Abiathar a fost singurul dintre preoți care a scăpat din masacrul lui Saul (care a domnit c. 1020-1000 î.Hr.) de la Nob, când tatăl său și preoții din Nob au fost uciși la porunca lui Saul. El a fugit la David (care a domnit c. 1003-970 î.Hr.) la Cheila, luând cu el efodul și alte însemne preoțești (1 Samuel 22:20 și urm., 23:6, 9). Literatura rabinică care a legat exterminarea ulterioară a descendenților de sex masculin ai lui David de preoții din Nob, leagă și supraviețuirea urmașului lui David, Ioas, de cea a lui Abiathar (Sanh. 95b).
Abiathar i s-a alăturat lui David, care se afla atunci în peștera din Adullam (1 Samuel 22:20-23; 23:6). El a rămas cu David și a devenit preot al partidului al cărui lider era (1 Samuel 30:7). I-a fost de mare folos lui David, mai ales în momentul răzvrătirii lui Absalom (2 Samuel 15:24, 29, 35, 20:25).
Când David a urcat pe tronul lui Iuda, Abiatar a fost numit Mare Preot (1 Cronici 15:11; 1 Împărați 2:26) și „sfetnic al regelui” (1 Cronici 27:33-34). Între timp, Țadoc, din casa lui Eleazar, fusese numit Mare Preot. O altă versiune spune că a fost co-preot cu Țadoc în timpul regelui David. Aceste numiri au continuat să fie în vigoare până la sfârșitul domniei lui David. În 1 Împărați 4:4, Țadoc și Abiatar sunt găsiți acționând împreună ca preoți sub Solomon.
Abiatar a fost destituit (singurul caz istoric de destituire a unui mare preot) și alungat la casa sa din Anatot de către Solomon (1 Împărați 1:22, 26), pentru că a luat parte la încercarea de a-l ridica pe Adonia la tron în locul lui Solomon (1 Împărați 1:7, 19, 25). Preoția a trecut astfel de la casa lui Itamar (1 Samuel 2:30-36; 1 Împărați 1:19; 2:26, 27) la casa lui Eleazar.
.