Prezumarea de mult timp a fost că testele medicale – de la RMN-uri, la testul Papanicolau, la electrocardiograme – furnizează date care sunt mai fiabile sau mai valide decât concluziile oricăror evaluări psihologice.
Un raport al Grupului de Lucru pentru Evaluare Psihologică (PAWG) al APA dovedește însă că această ipoteză este greșită.
„Valabilitatea testelor psihologice nu este nimic de luat în derâdere”, spune psihologul Greg Meyer, PhD, de la Universitatea din AlaskaAnchorage, și membru al PAWG. „De fapt, când ne uităm la lucrurile pe care le studiem în raport cu alte domenii, facem o treabă bună.”
Ca răspuns la provocările din ce în ce mai mari la adresa utilității testelor psihologice și a evaluării, precum și la declinul utilizării acestor instrumente, Consiliul de Afaceri Profesionale al APA a format PAWG pentru a determina eficacitatea evaluării în practica clinică.
Raportul, care a apărut în American Psychologist (Vol. 56, Nr. 2), a fost scris de Meyer, împreună cu Stephen Finn, PhD, Lorraine Eyde, PhD, Gary Kay, PhD, Kevin Moreland, PhD, Robert Dies, PhD, și Elena Eisman, PhD – toți membri ai PAWG – și Tom Kubiszyn, PhD, și Geoffrey Reed, PhD, de la APA.
„Implicațiile acestor date sunt cu adevărat mult mai largi decât evaluarea psihologică”, spune Reed, director executiv adjunct pentru dezvoltare profesională în cadrul Direcției de practică a APA. „Psihologii au acceptat pur și simplu, și chiar au crezut, comparațiile negative ale bazei empirice pentru evaluarea și intervențiile psihologice cu cele medicale. Acest raport ne ajută să demitizăm mitul conform căruia ne lipsește o bază probatorie.”
Evidența eficacității evaluării
Prin intermediul unor revizuiri meta-analitice, Meyer și colegii săi au făcut comparații între validitatea testelor medicale și validitatea testelor psihologice. Ei au constatat că atât testele psihologice, cât și cele medicale au grade diferite de validitate și că coeficienții de validitate pentru multe teste psihologice nu pot fi deosebiți de cei ai testelor medicale.
De exemplu, testele psihologice, cum ar fi Millon Clinical Multiaxal Inventory, Testul de apercepție tematică, Lista de verificare a psihopatiei Hare și alte teste neurologice și cognitive produc efecte de dimensiuni medii sau mari, la fel ca și testele medicale, cum ar fi testul Papanicolau, mamografia, imagistica prin rezonanță magnetică (IRM) și electrocardiogramele. Mai precis, de exemplu, scorurile scării MMPI și capacitatea medie de a detecta tulburările depresive sau psihotice generează o dimensiune a efectului de 0,37. Utilizarea testului Papanicolau pentru detectarea anomaliilor cervicale generează o dimensiune a efectului de 0,36. Eficacitatea acestor teste foarte diferite folosite pentru a detecta rezultate foarte diferite este cam aceeași.
În schimb, unele teste psihologice funcționează la fel de bine ca și testele medicale pentru a detecta același rezultat. Autorii notează, de exemplu, că abilitatea de a detecta demența este la fel de bună cu testele neuropsihologice ca și cu IRM.
„Pentru noi, cei din domeniu, care încercăm să obținem preaprobarea din partea companiilor de îngrijire administrată, aceste cifre ne dau ceva muniție”, spune Stephen Finn, PhD, de la Center for Therapeutic Assessment din Austin, Texas, care a prezidat PAWG. „Există această idee că testele medicale sunt minunate și că testele psihologice sunt rele. Raportul arată prejudecata și îndepărtează un context și un raționament folosit pentru a refuza testele psihologice.”
Ce urmează
Dar chiar dacă evaluările psihologice sunt la fel de valide ca și testele medicale, se folosesc mai puține din cauza presiunilor din partea sistemului de îngrijire administrat și a luptelor pentru rambursare, spun autorii raportului.
Aproximativ 81% dintre psihologii clinicieni APA petrec între zero și patru ore pe săptămână în evaluare, spune Meyer. Aproximativ 80 la sută dintre neuropsihologi petrec mai mult de cinci ore pe săptămână făcând teste și evaluări, adaugă el. „Practicienii nu sunt plătiți pentru tot timpul de care este nevoie pentru a face evaluarea”, spune el.
De fapt, spune un raport publicat în aprilie 2000 în Professional Psychology: Research and Practice, unele organizații de îngrijire administrată plătesc mai puțin pe oră pentru evaluarea psihologică decât pentru terapia individuală. Cele mai multe probleme de rambursare apar în jurul cantității de timp necesare pentru efectuarea evaluărilor. Timpul alocat de terții plătitori pentru administrarea, notarea și interpretarea testelor poate fi mai puțin decât cel necesar pentru simpla administrare a unui test.
„Raportul în sine nu va influența rambursarea”, notează Finn. „Dar practicienii pot folosi aceste informații cu gatekeepers sau cu angajatorii care cumpără acoperire de asigurare.”
„Aceste argumente au fost folosite de organizațiile de îngrijire administrată pentru a înăspri autorizarea și rambursarea serviciilor psihologice, când aceleași companii ar fi mult mai puțin probabil să încerce să refuze autorizarea testelor sau procedurilor medicale, chiar și atunci când acestea nu sunt mai puternic legate de rezultatele de interes”, spune Reed.
Pe lângă faptul că face parte dintr-un arsenal pe care practicienii îl pot folosi în eforturile lor de a obține rambursarea, raportul ar putea declanșa mai multe cercetări, precum și o creștere a formării în domeniul testării și evaluării.
„Acest lucru subliniază unde trebuie să mergem în viitor”, spune Meyer. „Trebuie să începem să abordăm unele dintre problemele mai mari care nu au fost în centrul atenției testării psihologice.”
.