Părinții au un rol de neînlocuit în viața copiilor lor. Deși unii copii ar putea să-și petreacă cea mai mare parte a timpului în îngrijirea copiilor, ei tind să-și idolatrizeze părinții, deoarece aceștia rămân cei mai influenți adulți din viața lor . Ceea ce face ca această relație să fie foarte specială este faptul că copilul își vede părinții ca nefiind interschimbabili cu orice alte persoane. Poate că unui copil nu-i pasă de lucruri banale, cum ar fi tăierea părului sau ce păpușă să cumpere de la un magazin de jucării, dar îi pasă foarte mult de cine este zona lor de confort, cine împărtășește cu ei momente speciale din viața lor și cine îi ține în brațe atunci când se simt rău și inconfortabil. Nu mai este nevoie să spunem că relația pe care o stabilește cineva cu propria familie îl afectează puternic pe tot parcursul vieții, iar multe studii au arătat că implicarea părinților poate avea mari beneficii pentru copil, având un impact asupra acestuia pe mai multe planuri, inclusiv asupra sănătății și dezvoltării, progresului academic și eventualelor alegeri de viață.
Relația copil-părinte se schimbă însă considerabil pe parcursul vieții. În primii ani de viață, părinții sunt alături de copiii lor pentru a-i îngriji, sprijini și ghida pe aceștia și dezvoltarea lor. Pe măsură ce se trece de la copilărie la adolescență și, în cele din urmă, la vârsta adultă, natura acestei relații este menită să se schimbe: ea se transformă dintr-o relație de dependență între un părinte și un copil într-una care este mai mult sau mai puțin construită pe baze egale, cu sprijin reciproc oferit de ambele părți. Cu toate acestea, părinții păstrează în continuare o relație destul de apropiată cu copiii lor și rămân implicați în viața acestora prin sprijinul și sfaturile pe care le oferă, ceea ce majoritatea tinerilor tind să aprecieze. Mai mult decât atât, și contrar convingerilor comune, prezența părinților în viața copiilor lor este încă foarte apreciată de către copiii înșiși.
Considerând rolul incredibil de important al părinților în viața copiilor lor, ca fiind sistemul lor de sprijin, mentorii și îndrumătorii lor și furnizorii lor, care sunt consecințele pierderii unui părinte la o vârstă fragedă? Cum se confruntă copilul cu această pierdere și cum îi afectează viața prezentă și viitoare?
Pierderea unui părinte trebuie să fie cel mai apropiat lucru de o experiență emoțională universală pe care o are omenirea. Cu toate acestea, trauma evenimentului tinde să afecteze restul vieții oamenilor. Chiar și în circumstanțe ideatice, multe studii au arătat că pierderea unui părinte schimbă un adult atât din punct de vedere psihologic, cât și biologic. În circumstanțe mai solicitante, aceste schimbări pot deveni patologice. Persoanele care au trecut prin moartea unui părinte vorbesc adesea despre sentimente de șoc, furie, tristețe, amorțeală și negare. Aceste sentimente rămân la copii și pot persista în diferite grade chiar și mult timp după pierderea părintelui. Diferite etape ale doliului urmează pierderii, iar oamenii le pot experimenta în mod diferit, fără o anumită ordine. Unii vorbesc chiar de o „ceață” care pare să le încețoșeze vederea și gândirea, o ceață care nu se ridică timp de mai multe luni, iar acest doliu susținut are diverse efecte cognitive, sociale, culturale și chiar spirituale asupra persoanei.
Sentimentul de sine al copiilor cu vârsta de 3 ani sau mai mici depinde foarte mult de prezența celorlalți, iar sentimentul lor de securitate și siguranță este dependent de faptul că există sau nu cineva care are grijă de ei. Ei au nevoie de persoane concrete care să-i iubească și să le mențină sentimentul de bunăstare. Ei au nevoie să se simtă bine îngrijiți pe moment. Ei nu pot reflecta asupra propriului comportament dincolo de momentul respectiv și nu pot face diferența între diferitele lor sentimente. În plus, copiii preșcolari nu pot înțelege că moartea nu este un act voluntar. Astfel, le este greu să înțeleagă că absența părinților nu are nimic de-a face cu ei. Cu timpul, însă, ei încep să recunoască faptul că părintele lor nu se va mai întoarce și se concentrează mai mult pe nevoia de a fi îngrijiți și de a nu fi lăsați singuri.
La vârsta de 4 ani, însă, copiii încep să aibă mai multă răbdare și să își recunoască propriile comportamente și percepții. Cu toate acestea, ei încă nu sunt conștienți că pot controla aceste impulsuri. La această vârstă, ei sunt mult mai clari cu privire la cine a murit și la sentimentul de pierdere din viața lor, pe lângă rolul părintelui mort în viața lor, ca și în ceea ce a făcut pentru și cu ei. La această vârstă, de asemenea, copiii sunt conștienți de faptul că moartea este de obicei însoțită de tristețe și încep să facă distincția între sentimentele interioare și cele exterioare. În plus, ei încep să pună întrebări despre ce s-a întâmplat cu părintele lor și ce a cauzat moartea acestuia. Ei încă se concentrează pe ceilalți pentru a avea grijă de ei, pentru a le încadra lumea și pentru a le oferi feedback despre cine sunt.
De ce au nevoie exact copiii, totuși? Copiii au nevoie să audă cuvântul „mort” și să li se spună cu blândețe că părintele lor nu se va mai întoarce, chiar dacă este complet de înțeles de ce și-ar dori să se întâmple acest lucru. Copilul își dă seama că nu a fost alegerea părintelui, iar reasigurarea este extrem de necesară. Părintele supraviețuitor trebuie să se concentreze pe îmbrățișări, să respecte dorința copilului de a nu fi lăsat singur, nevoia copilului de a ști când a plecat și cum poate fi găsit dacă pleacă pentru un timp. La vârsta adultă mai târzie, persoanele care și-au pierdut unul sau mai mulți părinți se pot confrunta cu probleme de sănătate mintală și fizică mai grave. Consilierii de doliu au observat că durerea pe termen lung își pune amprenta asupra căsniciei individului. De fapt, ei sugerează o legătură oarecum freudiană între pierderea unui părinte și înșelarea soțului/soției. „Văd multe aventuri ca fiind manifestări ale durerii nerezolvate legate de pierderea unui părinte. Copilul adult rămâne într-o stare de neîncredere și respinge realitatea în multe feluri pentru a alimenta iluzia că părintele este încă în viață. Copilul îndurerat are nevoie de o nouă figură de atașament, acesta este psihicul care încearcă să împace negarea și durerea. Deci, mai degrabă decât să spună: „mama a murit”, copilul îndurerat poate spune: „cât timp mama este plecată, mă voi juca cu altcineva în afară de soția mea””, spune Elisabeth Goldberg, consilier american specializat în doliu.
Studiile au arătat că pierderea unui părinte poate cauza riscuri crescute pentru probleme emoționale și de sănătate mintală pe termen lung, inclusiv depresie, anxietate și abuz de substanțe . Manualul diagnostic și statistic al tulburărilor mentale (DSMMD) al Asociației Americane de Psihologie consideră că este sănătos ca adulții să experimenteze o serie de emoții contradictorii în anul care urmează pierderii părinților. Aceste emoții pot include tristețe, furie, mânie, furie, anxietate, amorțeală, goliciune, vinovăție, remușcări și regret. În plus, este complet normal ca cineva să refuze să-și vadă prietenii și să nu iasă cu ei. Acest lucru se poate înrăutăți dacă persoana nu primește suficient sprijin în această perioadă de doliu. De asemenea, acest lucru este valabil mai ales pentru tinerii care, odată ce și-au pierdut părinții, au nevoie de un părinte surogat stabil și consistent. De fapt, aproximativ unul din 20 de copii cu vârsta de 15 ani și mai tineri a suferit pierderea unuia sau a ambilor părinți, ceea ce a dus în cele din urmă la dezvoltarea unor probleme de sănătate mintală. Un alt factor care ar putea influența foarte mult dezvoltarea problemelor de sănătate mintală este cât de apropiată a fost persoana de persoana decedată și cât de mult i-a schimbat viața pierderea acesteia.
Acest lucru nu înseamnă, totuși, că persoanele care nu au fost prea apropiate de părintele lor nu experimentează nicio durere odată ce acesta a decedat; pierderea lor ar putea foarte bine să fie în continuare resimțită la un nivel profund. Datele privind efectele pe termen lung ale pierderii unui părinte asupra copiilor arată că durerea unui membru al familiei poate avea un impact atât asupra sănătății fizice, cât și asupra sănătății mintale, bărbații fiind mai predispuși să raporteze probleme de sănătate fizică. Datele arată, de asemenea, că sexul persoanei poate influența modul în care aceasta este afectată de moartea unui părinte: bărbații care își pierd tatăl resimt durerea mai intens decât femeile, în timp ce femeile sunt mai profund afectate de pierderea mamei decât bărbații.
În cazul în care decesul părintelui era așteptat din cauza unei boli cronice, incurabile, copiilor le va fi mult mai ușor să facă față pierderii lor; cu toate acestea, dacă decesul are loc brusc, copiii adulți pot rămâne în fazele de negare și furie a pierderii pentru perioade lungi de timp, ceea ce ar putea duce la diagnosticarea lor cu tulburare depresivă majoră sau chiar cu tulburare de stres posttraumatic. Studiile au implicat cortexul cingular posterior, cortexul frontal și regiunile cerebrale ale cerebelului în procesarea doliului. Aceste regiuni sunt implicate în recuperarea amintirilor și în rememorarea trecutului – dar, într-o întorsătură crudă a neuroanatomiei, ele sunt, de asemenea, implicate în reglarea somnului și a apetitului. Modificările fiziologice din viața persoanei ar putea include dureri de cap, dureri de stomac, amețeli, somn prea mult/prea puțin, supraalimentare sau lipsa poftei de mâncare.
Părinții au un rol primordial în viața copiilor lor. Ei sunt fanii numărul unu ai copiilor lor, sistemul lor de sprijin și le oferă afecțiune și îngrijire pe care aceștia nu le pot primi din altă parte. Ceea ce începe ca o relație de dependență în timpul copilăriei se transformă într-o relație de sprijin egal și înțelegere reciprocă între copii și părinți. Contrar convingerilor comune, majoritatea copiilor apreciază prezența părinților în viața lor și apreciază sprijinul și îndrumarea părinților pe tot parcursul vieții lor. Cu toate acestea, moartea unuia dintre părinți (sau, uneori, a ambilor) poate avea efecte extrem de devastatoare asupra sănătății psihologice și fizice a copilului, fie în timpul copilăriei, fie chiar la vârsta adultă.
Ca o experiență universală, pierderea unei persoane dragi poate constitui una dintre cele mai mari traume din viața persoanei. Un copil care și-a pierdut un părinte ar putea experimenta negarea la început, iar aceasta este de obicei cuplată cu un sentiment de durere și frustrare. Deși nu pot înțelege încă pe deplin moartea, copiii sunt conștienți de absența părinților lor, iar nevoia lor de o figură părintească și de afecțiune trebuie să fie satisfăcută. Pe măsură ce cresc, ei încep să înțeleagă realitatea și să accepte faptul că părintele lor nu se va mai întoarce. În această etapă, ei încep să facă distincția între sentimentele lor și să înțeleagă mai bine ceea ce se întâmplă în jurul lor. Ca adulți, doliul pe termen lung îi afectează din punct de vedere psihologic și fizic, iar boli precum depresia, anxietatea și bolile imunitare pot apărea foarte mult. Mai mult decât atât, pot avea loc și probleme familiale mai grave în cadrul vieții lor personale, deoarece doliul poate afecta chiar și căsnicia și viața personală.
Pentru a înțelege cum reacționează copiii la moartea unui părinte, este important să luăm în considerare mai mulți factori. Atunci când analizăm durerea în viața copiilor, cel mai frecvent aspect la care ne uităm de obicei este cât de bine înțeleg ei moartea părintelui lor. Pe măsură ce cresc și ajung la adolescență, ei încep să înțeleagă că moartea este universală – adică toată lumea va muri. Alte aspecte care trebuie luate în considerare, de asemenea, este modul în care copilul trăiește pierderea, care este foarte legat de modul în care și-a trăit părintele și de relația cu acesta, precum și pentru rolul pe care acesta l-a jucat în viața lor.
Comitetul pentru studiul consecințelor asupra sănătății ale stresului provocat de doliu, Institutul de Medicină (S.U.A.) Staff, & Academia Națională de Științe. (1984). Doliu: Reacții, consecințe și îngrijire. Washington, D.C.: National Academies Press
Krisch, J.A. (2018). Moartea unui părinte afectează chiar și copiii mari din punct de vedere psihologic și fizic. Fatherly. Retrieved online on December 2, 2018, from https://www.fatherly.com/health-science/parent-death-psychological-physical-effects/
Noveck, J., & Tompson, T. (2007). Relația vitală părinte-copil. Drepturile părintești. Retrieved online on December 2, 2018, from https://parentalrights.org/why_kids_need_parents/
Sack, D. (2017). De ce pierderea unui părinte doare atât de mult, indiferent de vârstă. Psychology Today. Retrieved online on December 2, 2018, from https://www.psychologytoday.com/intl/blog/where-science-meets-the-steps/201709/why-losing-parent-hurts-so-much-no-matter-your-age
Silverman, P.R. (2010). Ce se pierde atunci când moare un părinte? Psychology Today. Retrieved online on December 2, 2018, from https://www.psychologytoday.com/us/blog/raising-grieving-children/201008/what-is-lost-when-parent-dies
Vassallo, S., Smart, D., & Price-Robertson, R. (2009). Rolurile pe care le joacă părinții în viața copiilor lor tineri adulți. Family Matters, (82), 8-14.
Vitelli, R. (2018). Când un copil își pierde un părinte. Psychology Today. Retrieved online on December, 2, 2018, from https://www.psychologytoday.com/intl/blog/media-spotlight/201802/when-child-loses-parent
.