Oricât de mult am dori să spiritualizăm povestea bogatului și a lui Lazăr, este foarte greu de explicat mesajul său central, mai ales având în vedere ceea ce spune Luca despre bani și posesiuni în alte părți ale Evangheliei sale.
Soarta acestor doi indivizi după moarte este foarte mult legată de experiențele lor de bogăție și sărăcie din această viață.
Bogatul nu are un nume, deși i s-au dat diverse nume în istoria ulterioară, cum ar fi Dives, care înseamnă „bogat” în latină. În schimb, Lazăr este singurul nume dat cuiva în parabolele lui Iisus; înseamnă El-azar, „Dumnezeu a ajutat”. (Se pare că nu există nicio legătură între acest Lazăr și omul resuscitat din Ioan 11:1-44.)
Povestea începe cu o răsturnare drastică care are loc după ce acești doi oameni mor (16:19-23). În timpul vieții sale, omul bogat și-a etalat ostentativ bogăția cu haine frumoase și petreceri fastuoase. Dimpotrivă, Lazăr era acoperit de răni, era flămând și nu avea decât câini care să-i lingă rănile. După moartea sa, Lazăr este dus la loc de cinste alături de Avraam, prietenul lui Dumnezeu și părintele lui Israel (3:8; 13:28-29). În schimb, bogatul se găsește în Hades, un loc de chin și pedeapsă veșnică (10:15).
Urmează o conversație între bogatul și Avraam (16:24-26). Bogatul îi cere lui Avraam să-l trimită pe Lazăr pentru a-i ușura durerea în Hades, dar Avraam îi răspunde că acest lucru nu se poate face. Norocul lor s-a schimbat. În timpul vieții lor, Lazăr a suferit lucruri rele, iar el a experimentat lucruri bune, dar acum Lazăr este mângâiat, iar el este în agonie. Între cei doi există acum o „mare prăpastie”, care nu poate fi traversată.
Bogatul îl roagă apoi pe Avraam să-l trimită pe Lazăr pentru a-i avertiza pe cei cinci frați ai săi despre Hades (16:27-41). Avraam îi răspunde că ei îl au deja pe Moise și pe profeți pentru a-i avertiza. Acest răspuns este congruent cu accentul pus de Luca pe continuitatea dintre învățătura lui Iisus și cea a lui Moise și a profeților (vezi 24:26-28; 44-48; vezi și 16:16-17). Când Lazăr susține că frații săi își vor schimba căile dacă cineva vine la ei din morți, Avraam îi răspunde că dacă nu i-au ascultat pe Moise și pe profeți, cu siguranță nu vor fi convinși de cineva înviat din morți, o aluzie poate la învierea lui Iisus (9:22; Fapte 1:22).
Povestirea este centrată pe răsturnarea de situație care are loc după moartea lui Lazăr și a bogatului. Ea leagă agonia sau mângâierea după moarte de modul în care îi tratăm pe cei mai puțin norocoși din jurul nostru, la fel cum Matei leagă viața veșnică și pedeapsa veșnică de modul în care îi tratăm pe cei flămânzi și însetați, pe străini, pe cei goi, pe cei bolnavi și pe cei din închisoare (25:31-46). Această răsturnare după moarte este supremă. O prăpastie de netrecut există între Lazăr de lângă Avraam și bogatul din Hades.
Luca, în special, subliniază modul în care statutul celor bogați și al celor săraci este inversat în Împărăția lui Dumnezeu. Atunci când Isus este conceput în pântecele Mariei, ea exultă că cei flămânzi au fost săturați, iar cei bogați au fost alungați goi (1,46-55; cf. 1 Samuel 2,1-10). În Predica de pe câmpie, Isus le spune săracilor că Dumnezeu îi favorizează și că împărăția lui Dumnezeu le aparține, dar îi avertizează pe cei bogați cu privire la ceea ce va urma, deoarece ei și-au primit deja mângâierea în această viață (6:20-25).
Luca arată clar că săracii sunt un punct central al slujbei lui Isus. În predica sa inaugurală, Isus declară că a fost uns de Duhul Domnului „pentru a aduce vestea bună săracilor” (4,18; vezi și 7,22). Isus îi sfătuiește pe adepții săi nu doar să-i invite la petrecerile lor pe prietenii și vecinii care îi pot răsplăti, ci să își extindă invitațiile și la „săraci, invalizi, șchiopi și orbi” (14:13). Acest lucru este reluat atunci când Isus descrie Împărăția lui Dumnezeu ca pe un banchet de nuntă în care invitația a fost extinsă la „săraci, invalizi, șchiopi și orbi” (14:21).
Dar dacă săracilor li se predică vestea bună, atunci bogații primesc un mesaj oarecum diferit. Tânărului conducător bogat care îl întreabă pe Isus cum poate moșteni viața veșnică i se spune că trebuie să vândă tot ce are și să împartă banii săracilor. Când acest lucru îl întristează (din cauza bogăției sale), Isus comentează că cei bogați au tendința de a intra mai greu în Împărăția lui Dumnezeu (18:18-30). Ca și bogatul nebun, cei bogați își depozitează comorile în hambare tot mai mari pe care nu le pot lua cu ei după ce mor (12:8-21). Ei își pot strânge „comori pentru ei înșiși”, dar nu sunt „bogați față de Dumnezeu” (12:21).
Dar a fi „bogat față de Dumnezeu” – și a avea „comori în ceruri” – nu înseamnă doar evlavie. Este vorba, de asemenea, de a vinde bunurile și de a distribui bogăția săracilor (12:33; 18:22). După ce îl întâlnește pe Isus, Zaheu dă jumătate din bunurile sale săracilor și rambursează de patru ori mai mult celor pe care i-a înșelat (19:1-10). Pe măsură ce biserica apare în Faptele Apostolilor, noii convertiți „își vindeau averile și bunurile și împărțeau veniturile la toți, după cum avea cineva nevoie” (2:45; 4:32-34).
Povestea bogatului și a lui Lazăr ar putea fi dificilă pentru mulți nord-americani, al căror stil de viață contrastează puternic cu majoritatea oamenilor din lume care trăiesc cu mult mai puțin. La fel ca multe alte lucruri pe care Luca le spune despre bani și posesiuni, ea reprezintă o acuzație usturătoare nu doar la adresa marii încrederi pe care o acordăm securității financiare, ci și a inegalităților drastice dintre bogați și săraci pe care le permitem să se perpetueze.
În această poveste, judecata veșnică a lui Dumnezeu are totul de-a face cu modul în care folosim bogăția în această viață și cu faptul că ne ocupăm sau nu de cei mai puțin norocoși din mijlocul nostru. Tentația noastră este să explicăm o astfel de poveste și să eliminăm descrierea ei flagrantă a modului în care Dumnezeu va îndreptăți în cele din urmă cauza celor săraci. Dar mesajul a fost clar exprimat. Ca și cei cinci frați ai bogatului, ni s-a dat tot avertismentul de care avem nevoie.
.