Cu toate acestea, chiar și în cazul în care contul declarat este recunoscut ca o cauză de acțiune în sine, apărări precum frauda sau greșeala pot fi în continuare invocate la „contul declarat”, ca și în cazul oricărei înțelegeri a părților la tranzacții complexe. În situațiile în care nu s-a dovedit existența unui cont așa cum a fost declarat sau în care existența unui acord între părți cu privire la o anumită sumă ca fiind corectă este efectiv negată, toate apărările sau cererile reconvenționale care pot exista cu privire la tranzacția subiacentă sunt păstrate și, prin urmare, pot fi în continuare în litigiu.
Atât acordul de bază, cât și predarea contului trebuie să fie dovedite. „Regula conform căreia un cont prestat și care nu a fost contestat într-un termen rezonabil trebuie considerat corect presupune că a existat o datorie inițială, dar nu poate exista nicio răspundere pentru un cont declarat dacă nu există de fapt nicio răspundere, iar simpla prezentare a unei creanțe, deși nu a fost contestată, nu poate crea prin ea însăși o răspundere. . . . Cu alte cuvinte, un cont declarat nu poate crea o răspundere inițială în cazul în care nu există; este doar o determinare finală a valorii unei datorii existente.”
Litigii semnificative apar pe probleme de „cont declarat” atunci când sunt implicate servicii profesionale juridice sau medicale, iar beneficiarul serviciilor se întâmplă să nu obiecteze în scris la facturile presupus a fi trimise și primite. Valoarea serviciilor profesionale trebuie să fie „rezonabilă și necesară” atât prin lege, cât și prin normele de etică, însă acești creditori profesioniști afirmă adesea că lipsa de obiecție constituie un acord cu orice cifră care a fost facturată. Mai ales în cazul în care relațiile juridice sau medicale sunt sau pot fi în curs de desfășurare, argumentarea faptului că tăcerea constituie un acord cu ceea ce, în caz contrar, ar putea fi o suprataxare poate fi contestată vehement de părți. Cel puțin în cazul onorariilor de avocat, există un litigiu voluminos cu privire la ceea ce este rezonabil și necesar având în vedere serviciile profesionale prestate într-un anumit context, iar conturile sunt rareori „declarate” în cazurile de servicii profesionale în absența unor fapte cum ar fi cazul în care a existat o plată de către presupusul debitor fără obiecții sau o hotărâre judecătorească definitivă și neapelată pentru plata acestor onorarii profesionale.
.