Potrivit lui Erik Erik Erikson, un important teoretician al dezvoltării din anii 1950, tinerii trebuie să rezolve două „crize” de viață în timpul adolescenței. Spre deosebire de mulți alți teoreticieni ai dezvoltării din epoca sa, teoria psihosocială a dezvoltării umane a lui Erikson acoperă întreaga durată a vieții, inclusiv vârsta adultă. Erikson a folosit termenul „criză” pentru a descrie o serie de conflicte interne care sunt legate de etapele de dezvoltare. Conform teoriei lui Erikson, modul în care o persoană își rezolvă criza va determina identitatea personală și dezvoltarea viitoare. În acest articol ne limităm discuția noastră la crizele din adolescență, dar informații mai complete despre teoria lui Erikson pot fi găsite în articolul Introducere în dezvoltarea copilului.
Prima criză apare de obicei în timpul adolescenței timpurii și mijlocii și se numește criza de identitate versus confuzie de identitate. Această criză reprezintă lupta pentru a găsi un echilibru între dezvoltarea unei identități unice, individuale, fiind în același timp acceptată și „încadrându-se”. Astfel, tinerii trebuie să determine cine vor să fie și cum vor să fie percepuți de ceilalți. Erikson credea că, atunci când tinerii navighează cu succes prin această criză, ei apar cu o înțelegere clară a identității lor individuale și pot împărtăși cu ușurință acest „sine” cu ceilalți; prin urmare, sunt sănătoși și bine adaptați. Ca urmare, ei sunt indivizi încrezători care se pot asocia liber cu alte persoane fără a-și pierde propria identitate. Cu toate acestea, atunci când tinerii nu reușesc să navigheze cu succes în această criză, ei sunt nesiguri cu privire la cine sunt. În lipsa acestei înțelegeri, ei pot deveni deconectați din punct de vedere social și rupți de ceilalți; sau, dimpotrivă, pot dezvolta un sentiment exagerat al propriei importanțe și pot adopta poziții extremiste. Conform teoriei lui Erikson, atunci când tinerii se blochează în acest stadiu, ei nu vor putea deveni adulți maturi din punct de vedere emoțional.
Cea de-a doua criză, care are loc între sfârșitul adolescenței și începutul vieții adulte, se numește criza intimității versus izolare. Această criză reprezintă lupta pentru a rezolva natura reciprocă a intimității; adică, pentru a realiza un echilibru reciproc între a oferi dragoste și sprijin și a primi dragoste și sprijin. Astfel, tinerii trebuie să determine cum să dezvolte și să mențină prietenii apropiate în afara familiei, precum și cum să realizeze reciprocitatea în relațiile romantice. Erikson credea că, atunci când tinerii navighează cu succes în această criză, ei ies la suprafață cu abilitatea de a forma relații oneste și reciproce cu ceilalți și au capacitatea de a se uni cu alții pentru a atinge obiective comune (de exemplu, căsătoria). Atunci când tinerii nu reușesc să navigheze cu succes în această criză, ei pot deveni distanți și autosuficienți; sau, dimpotrivă, pot deveni nevoiași, dependenți și vulnerabili. Dacă tinerii nu rezolvă această criză, dezvoltarea lor emoțională se blochează și, ca urmare, vor rămâne izolați și singuri fără sprijin social.
În timp ce teoria lui Erikson rămâne influentă, ea a fost revizuită de-a lungul timpului. Majoritatea teoreticienilor dezvoltării nu mai consideră acest proces de dezvoltare ca fiind o serie de „crize” în sine. În plus, acest proces de dezvoltare este considerat a fi mult mai fluid și mai flexibil decât credea Erikson la început. Teoreticienii contemporani cred acum că procesul de determinare a propriei identități este un proces natural în care tinerii „probează” sau experimentează diferite identități și experimentează diferitele rezultate ale experimentelor lor, pentru a determina cine sunt și cum doresc să fie percepuți de ceilalți. De exemplu, o fată poate fi curioasă în legătură cu subcultura gotică decide că ar putea dori să „devină gotică”. Așa că își face piercing la buze, își vopsește părul în negru și începe să poarte o mulțime de haine negre și mov, în stil victorian, cu un aer seducător. Începe să umble cu alți gotici și să asculte muzică gotică. Un rezultat al acestui experiment de identitate ar putea fi respingerea din partea foștilor ei prieteni și fricțiuni constante cu părinții ei din cauza hainelor ei „ciudate”. Un alt rezultat ar putea fi sentimentul de apartenență și camaraderie pe care îl împărtășește cu membrii acestei subculturi, sau poate că se bucură de toată atenția suplimentară pe care o primește acum. Aceste rezultate pot compensa rezultatele negative ale experimentului ei. Ea experimentează o identitate diferită și experimentează rezultatele experimentului său. Ea va folosi în cele din urmă aceste informații pentru a decide asupra identității sale.
În mod similar, tinerii vor experimenta cu diferite abilități sociale și strategii sociale. De exemplu, o fată ar putea încerca să fie distantă și distantă în preajma băieților pentru a vedea dacă ar putea atrage ceva mai multă atenție în acest fel. Tinerii își vor observa, de asemenea, colegii și adulții pe care îi admiră, pentru a-și dezvolta și îmbunătăți abilitățile sociale. De exemplu, ei pot urmări un adolescent popular la o petrecere pentru a învăța abilități sociale mai bune. Ei ar putea observa că acest coleg foarte apreciat este foarte amuzant și spune o glumă bună; sau ar putea observa cum mătușa lor plină de viață cere mereu părerea celorlalți, în loc să monopolizeze o conversație vorbind despre ea însăși. Acest proces de învățare le permite să creeze o rețea socială puternică, de familie, prieteni și chiar tovarăși de viață. În timpul acestui proces, tinerii vor avea parte atât de succese, cât și de eșecuri pe parcurs, pe măsură ce experimentează diferite abordări în timpul interacțiunilor cu ceilalți. În cele din urmă, această rețea de sprijin social le permite tinerilor să creeze intimitate emoțională cu câteva persoane selecte și să găsească satisfacție în cadrul acestor relații.
Mai multe despre modul în care tinerii construiesc legături sociale vor fi găsite mai târziu în acest articol.