Hancock ajunge la spitalul său local pentru a dona sânge. „Era ori asta, ori să mă alătur Tinerilor Conservatori”, îi spune el asistentei (Whitfield), înainte de a se certa cu ea dacă sângele britanic este superior altor tipuri de sânge. După ce reușește să-i jignească pe unii dintre ceilalți donatori în așteptare, se amuză citind cu voce tare afișele de pe pereții sălii de așteptare, cântând în cele din urmă „Tusea și strănutul răspândesc boli” pe melodia Deutschlandlied înainte de a fi condus înăuntru pentru a-l vedea pe doctor (Cargill).
După ce doctorul i-a luat o mostră de sânge, Hancock presupune cu nonșalanță că asta este tot ce este necesar și se pregătește să plece. Când doctorul îi spune că a fost doar o frotiuță („Poate că pentru tine e doar o frotiuță, dar pentru un biet nenorocit e vorba de viață și de moarte!”) și că trebuie să doneze o jumătate de litru de sânge, el protestează: „Nu mă deranjează să donez o cantitate rezonabilă, dar o jumătate de litru! Asta înseamnă aproape un braț plin!”. În cele din urmă, doctorul îl convinge pe Hancock să doneze toată halba, spunându-i că are o grupă de sânge rară, ceea ce face apel la snobismul lui Hancock. După ce se laudă cu lipsa lui de scârbă, leșină în timp ce donează sânge.
Recuperându-se după aceea, Hancock are o discuție despre sânge cu un alt pacient (Lloyd), dar cum niciunul dintre ei nu știe prea multe despre sânge, conversația nu este foarte informativă. În timp ce se pregătește să plece, Hancock este îngrozit să descopere că celălalt pacient i-a furat guma de vin. („Dacă nu poți avea încredere într-un donator de sânge, în cine poți avea încredere?”)
După ce se întoarce acasă, Hancock se taie cu un cuțit de pâine și este dus de urgență înapoi la același spital, unde primește o transfuzie din propriul sânge – singura halbă pe care spitalul o are din grupa sa rară de sânge.
.