De la contabil la asistent medical

Ce muncă făceați înainte?

Contabilitate.

Ce faceți acum?

Asistență medicală.

Cum vă simțeați la locul de muncă înainte de a vă decide să faceți această schimbare?

În fiecare zi plecam de la birou simțindu-mă frustrată și amorțită.

Simțeam că sunt deconectată de munca mea și simțeam că nu adaug nicio valoare sau că nu ajut pe nimeni.

După ce terminam un set de conturi, mă întrebam: „Și ce dacă? Care este rostul?”. Munca nu însemna nimic pentru mine.

Contabilitatea, ca profesie, este comercializată ca fiind într-o poziție de consiliere în afaceri pentru public – asta mă interesa pe mine. Din nefericire, experiența mea a fost că doar un mic procent din toți contabilii fac muncă de consultanță în afaceri, și sunt cei cu mulți ani de experiență.

De ce v-ați schimbat?

Simplu, nu eram pregătit să-mi sacrific valorile, sănătatea și bunăstarea timp de mai mulți ani pentru a putea eventual să consiliez afaceri, ceva ce nici măcar nu aveam garanția că-mi va plăcea.

M-am simțit copleșită de nevoia de a mă plânge prietenilor și familiei mele în legătură cu cariera mea; fie că trebuia să părăsesc contabilitatea, fie că cei dragi aveau să mă părăsească pe mine – asta a făcut ca decizia să fie foarte ușoară.

Când a fost momentul în care ați decis să faceți această schimbare?

Fusesem hărțuită de luni de zile, știam că performanțele și interesul meu pentru companie scădeau și că ar fi fost nevoie să îmi schimb locul de muncă la o altă organizație și să mă perfecționez pentru a fi competitivă pe piața muncii.

Am decis că, dacă trebuia să mă perfecționez pentru a-mi asigura un nou loc de muncă, atunci de ce să nu studiez ceva care să aibă sens pentru mine?

Cum v-ați ales noua carieră?

Am cercetat cariere în care compasiunea era o caracteristică personală vitală.

Opțiunile care au ajuns pe lista scurtă au fost psihologia, asistența socială și asistența medicală.

Am aflat că asistenții sociali sunt deosebit de predispuși la epuizare (la fel și eu); iar psihologii necesită o pregătire extinsă, ceea ce înseamnă că schimbarea de carieră ar fi putut fi de lungă durată.

În cele din urmă, m-am decis pentru asistență medicală. Cunoșteam multe asistente medicale de la care puteam cere sfaturi și exista o opțiune de angajare intermediară care făcea ca schimbarea să fie incrementală – adică era posibil să mă implic în domeniul asistenței medicale în timp ce studiam.

Ești mulțumită de această schimbare?

Absolut.

Este o plăcere să lucrezi cu toate părțile interesate: clienții/pacienții, familiile, angajatorul/managementul și, poate cel mai important, ceilalți membri ai personalului.

Ce vă lipsește și ce nu vă lipsește?

Îmi lipsesc perspectivele și tendințele în ceea ce privește politicile fiscale și piețele financiare.

Îmi lipsesc pachetele software cuprinzătoare care fac ca pregătirea documentelor să se facă fără efort și eficient.

Nu îmi lipsește natura impersonală a profesiei. Nu-mi lipsește cerința de a documenta modul în care îmi petrec fiecare șase minute din timpul meu pentru a atinge obiectivele, și nu-mi lipsesc întâlnirile neproductive care au cauzat seri târzii și au întârziat progresul spre atingerea obiectivelor. Sentimentul mecanic al vieții de zi cu zi m-a făcut să mă simt extrem de rigidă și în mod curent tensionată.

Cum ați procedat pentru a face această schimbare?

Prin elaborarea unui plan.

Am creat un buget săptămânal, lunar și anual; un proces pas cu pas al lucrurilor pe care trebuia să le fac, inclusiv voluntariat (într-o funcție cât mai apropiată de cea de asistent medical pe care o puteam aranja); am decis la ce curs trebuia să mă înscriu; și am calculat cât timp va dura totul.

Ce nu a mers bine? Ce viraje greșite ați luat?

Până în momentul în care mi-am luat angajamentul, aveam un plan clar despre cum să mă schimb.

Dar știam de aproape doi ani că nu vreau să-mi petrec viața ca și contabil și mai făcusem încercări de a mă schimba înainte.

M-am înscris la un curs pentru a fi formator calificat și evaluator de competențe la locul de muncă, care a fost un pic cam scump. Aș fi putut să fac cercetări amănunțite mai devreme, să-mi iau concediu pentru a angaja un coach de carieră care să mă ajute la elaborarea unui plan. Acestea pot părea costisitoare, dar acum văd această cheltuială ca pe o asigurare împotriva pierderilor financiare cauzate de o schimbare greșită în carieră.

Cum v-ați gestionat finanțele pentru a face posibilă schimbarea?

Am fost foarte norocoasă că am primit sprijin din partea guvernului, deoarece fusesem hărțuită la locul de muncă anterior, ceea ce a facilitat întocmirea bugetului.

Din fericire, aveam ceva experiență în contabilitate, așa că am cumpărat elemente de capital care mi-ar fi redus cheltuielile, cum ar fi o mașină mai eficientă. Aveam încredere în planul meu cu privire la cât timp îmi va lua să mă schimb, așa că am putut să fac un buget corespunzător.

Ce a fost cel mai dificil în legătură cu schimbarea?

Cea mai dificilă parte pentru mine a fost schimbarea identității mele de contabil și modul în care acest lucru a afectat relațiile cu oamenii din rețeaua mea.

Conexiunile mele personale și profesionale încă mă vedeau ca un contabil și erau confuze cu privire la motivul pentru care am vrut să fiu asistentă medicală. Și pentru că nu erau siguri de direcția mea, nu au vrut și nu au putut să mă ajute.

Poate că ceea ce a înrăutățit situația a fost faptul că nu am fost deschisă și vocală în legătură cu schimbarea mea cu toată lumea. Am vrut să evit criticile care spuneau că nu pot să o fac: „Andrew, ești prea impersonal pentru asistență medicală… prea analitic, prea asta, prea aia… ești prost! De ce ai părăsi o slujbă bună?”.

Ce am învățat a fost că reacțiile negative ale celorlalți proveneau din teama față de o schimbare pe care nu o puteau controla și, de fapt, aveau foarte puțin de-a face cu mine! S-ar putea să fi fost speriați de schimbarea propriilor convingeri pentru a interacționa cu mine și cu identitatea mea în schimbare.

De aceea am considerat că este crucial să fac voluntariat în apropierea asistentelor medicale, să îmbrățișez ethosul lor și să înțeleg modul în care gândesc și se comportă. Interesant este că, atunci când asistentele au aflat că lucram ca și contabil, deseori comentau cât de nepotrivit trebuie să fi fost pentru asta.

Ce ajutor ați primit?

Cel mai mare ajutor pe care l-am primit a provenit de la alți voluntari și membri ai personalului medical care și-au împărtășit experiențele și mi-au dat sfaturi.

Câteodată, m-au pus chiar în legătură cu managerii de angajare.

Am avut un mentor care să clarifice și să discute problemele cu mine în diferite etape ale turei, pentru a revizui progresul și pentru a mă face să merg mai departe.

În plus, am avut sprijin din partea guvernului pentru a mă reorienta în carieră, deoarece mă confruntasem cu hărțuirea la locul de muncă.

Ce resurse ați recomanda altora?

Învăț cel mai bine conectându-mă cu alții și cred că ceilalți oameni sunt cea mai bună resursă a ta.

Să fii deschis, onest și sincer mai întâi cu tine însuți, apoi cu rețeaua ta. Dacă nu v-ați dezvoltat una puternică, luați în considerare consultarea unui coach de carieră și / sau căutați oportunități de voluntariat în apropierea dumneavoastră.

Paginile web ale unor universități au resurse de transformare a diplomelor în cariere. În Australia, una foarte solidă este cea a Universității din Newcastle, care ar trebui să fie de ajutor pentru toată lumea, la nivel global.

Ce ați învățat în acest proces?

Nu este chiar atât de înfricoșător pe cât pare. Cel mai greu pas este primul.

În ceea ce privește abilitățile pe care le-am învățat, mi-am dezvoltat abilități puternice de relaționare și îmi place să mă conectez cu oameni noi, ceva ce nu credeam că voi putea face vreodată.

Toate criticile pe care le-am primit, au venit din temerile altora care nu sunt capabili sau nu doresc să se schimbe. Progresul meu îi obligă să schimbe ceva, cum ar fi percepția lor asupra identității mele, dacă vor să continue relația cu mine.

Ce i-ați sfătui pe alții să facă în aceeași situație?

Începeți o conversație cu cineva apropiat.

Apărați-vă rețeaua de prieteni și asociați, instituțiile de învățământ și antrenorii de carieră pentru a obține sprijin.

Continuați să mergeți înainte respirând adânc și lăsând lacrimile să cadă. Fiți rezilient.

Este în regulă să strigați „Îmi urăsc slujba” și să izbucniți în lacrimi atunci când aveți nevoie de asta. Aș fi surprins dacă asta nu ar fi un punct de cotitură și, în mod inerent, un angajament de schimbare.