阅读中文版本，请点击这里
Dear Kobe,
Va fi greu. Dar trebuie să mă descarc. Toată lumea să se elibereze pentru mine și Kobe.
Eliberați vopseaua pentru Chuck și Kobe, pentru ultima dată.
Kobe Bean Bryant….
Omul meu.
Prima dată când te-am văzut luptând împotriva lui Black Jesus, când aveai 18 ani, am știut că ești un ucigaș. Atunci mi-am dat seama că vei fi o legendă în acest joc. Ai fost greu la Mike în acea noapte. Fără niciun fel de teamă. Adică, știam de când te-am întâlnit în trafic de-a lungul anilor că ești un câine. Dar când te-am văzut atacându-l pe Black Jesus așa?
Atunci am știut că ești un spirit înrudit.
Poate că am crescut în circumstanțe diferite, dar când te-am văzut pe teren, și cât de tare te dădeai, am știut că am fost crescuți cu aceeași mentalitate. Nu eram înalt – dar în mintea mea, aveam de gând să fiu un gigant pe teren în fiecare seară. Aveai 6′ 6″ și puteai să înscrii și în somn. Dar asta nu era suficient. Încercai să fii cel mai bun care a făcut-o vreodată.
Toată lumea spune că vrea să fie asta. Dar nu toată lumea este dispusă să sacrifice ceea ce este cu adevărat necesar pentru a face asta.
Îți amintești când am venit la L.A. pentru prima dată în anul nostru de începător? M-ai luat de la hotel și am ieșit să mâncăm ceva, iar tu m-ai întrebat ce fac mai târziu.
Am spus că mă duc la club. Adică, suntem în L.A.! Mă duc la club, Kobe. Haide, omule.
Și ce ai spus?
„Mă întorc la sală.”
Ești probabil singurul tip din istoria jocului în care mistica nu a fost exagerată. Mamba nu a fost un mit, omule. Nici măcar nu ți-a făcut dreptate. La unu, doi, trei dimineața, știam unde ești.
Eu și cu tine, de fiecare dată când pășeam pe acea podea, mergeam la război. Dar nu era o chestie de animozitate. Niciodată nu a existat vreo dușmănie. Era ca niște luptători la categoria grea care se băteau între ei. Și apoi, la clopoțel, nu era nimic altceva decât dragoste și respect. Măreția are nevoie de companie, iar noi aveam nevoie unul de celălalt. Mike avea nevoie de Prince, așa cum Prince avea nevoie de Mike. Tyson avea nevoie de Holyfield așa cum Holyfield avea nevoie de Tyson.
Toată lumea are nevoie de acea persoană care să spună: „Oh, ești cel mai tare, nu-i așa?”. Ei bine, și eu sunt un rahat.
Mareatatea are nevoie de companie, iar noi aveam nevoie unul de celălalt. Mike avea nevoie de Prince așa cum Prince avea nevoie de Mike.
Și băiete, tu erai rahatul. Ai fost cel mai dur om pe care l-am văzut vreodată în acest joc. Cel mai cu sânge rece criminal în serie pe care l-am văzut vreodată. Cel mai aprig competitor pe care l-am văzut vreodată. Îmi amintesc că am auzit povestea că erai pe drum și te uitai la filmul cu mine când am dat 35 de puncte pe Knicks la Garden, în anul nostru de debutant, și te-ai enervat atât de tare încât ai distrus camera de hotel și ai început să mă cercetezi ca și cum ai fi fost în CIA. „ADU-MI DOSARUL DESPRE A.I.” – Pun pariu că așa a fost. Studiind modul în care marii rechini albi vânează focile în Oceanul Pacific și alte chestii de genul ăsta.
Ce-mi place la povestea asta e că e adevărul. Asta a fost doar relația noastră. Doi tipi care se împing unul pe celălalt spre măreție. Următoarea dată când ai venit prin Philly, erai TOT în rahatul meu. Nu te-am lăsat pe jumătate. La fiecare prim pas, trebuia să fac 100. Ai 6′ 6″, și parcă voiai să mă aperi. Ai vrut să mă provoci. Ai vrut să-mi arăți că ești cel mai rău nenorocit care a jucat vreodată acest joc.
Și nu am vrut NICI o parte din Kobe Bryant la celălalt capăt!!!!!
Omule, la naiba nu!!!!!!
Nu te opresc. Nimeni nu te oprește. Erai KOBE și urma să faci tot ce voiai să faci acolo – pentru că erai un lunetist, un asasin, un ucigaș cu sânge rece… și acum vorbesc despre tine la timpul trecut, iar eu încă mă emoționez din cauza asta.
Încă nu pare real.
Erai omul meu.
Finalele din 2001, ne dădeam unul la altul ca niște luptători. Nu din vreo dușmănie sau ură – asta e ceea ce unii oameni nu ar putea înțelege niciodată. Nu din ură. Din admirație. Din iubire.
Nu pot să-ți spun câte poze am văzut cu noi doi, la linia de aruncări libere, vorbind despre rahatul nostru și zâmbind.
Omule, cine naiba pierde un titlu în NBA cu o medie de 33 de puncte pe meci?
Cum naiba ai de gând să ai o medie de 35 așa, omule?
De ce a trebuit să faci asta??
A trebuit să o faci pentru că ești tu. Pentru că tu ești Kobe Bean Bryant. Pentru că ești un gigant direct. Probabil că mă priveai cum îmi făceam treaba pe SportsCenter în fiecare seară, în jur de 41, nu? Lasă-mă să ajung la 43 – vezi cum îți place asta, Chuck.
Întotdeauna am fost încrezător. Știam ce pot face. Am fost un marcator. Am fost un învingător. Am făcut-o în felul meu. Am câștigat câteva meciuri. Dar ai fost un campion. Ai primit inele. Ai primit inele pe inele. Ai fost iubit peste tot în lume și ai fost iubit și în casa mea. Fiica mea cea mare l-a iubit pe Kobe Bryant. Întotdeauna a vrut ca tata să câștige, să nu mă înțelegeți greșit – dar a vrut ca și Kobe să plece.
Copiii mei obișnuiau să mă lovească vorbind despre cum vor Kobe Adidases când vor ieși!!!! Ei se legănau de numărul 8 și numărul 24, pentru că erai unul dintre eroii lor. Și dacă sunt sincer? Ai fost un erou și pentru mine. Chiar dacă erai mai tânăr decât mine, te-am admirat pentru cât de mult te-ai sacrificat, cât de mult ai dăruit acestui joc.
Nu pot să-ți spun câte poze am văzut cu tine și cu mine, la linia de aruncări libere, vorbind despre rahatul nostru și zâmbind.
De fiecare dată când cineva mă întreabă, „Cine este cel mai bun din toate timpurile?”
Nu am de gând să te mint. M.J. este întotdeauna numărul 1. Știu că și tu ai spune același lucru. Black Jesus, ăsta e G.O.A.T.
Dar numărul 2?
Numărul 2, întotdeauna voi spune că e Kobe Bryant.
Nimeni nu a fost mai dur decât tine. Nimeni nu a scos mai mult de la mine. Suntem legați pentru totdeauna în acest joc – în această viață.
Îmi doresc doar să fi avut mai mult timp.
Este amuzant, nu știu dacă ți-am spus vreodată acest lucru, dar una dintre amintirile mele preferate este că am venit să te văd în L.A. când au retras 8 și 24. Cine naiba este atât de rece pentru atât de mult timp încât să primească DOUĂ numere diferite sus în căpriori? N-aș fi putut rata acel moment pentru nimic în lume. Dar știi ce e atât de nebunesc în legătură cu asta? Toată lumea din Staples Center mă trata ca și cum am fi câștigat inelele în 2001. Cei de la securitate îmi făceau tot felul de probleme când încercam să cobor pe podea, omule!!!! Ați câștigat, Los Angeles!!!!
Încercam să ies pe teren să vă felicit, cum ar fi: „Ăsta e omul meu”. Și cei de la securitate se uită la mine de parcă aș fi nebun.
Hahahaha, ați câștigat!!!! Ați luat toate inelele!!!
Homene, când am ajuns în sfârșit pe teren și te-am îmbrățișat, iar tu îți țineai fetița în brațe… a fost un moment pe care nu-l voi uita niciodată. Am fost pur și simplu fericit să fiu acolo. Am fost fericit să fac parte din moștenirea care este Kobe Bean Bryant.
Unde a trecut timpul, omule? Prima excursie în L.A. pare că a fost chiar ieri. Eram doar niște copii, cu totul în fața noastră.
„Ce faci mai târziu?”
„Mă duc la club.”
„Mă întorc la sală.”
Niciodată nu voi uita asta.
Nu mai ești aici, pe acest pământ, dar nici nu ai plecat. E suficient să spui numele Kobe Bryant și amintirile revin într-o fracțiune de secundă.
Te văd arătând cu degetul în aer, ieșind de pe teren după ce ai scăpat 81 pe Toronto.
Te pot vedea sărind în aer la fel ca MJ după ce ai câștigat titlul.
Te pot vedea stând lângă mine la linia de aruncări libere, zâmbind, fără să spui nimic – doar uitându-te la mine ca și cum ai spune: „It’s on, Chuck”.
Aceste amintiri nu vor pleca nicăieri.
Și da, vom plânge.
Încă vom mai plânge câteodată când ne vom aminti că tu chiar nu mai ești.
Dar vom zâmbi ca niște nenorociți când ne vom gândi la amintiri.
Nu prea știu cum ar trebui să închei o scrisoare ca asta. Nu prea știu cum să-mi iau rămas bun de la o legendă a NBA, un tată, un soț, un prieten. Nu prea am cuvinte.
Tot ce știu este că… te iubesc, frate.
Cu sinceritate,
Chuck