Revoluția cognitivă care s-a încheiat în jurul anilor 1940 a schimbat psihologia. Fiind influențați de ideea lui Pavlov și a altor fiziologi, oamenii de știință și-au îndreptat interesul în direcția observabilului. Departe de subiectivitate, investigarea obiectivă a comportamentului a devenit demnă de încredere și alocabilă. Această revoluție a contribuit la dezvoltarea domeniilor de studiu al controlului perceput. Căutarea scopurilor și motivația umană au devenit importante în multe teorii. în 1959, White a introdus o teorie numită „motivația efectului”, în care impulsul uman pentru control este explicat prin nevoia înnăscută de a fi capabil să gestioneze o situație și obținerea controlului asupra mediului.
În 1966 Julian Rotter a publicat publicația sa: „Generalized Expectancies for Internal versus External Control of Reinforcement.” în care a folosit pentru prima dată termenul de „control perceput”. Lucrarea sa a influențat mai multe discipline, cum ar fi psihologia, sociologia, economia și asistența medicală. După publicarea sa, lucrările științifice privind conceptul său de control intern perceput s-au diferențiat în principal în două ramuri. Una credea că controlul perceput este o trăsătură fixă de personalitate și, prin urmare, se referă la concepte precum autoeficacitatea și competența, iar cealaltă vorbea despre controlul perceput ca despre un proces cognitiv, influențat de indicii de mediu care ar putea fi manipulat în mod sistematic. Aceasta se referă la concepte precum iluzia controlului, neajutorarea învățată și mindfullness.
„O serie de studii oferă un sprijin puternic pentru ipotezele că individul care are o convingere puternică că el (sic) își poate controla propriul destin este probabil să fie atent la acele aspecte ale mediului, care oferă informații utile pentru comportamentul său viitor; (b) să ia măsuri pentru a-și îmbunătăți condiția de mediu; (c) să acorde o valoare mai mare abilității sau realizării de întăriri și să fie în general mai preocupat de capacitatea sa, în special de eșecurile sale; și (d) să fie rezistent la încercările subtile de a-l influența.” Rotter 1966
Din această perspectivă, controlul perceput poate fi văzut fie ca o trăsătură de personalitate, fie ca o procesare cognitivă, care, în ambele cazuri, îmbunătățește funcționarea și supraviețuirea.
Cercetări istoriceEdit
În anul 1975, Martin E.P. Seligman a inventat termenul de „neajutorare învățată”. În Termeni de control perceput, termenul lui Seligman de „neajutorare învățată” a descris faptul că controlul perceput al unei situații duce la un rezultat specific al comportamentului. Seligman a confruntat câinii cu o situație însoțită de o lipsă totală de control perceput, ceea ce i-a determinat în cele din urmă pe câini să cedeze în fața situației. Aceștia au învățat pasivitatea, neajutorarea. Seligman a transferat experimentele sale la oameni, speculând că controlul perceput este legat de dezvoltarea, de exemplu, a depresiei.
Cercetările lui Schulz și Hansua privind controlul perceput se concentrează asupra relațiilor cauzale dintre propriul control și bunăstarea psihologică și fiziologică a unei persoane și nu doar asupra corelației dintre acești factori. Într-un studiu realizat în 1978, participanții pensionari care locuiau într-un azil de bătrâni erau pe punctul de a obține controlul sau de a pierde controlul. Aceștia puteau decide singuri când doreau ca studenții să îi viziteze sau nu aveau nicio influență asupra programării vizitei studenților. Rezultatele arată că pensionarii care au control asupra momentului în care vor avea vizitatori s-au simțit mai bine și au fost mai sănătoși decât pensionarii din grupul „fără influență”. Acest studiu descrie controlul perceput ca fiind un proces cognitiv care manipulează sănătatea și motivația persoanei.
Prin urmare, autoeficacitatea este un factor important care influențează eficacitatea controlului perceput. Blittner, Goldberg și Merbaum au motivat în 1978 că numai dacă persoana crede în abilitățile și succesul său, ea poate performa mai bine sau schimba comportamentul.
Un studiu realizat de Sastry și Ross în 1998 a concluzionat că există diferențe culturale și în ceea ce privește controlul perceput. Potrivit cercetătorilor, controlul perceput este considerat mai important de către persoanele care trăiesc în țările occidentale decât de către asiatici. În plus, asiaticii nu fac o asociere între controlul perceput și bunăstarea mentală. Această diferență este explicată prin focalizarea diferită a culturilor. Cultura occidentală apreciază individualismul și succesul personal, ceea ce îi determină pe oameni să simtă nevoia de a controla propriul proces și propria performanță. Oamenii sunt mai predispuși să înțeleagă controlul perceput ca fiind o trăsătură de personalitate.
.