O serie de amendamente privind viața umană au fost propuse în Congres începând din 1973, cu un total de 20 de zile de audieri în fața Comisiei juridice a Senatului în 1974, 1975 și 1981, alte câteva audieri în fața altor comisii și o serie de dezbateri în plen. Între 1973 și 2003, Comitetul național pentru un amendament privind viața umană raportează un total de 330 de propuneri folosind texte diferite, majoritatea murind în comisie. Singura versiune a amendamentului privind viața umană care a ajuns la un vot oficial în plen a fost amendamentul Hatch-Eagleton, care a primit 49 de voturi de susținere în Senat la 28 iunie 1983, fiind cu 18 voturi mai puțin decât cele 67 necesare pentru adoptare.
Amendamentul HoganEdit
Introdus de către reprezentantul Lawrence Hogan (R-MD) la 30 ianuarie 1973, sub H.J.Res. 261.
Secțiunea 1. „Amendamentul Hogan”. Nici Statele Unite, nici vreun stat nu va lipsi vreo ființă umană, din momentul conceperii, de viață, fără un proces legal; nici nu va refuza vreunei ființe umane, din momentul conceperii, în cadrul jurisdicției sale, protecția egală a legilor.
Secțiunea 2. Nici Statele Unite și nici un stat nu vor priva de viață vreo ființă umană din cauza bolii, vârstei sau incapacității.
Secțiunea 3. Congresul și mai multe state vor avea puterea de a pune în aplicare acest articol prin legislație corespunzătoare.
Amendamentul WhitehurstEdit
Introdus de către reprezentantul G. William Whitehurst (R-VA) la 13 martie 1973, sub H.J.Res. 427.nb
Secțiunea 1. Nimic din această Constituție nu va împiedica vreun stat sau teritoriu sau Districtul Columbia, în ceea ce privește orice zonă asupra căreia are jurisdicție, să permită, să reglementeze sau să interzică practicarea avortului.
Amendamentul BurkeEdit
Introdus de James Burke (D-MA) la 12 septembrie 1973, în cadrul H.J.Res. 769.
Secțiunea 1. În ceea ce privește dreptul la viață, cuvântul „persoană”, așa cum este folosit în acest articol și în al cincilea și al paisprezecelea articol de amendament la Constituția Statelor Unite, se aplică tuturor ființelor umane, inclusiv urmașilor nenăscuți ai acestora, în orice stadiu al dezvoltării lor biologice, indiferent de vârstă, sănătate, funcție sau stare de dependență.
Secțiunea 2. Nici o persoană nu va efectua un avort decât în temeiul și în conformitate cu o lege care permite efectuarea unui avort numai în caz de urgență, atunci când există o certitudine medicală rezonabilă că continuarea sarcinii va cauza moartea mamei și care obligă persoana respectivă să depună toate eforturile rezonabile, în conformitate cu bunele practici medicale, pentru a păstra viața urmașilor ei nenăscuți.
Secțiunea 3. Congresul și mai multe state vor avea puterea de a pune în aplicare acest articol prin legislație adecvată în cadrul jurisdicțiilor lor respective.
Amendamentul ScottEdit
Introdus de Sen. William Scott (R-VA) la 6 iunie 1975, în temeiul S.J.Res. 91.
Puterea de a reglementa circumstanțele în care poate fi întreruptă sarcina este rezervată statelor.
Amendamentul ParamountEdit
Introdus de Rep. Romano Mazzoli (D-KY) la 5 aprilie 1979, în cadrul H.J.Res. 294.
Dreptul primordial la viață este conferit fiecărei ființe umane din momentul fertilizării, fără a se ține seama de vârstă, sănătate sau stare de dependență.
Amendamentul HatchEdit
Introdus de Senatorul Orrin Hatch (R-UT) la 21 septembrie 1981, în cadrul S.J.Res. 110.
Dreptul la avort nu este asigurat de această Constituție. Congresul și mai multe state vor avea puterea concurentă de a restricționa și interzice avorturile: Cu condiția ca o lege a unui stat care este mai restrictivă decât o lege a Congresului să prevaleze.
Amendamentul Hatch-EagletonEdit
Introdus de Senatorul Orrin Hatch și de Senatorul Thomas Eagleton (D-MO) la 26 ianuarie 1983, în cadrul S.J.Res. 3 și trimis la Comisia Juridică. Chestiunea a fost trimisă Subcomisiei pentru Constituție la 22 februarie și au fost organizate audieri de către subcomisie la 28 februarie și 7 martie. La 23 martie, subcomisia a „pprobat favorabil pentru examinare de către întreaga comisie cu un amendament”. Comisia însăși a dispus ca rezoluția să fie raportată cu amendament fără recomandare la 19 aprilie, iar rezoluția a fost raportată la Senat și plasată în calendarul legislativ la 7 iulie. Rezoluția a ajuns în cele din urmă în fața plenului Senatului la 27 și 28 iulie, nefiind adoptată cu un vot de 49-50.
.