre o idee și realitate. Mai degrabă „Un concept concret este combinația mai multor abstracțiuni”. Un concept, cum ar fi un număr sau o definiție, este foarte abstract, deoarece indică doar unul dintre milioanele de aspecte pe care le are un lucru concret, sau o idee nou-nouță care nu a acumulat încă nuanțe și asociații. Conceptele sunt cu atât mai concrete cu cât au mai multe conexiuni. Dacă spunem „Clasa muncitoare britanică este formată din cei care muncesc pentru un salariu și locuiesc în Regatul Unit”, atunci am realizat un concept foarte abstract. A-l face mai concret înseamnă a arăta multiplele aspecte ale acestuia; a arăta circumstanțele istorice ale apariției și dezvoltării sale, starea lumii în care s-a dezvoltat etc.
Vezi Marx despre Metoda economiei politice, explicația lui Geoff Pilling despre metodă, Hegel despre cunoașterea imediată sau intuitivă despre „universalul abstract” și Cunoașterea procedează de la abstract la concret.
Vezi Hegel despre Noțiune și despre generalitatea abstractă și despre Cunoașterea imediată sau intuitivă.
Dreptul abstract
Dreptul abstract este primul capitol din Filosofia dreptului a lui Hegel: „voința inerent unică a unui subiect” care se confruntă cu o lume exterioară. „Prin urmare, imperativul dreptului este: „Fii o persoană și respectă-i pe ceilalți ca persoane.” Astfel, Hegel explică faptul că a avea drepturi stă la baza însăși a fi o persoană; un „lucru, ca ceva lipsit de voință, nu are drepturi împotriva subiectivității inteligenței și voinței”
Expresia cea mai fundamentală a dreptului, potrivit lui Hegel, este acordarea particularității dreptului sub forma unui lucru, adică sub forma Proprietății și a posesiunii.
Lecturi suplimentare: Filozofia dreptului și Spiritul obiectiv.
.