Adenocarcinomul („adeno” = „glandă”, „carcinom” = cancer de epiteliu) este cel mai frecvent tip de cancer pulmonar în SUA, Japonia și în cea mai mare parte a Europei de Vest, deși este a doua formă cea mai frecventă în părțile estice ale Europei (după carcinomul cu celule scuamoase). Adenocarcinoamele sunt neoplasme excepțional de eterogene, care apar în patru arhitecturi tisulare majore (acinar, papilar, bronhioloalveolar și solid), precum și în câteva variante mai rare. Cu toate acestea, cel mai frecvent, aceste leziuni prezintă un amestec de două sau mai multe subtipuri sau variante și sunt subclasificate ca „adenocarcinom cu subtipuri mixte”.
În China, care are cel mai mare număr de fumători și de cazuri de cancer pulmonar din lume, modelul arhitectural tisular acinar este de departe cel mai frecvent subtip histologic de adenocarcinom, cuprinzând aproximativ 40% din toate adenocarcinoamele, iar incidența sa a crescut semnificativ în ultimele decenii. În Europa, adenocarcinomul acinar poate cuprinde tiparul arhitectural dominant în până la 50-60% din toate adenocarcinoamele.
Adenocarcinomul acinar de plămân este o boală extrem de letală. Ratele globale de supraviețuire la cinci ani sunt de aproximativ 16% până la 22%. În general, supraviețuirea este mai bună în toate stadiile pentru pacienții cu tipar acinar (sau papilar) decât la pacienții cu tipar solid, dar considerabil mai rea decât la cei cu tipar bronhioloalveolar. Supraviețuirea este semnificativ mai bună la pacienții ale căror tumori sunt bine diferențiate (adică glandele și/sau tubulii sunt mai complet dezvoltate) decât atunci când sunt slab diferențiate (adică cu glande rudimentare).
Câteva studii sugerează că oncogenele H-ras și fes sunt factori importanți de oncogeneză în multe cancere pulmonare de tip acinar.