Există vreun cuvânt de la Domnul?

Omul care a pus această întrebare capitală aparținea clasei celor care se bagatelizează solemn. El a venit cu întrebarea corectă în gură și, uneori, a avea o întrebare corectă înseamnă să fii la jumătatea drumului spre răspuns. A avea întrebarea corectă înseamnă de multe ori a avea deja răspunsul pe jumătate dat. Iar el a venit cu întrebarea sa în partea corectă. El venise la omul care avea o legătură vie cu Dumnezeu. Cu toate acestea, știm din modul în care a tratat răspunsul la întrebare că a venit în spiritul greșit. Nu că ar fi fost vreo veselie sau nepăsare în felul său de a fi. A fost cât se poate de solemn când a pus această întrebare profetului lui Dumnezeu: „Există vreun cuvânt de la Domnul?”. Dar a plecat pentru a arăta că nu făcuse decât să se joace cu întrebarea. Și ceea ce a fost posibil pentru Zedechia este posibil și pentru tine și pentru mine. Putem veni la Cuvântul lui Dumnezeu cu întrebarea corectă în gură, putem veni cu o reverență solemnă în jurul nostru, ne putem mândri că nu suntem dintre cei care fac glume pe seama Cuvântului lui Dumnezeu sau care tratează rânduielile din casa lui Dumnezeu cu orice lejeritate, ne putem mândri că nu suntem dintre cei care transformă casa lui Dumnezeu într-un teatru sau loc de distracție, avem convingerea că instituția casei lui Dumnezeu este menită să ne aducă într-o legătură mai strânsă cu Dumnezeu, credem că Cuvântul lui Dumnezeu care se află în fața noastră este chiar un mesaj de la Dumnezeu pentru om, și venim la Biblia deschisă duminică de duminică cu această întrebare mărturisită: „Există vreun cuvânt de la Iehova?”, vreun cuvânt de la Iehova despre datoria mea de azi, despre datoria mea de mâine – există vreun cuvânt de la Iehova? Avem întrebarea corectă și venim într-o manieră respectuoasă. Să ne ferească Dumnezeu să fim triviali, așa cum a fost Zedechia, și să confundăm solemnitatea manierei cu ascultarea față de Cuvântul lui Dumnezeu. Prin sabia sa pe câmpul de luptă, regele Babilonului câștigase acest drept – dreptul de a pune pe capul oricui dorea coroana lui Iuda. El i-a oferit-o lui Matania; a oferit-o, însoțită de o condiție. Regele Babilonului nu-și putea permite ca Iuda să încheie o alianță cu Egiptul, acea mare putere rivală a sa. Era într-o dispoziție binevoitoare și, deși îl cucerise pe Israel, era dispus ca un israelit – unul din sămânța regală – să dețină totuși tronul lui David. Și în această dispoziție binevoitoare i-a oferit lui Matania tronul lui Iuda, însoțindu-și oferta cu această condiție simplă: i-a cerut să jure loialitate regelui Babilonului și să depună un jurământ de credință față de regele Babilonului. Aceasta era menită să-l împiedice pe regele lui Iuda să încheie o alianță cu o putere ostilă, să încheie o alianță cu Egiptul. Și Matania a avut bunul simț să vadă că era o ofertă măreață cea care i s-a făcut. El știa că acest rege avea puterea de a-l duce în lanțuri în Babilon și de a-și lua poporul cu el. El știa că natura umană este fragilă, știa că acest rege nou făcut avea multe motive pentru a-l ține pe calea recunoștinței. Dar, știind că natura umană era fragilă, a vrut să-l îngrădească prin amintirea continuă a acelui jurământ și i-a schimbat numele din Matania, „darul lui Iehova”, în Zedechia, „dreptatea lui Iehova”. Și întotdeauna după aceea, când numele acelui rege era menționat, îl ducea cu gândul la acel jurământ, când a jurat pe dreptatea lui Iehova că va fi loial regelui care se împrietenise atât de mult cu el. La început nu a simțit nicio neplăcere din cauza jurământului său, dar, pe măsură ce anii treceau, recunoștința lui părea să se topească. Regele Egiptului i-a făcut propuneri, iar poporul său a fost înclinat să-l asculte. Avea profeți în număr mare, iar aceștia l-au îndemnat să accepte ofertele regelui Egiptului. A existat un profet în orașul său care l-a avertizat că nu putea să facă un lucru dezonorant și să prospere. A existat un profet care i-a reamintit că omul lui Dumnezeu era un om care, chiar dacă jura în dauna lui, își va respecta jurământul. Putem presupune că Ieremia l-a implorat pe Zedechia chiar și cu lacrimi: „Fă ceea ce este drept”. Ce vor spune națiunile păgâne, ce vor spune străinii, dacă poporul lui Dumnezeu își va încălca înțelegerea și își va ține cu ușurință jurămintele? Nu vor, oare, ei, blasfemia pe Dumnezeul lui Israel? Un păgân onorabil își va respecta jurământul. Așa vorbea Ieremia, în timp ce-l implora pe regele său, dar glasul său de avertizare a rămas neascultat la acea ureche surdă. În scurt timp a venit armata caldeenilor și a asediat Ierusalimul. Au fost închiși îndeaproape pentru o vreme, și totuși profetului lui Dumnezeu i s-a permis să rămână în închisoare. Regele avea speranțe tainice că regele Egiptului îi va veni în ajutor și, atâta timp cât avea speranță din altă parte, nu l-a deranjat pe mesagerul lui Dumnezeu. În cele din urmă, armata caldeenilor s-a îndepărtat din cetate. Au plecat să se lupte cu armata care venea din Egipt pentru a-i ajuta pe cei asediați. Generalul care se afla în fruntea acestor forțe știa bine cum să ducă o campanie. El nu dorea ca armata care venea în ajutorul lui Israel să pună mâna pe lungimea Ierusalimului. El a preferat să se ocupe de ele separat. S-a dus în întâmpinarea armatei și a întors-o pe drumul pe care venise, apoi s-a întors în cetate și a investit-o îndeaproape pe toate părțile. Apoi, când orice speranță a Egiptului a fost închisă; atunci, când Zedechia a dovedit că cei care se sprijină pe Egipt se sprijină pe o trestie frântă care intră în inima omului și îl străpunge; atunci s-a spus vechea, vechea poveste. Când moartea tronează la ușă, batjocoritorul dă jos Biblia de pe raft. Așa a fost și cu Zedechia. Atâta timp cât a avut o singură speranță de la oameni, de a fi el însuși capabil să învingă sau de a primi ajutor din partea Egiptului – atât timp l-a lăsat pe profetul lui Dumnezeu să se tânguiască în celula închisorii și nu a simțit că este necesar să meargă și să caute ajutor la el. Dar când, în cele din urmă, i s-a luat orice speranță de a fi salvat în orice alt mod, atunci a venit în secret la mesagerul lui Iehova, așa cum batjocoritorul scoate în secret Biblia și încearcă să afle care este Cuvântul Domnului. Apoi a venit și a pus această întrebare: „Există vreun cuvânt de la Domnul?”. Zedechia îi făcuse lui Dumnezeu ultima tură, iar Dumnezeu avea o scuză bună pentru a refuza orice lumină de la regele care se comportase atât de dezonorant. Dar El este îndelung răbdător, este răbdător, chiar dacă noi Îi facem ultima tură. Chiar și de pe patul morții, de multe ori El aude strigătul de îndurare și Își dezvăluie voia Sa. „Există”, a spus Ieremia, „există un cuvânt de la Domnul pentru tine. Tu vei fi dat în mâna regelui Babilonului”. O afirmație sinceră, blândă, tranșantă, categorică. „Vei fi dat în mâna regelui Babilonului”. Ah, uneori am văzut acest lucru la un individ, acea boală înșelătoare de tuberculoză a pus stăpânire pe el, iar profeții lucrurilor netede spun: „Te vei face bine”; și ei îi hrănesc speranțele pe acest lucru; și .profetul lui Dumnezeu îi iese în cale și îi spune că este un muribund, că nu mai are scăpare. Se simte că este iminent. Profeții lucrurilor netede nu ar fi spus clar: „Vei fi dat în mâinile regelui Babilonului”. Ei ar fi ascuns acest lucru. Dar aceasta este calea cea mai blândă dintre cele două. Cu toate acestea, Zedechia nu a acționat conform luminii pe care o primise. Cumva, el a avut speranța că va scăpa. Chiar dacă zidurile aveau o breșă în ele, exista acea cale privată de scăpare. Aceasta era ultima lui resursă și, atâta timp cât a crezut că există cea mai mică posibilitate de scăpare, nu prea era pregătit să primească Cuvântul Domnului, acest mesaj pe care Dumnezeu i-l trimisese, așa că nu a acționat în consecință. Nu i-a purtat pică profetului pentru că a vorbit atât de clar. Nu avea sentimente de răutate față de el, ci dimpotrivă, avea sentimente foarte binevoitoare față de el și era dispus să riște serios să aibă dificultăți cu cabinetul său, decât să nu-i facă binețe profetului lui Iehova, slujitorul credincios al regelui și al țării. Și astfel s-a întâmplat că au fost din nou aduși împreună într-o conferință amicală. El făcuse un act de bunătate față de profetul Domnului. Paharul cu apă rece care este dat unui ucenic nu-și pierde niciodată răsplata. După acea faptă de bunătate săvârșită a avut loc o revelație mai deplină a voinței lui Dumnezeu. La început fusese doar: „Vei fi dat în mâna regelui Babilonului”, iar a doua oară Ieremia a indicat calea mântuirii. „Scăpare nu există dacă te vei încrede în propria ta putere de a lupta sau dacă te vei încrede în Egipt. Nu există scăpare; vei fi dat în mâna regelui Babilonului. Întrebarea simplă este dacă ai de gând să te predai chiar acum în mâinile lui sau ai de gând să aștepți până când vei fi târât cu forța de slujitorii lui în prezența lui.” „Mergi acum”, spune el, „și predă-te lui și, deși păcatul tău a fost mare, el te va ierta. Predă-te lui, depune-ți armele, supune-te lui, și vei trăi, iar cetatea ta va fi salvată.” A fost un mesaj cu două fețe acesta. Prima parte era: „Vei fi dat în mâna regelui Babilonului”. Asta era sigur. A doua parte era: „Dacă te vei preda acum, vei găsi mântuirea”. Acesta este un mesaj pentru noi astăzi. Nu am acționat noi cum a acționat acel rege nerecunoscător? Deși răzvrătirea era în sângele nostru, nu ne-a tratat Dumnezeu cu har și nu ne-a dat acest pământ frumos, iar viața pe un astfel de pământ este o binecuvântare care nu trebuie apreciată cu ușurință. Iar regele nostru, când acest neam s-a răzvrătit, ar fi putut cu ușurință să-l măture. În schimb, El ne-a dat și nouă o altă șansă. Și deși El ne-a tratat cu atâta bunătate, ne-a permis ca, cu răzvrătirea în propriile noastre mâini, să iubim și să ne bucurăm de beneficiile vieții pe acest pământ frumos, nu am făcut noi exact ceea ce a făcut Zedechia, am uitat de loialitatea față de Regele nostru milostiv și am ascultat de propunerile dușmanului Său, și am plecat și am făcut ceea ce Satana a vrut să facem? Și cetatea noastră, ce este ea, dacă nu cetatea distrugerii? Vedem că moartea se apropie, scăpare nu există, și venim la Profetul lui Dumnezeu, nu la Ieremia, ci la Isus, care este Mijlocitorul noului legământ, și Îl întrebăm: „Există vreun cuvânt de la Iehova?”. Iar El răspunde: „Există”. „Cu siguranță vei muri, cu siguranță vei fi dat în mâinile lui Dumnezeu”. Nu putem scăpa. Vom fi dați în mâinile Regelui împotriva căruia ne-am răzvrătit. Acesta este un fapt asupra căruia nu se poate clipi. Și noi spunem: „Acesta este tot mesajul?”. Slavă Domnului că nu este tot. Isus spune: „Există o cale de mântuire”. Nu așteptați până când veți fi luați și aruncați cu forța în prezența Lui de către acel slujitor al Lui care se numește Moartea. Ci ieșiți acum și predați-vă Lui, predați-vă Lui, și totul va fi bine. Să reținem bine pedeapsa care l-a urmat pe Zedechia pentru neascultarea sa față de Cuvântul lui Iehova. El a plecat agățat de acea speranță că va scăpa totuși. El nu a acționat pe baza luminii care îi fusese dată. El încă mai avea speranța că va scăpa pe acea cale privată, pe drumul din grădina regelui, și astfel nu a avut curajul să iasă și să se pună în mâinile prinților și ale regelui Babilonului, prinții care se aflau în fruntea armatei. Nu a acționat după lumina pe care o primise atunci când Ieremia l-a implorat să o facă. „Ascultă”, a spus el, „de glasul Domnului și va fi bine pentru tine și pentru casa ta”. Tot ce a putut spune Zedechia a fost: „Mi-e teamă că iudeii își vor bate joc de mine dacă o fac – își bat joc de mine, își vor bate joc de mine”. El nu avea nicio îndoială că Nabucodonosor va ierta. Știa că acolo îl așteaptă iertarea, știa că acolo îl așteaptă viața, dar știa că va fi batjocorit dacă o va face. Mulți au fost luați în râs în iad; nu am știut niciodată ca cineva să fie luat în râs din el. De multe ori, tânărul căutător simte că a ajuns la un punct și, tocmai când face pasul, intervine râsul însoțitorului. „Mi-e teamă că însoțitorul meu își va bate joc de mine”. Un însoțitor fără Dumnezeu își va bate joc de tine. Ce-i cu asta? Nu ești suficient de bărbat pentru a fi luat în râs? „Își vor bate joc de mine”, a spus bietul Zedechia, și nu a avut curaj să fie batjocorit. Acea mândrie blestemată îl speriase dincolo de poarta care ducea la mântuire. În curând s-a făcut o spărtură în ziduri și prinții armatei regelui Babilonului se aflau în spărtură, iar când Zedechia a văzut asta, a luat calea secretă de scăpare și, noaptea, a luat-o spre dealurile din jos, prin râpa care ducea la Ierihon, fugind pe dealurile Palestinei. Dar armata caldeenilor l-a urmărit și peste. l-a prins pe câmpiile Ierihonului și l-a adus înaintea regelui. Atunci a văzut cum cei doi fii ai săi au fost omorâți sub ochii lui; apoi au venit la el și i-au scos ochii – era în vârstă de numai treizeci și doi de ani; apoi l-au încărcat cu lanțuri și l-au condamnat la această cumplită închisoare pe viață. Și cea mai amară durere din toate chinurile, el avea această cunoștință, că ar fi putut scăpa de ea dacă ar fi făcut ceea ce Domnul a vrut să facă. „Dacă aș fi ascultat numai de glasul lui Ieremia, aș fi putut să-i am încă pe cei doi fii ai mei; aș fi avut vederea mea; nu aș fi avut aceste lanțuri”. Era înțepătura scorpionului în chinul său, această amintire a ceea ce ar fi putut fi, dacă ar fi făcut doar un pas – un singur pas de predare.
(James Paterson, M. A.).

KJV: Atunci regele Zedechia a trimis și l-a scos afară; și regele l-a întrebat pe ascuns în casa lui și a zis: „Este vreun cuvânt de la Domnul? Și Ieremia a răspuns: Există; căci, a spus el, vei fi dat în mâna regelui Babilonului.

WEB: Atunci regele Zedechia a trimis și l-a chemat; și regele l-a întrebat pe ascuns în casa lui și a zis: Există vreun cuvânt de la Domnul? Ieremia a răspuns: Există. El a mai spus: Vei fi dat în mâna regelui Babilonului.

.