Controlul schimburilor valutare: Definiție, obiective, tipuri și condiții

Să facem un studiu aprofundat al controlului valutar:

1. Definiția controlului valutar 2. Obiectivele controlului valutar 3. Tipuri de control al schimburilor valutare 4. 4. Condițiile care impun controlul valutar.

Definiția controlului valutar:

În timpurile moderne au fost adoptate diverse dispozitive pentru a controla comerțul internațional și a reglementa îndatorarea internațională rezultată din lucrările și tranzacțiile internaționale.

Spiritul naționalismului economic induce fiecare țară să privească în primul rând la propriile interese economice. Controlul valutar este unul dintre dispozitivele adoptate în acest scop.

Controlul valutar este un sistem în care guvernul țării intervine nu numai pentru a menține un curs de schimb foarte diferit de cel care ar fi prevalat în lipsa unui astfel de control și pentru a cere cumpărătorilor și vânzătorilor autohtoni de valute străine să dispună de fondurile lor străine în anumite moduri.

Definiție:

(1) „Controlul valutar” este o metodă de intervenție a statului în importurile și exporturile țării, astfel încât balanța de plăți nefavorabilă să poată fi corectată.”. În acest caz, guvernul restrânge jocul liber al intrărilor și ieșirilor de capital și al cursului de schimb al monedelor.

2. Potrivit lui Crowther:

„Atunci când guvernul unei țări intervine direct sau indirect în plățile internaționale și își asumă autoritatea de cumpărare și vânzare a monedelor străine se numește control al schimburilor valutare”.

3. Conform lui Haberler:

„Controlul schimburilor valutare în reglementarea de stat care exclude jocul liber al forțelor economice pentru piața valutară”. Guvernul reglementează tranzacțiile valutare prin luarea în considerare a necesităților naționale.

Pentru a fi mai clar, „Controlul valutar înseamnă monopolul guvernului în cumpărarea și vânzarea de valute străine în scopul de a restabili echilibrul balanței de plăți și de a nu ține seama de forțele pieței în decizia autorității monetare”. Atunci când tarifele și cotele nu ajută la corectarea balanței comerciale și a balanței de plăți nefavorabile se revine la sistemul de control al schimburilor valutare de către guverne.

Obiectivele controlului valutar:

Obiectivele importante ale controlului valutar sunt următoarele:

Obiectivele importante ale controlului valutar sunt următoarele:

1. Corectarea balanței de plăți:

Scopul principal al controlului valutar este de a restabili echilibrul balanței de plăți, permițând importurile numai atunci când acestea sunt necesare în interesul țării și limitând astfel cererile de valută până la nivelul resurselor disponibile. Uneori, țara își devalorizează moneda, astfel încât să poată exporta mai mult pentru a obține mai multe valute străine.

2. Pentru a proteja industriile naționale:

Guvernul, pentru a proteja comerțul și industriile naționale de concurența străină, recurge la controlul valutar. Acesta induce industriile naționale să producă și să exporte mai mult în vederea restricționării importurilor de bunuri.

3. Pentru a menține un curs de schimb supraevaluat:

Acesta este obiectul principal al controlului valutar. Atunci când guvernul consideră că rata de schimb nu se află la un anumit nivel, el intervine pentru a menține rata de schimb la acel nivel. În acest scop, guvernul menține un fond, care se poate numi Fondul de egalizare a cursului de schimb pentru a fixa cursul de schimb, atunci când cursul unei anumite monede crește, guvernul începe să vândă moneda respectivă pe piața liberă și astfel cursul acelei monede scade din cauza creșterii ofertei.

Pe de altă parte, guvernul își poate supraevalua sau subevalua moneda pe baza forțelor economice. În cazul supraevaluării, guvernul crește cursul monedei sale în raport cu valoarea altor monede, iar în cazul subevaluării; cursul monedei sale supraevaluate este fixat la un nivel mai mic.

4. Pentru a preveni fuga de capital:

Când capitalul intern începe să zboare din țară, guvernul poate verifica exporturile sale prin controlul valutar.

5. Politica de diferențiere:

Guvernul poate adopta politica de diferențiere prin exercitarea controlului valutar. Dacă guvernul poate permite comerțul internațional cu unele țări prin eliberarea valutei străine necesare, guvernul poate restricționa comerțul de import și export cu alte țări prin neeliberarea valutei străine.

6. Alte obiective:

În afară de cele de mai sus, pot exista anumite alte obiective ale controlului valutar.

Ele sunt:

(i) Obținerea de venituri sub forma diferenței dintre cursurile de vânzare și de cumpărare a valutei;

(ii) Stabilizarea cursurilor de schimb;

(iii) Posibilitatea de a face posibile importurile de bunuri preferabile prin punerea la dispoziție a valutei necesare; și

(iv) Achitarea datoriilor externe cu ajutorul resurselor valutare disponibile.

Tipuri de control al schimburilor valutare:

Pot exista cinci tipuri de control valutar:

1. Sistemul ușor de control al schimburilor:

În cadrul sistemului blând de control al cursului de schimb, cunoscut și sub denumirea de ancorare a cursului de schimb, guvernul intervine pentru a menține cursul de schimb la un anumit nivel. În cadrul acestui sistem, guvernul menține un „fond de egalizare a cursului de schimb” în valute străine.

Contul britanic de egalizare a cursului de schimb și Fondul de stabilizare a cursului de schimb din SUA au fost două exemple de control blând. În cazul în care cererea de dolari crește și, ca urmare, valoarea lirei scade, guvernul britanic ar vinde dolari pentru lire și astfel ar limita scăderea valorii lirei prin creșterea ofertei de dolari.

2. Sistemul complet de control al schimburilor:

În cadrul acestui sistem, guvernul nu numai că fixează cursul de schimb, ci deține controlul complet asupra tuturor tranzacțiilor valutare. Toate încasările din exporturi și alte tranzacții sunt predate autorității de control, adică Reserve Bank of India. Oferta disponibilă de valută străină este apoi alocată diferiților cumpărători de valută străină pe baza anumitor criterii prestabilite. În acest fel, guvernul este singurul comerciant de valută.

3. Acord de compensare:

Un aranjament de compensare per-trece caracterul unei tranzacții de troc de modă veche. Un exemplu ar fi vânzarea de către India a unor produse din bumbac de o anumită valoare către Pakistan, acesta din urmă fiind de acord să furnizeze bumbac brut de aceeași valoare Indiei la un curs de schimb convenit de comun acord. Importurile compensează astfel exporturile, neexistând un sold care să necesite decontare în valută.

4. Clearing Agreement:

Un acord de compensare constă în înțelegerea a două sau mai multe țări de a cumpăra și de a vinde bunuri și servicii una celeilalte, la cursuri de schimb convenite de comun acord, în schimbul unor plăți efectuate de cumpărători în întregime în propria lor monedă.

Soldul creanțelor neachitate este decontat între băncile centrale la sfârșitul unor perioade stipulate, fie prin transferuri de aur sau de o a treia monedă acceptabilă, fie se poate permite ca soldul să se acumuleze pentru o altă perioadă, în așteptarea unui aranjament prin care țara creditoare să rezolve soldul prin achiziții suplimentare de la cealaltă țară.

5. Aranjamente de plăți:

Într-un aranjament de plăți, procedura obișnuită de efectuare a plăților externe prin intermediul pieței valutare este lăsată intactă. Dar fiecare țară este de acord să stabilească o metodă de control prin care cetățenii săi sunt obligați să cumpere bunuri și servicii de la cealaltă țară în cantități egale cu cele cumpărate de aceasta din urmă din prima țară. Un alt tip de acord de plăți este cel menit să recupereze datoriile trecute.

Condiții care necesită controlul valutar:

Dispozitivul controlului valutar nu este eficient în toate cazurile. Numai în cazuri selective, această măsură de limitare a importurilor este eficientă.

Cele de mai jos sunt condițiile în care se poate recurge la controlul valutar:

1. Controlul valutar este necesar și trebuie adoptat pentru a controla fuga de capital. Acest lucru este deosebit de important atunci când moneda unei țări se află sub presiune speculativă. În astfel de cazuri, tarifele și cotele nu ar fi eficiente. Controlul cursului de schimb, fiind o metodă directă, ar prezenta cu succes fuga de capital a banilor fierbinți.

2. Controlul cursului de schimb este eficient numai atunci când balanța de plăți este perturbată din anumite motive temporare, cum ar fi teama de război, eșecul recoltelor sau alte motive. Dar dacă există alte motive subiacente, dispozitivul de control al schimburilor nu ar fi fructuos.

3. Controlul schimburilor este necesar atunci când țara dorește să facă o discriminare între diferite surse de aprovizionare. Țara poate permite liber la schimb valutar pentru importurile din zona de monedă moale, iar importurile din zonele de monedă forte vor fi supuse unui control ușor al importurilor. Această practică a fost adoptată după cel de-al Doilea Război Mondial din cauza penuriei acute de dolari.

Inclusiv în India, multe licențe de import au fost acordate pentru a fi utilizate numai în zonele cu monedă în rupii, adică în țările cu care India avea acorduri comerciale în rupii. Astfel, în cazurile de mai sus, se adoptă controlul valutar. În astfel de cazuri, cotele și tarifele nu ajută la restabilirea echilibrului balanței de plăți.