FORESTS NEWS

Nu numai că tăierea selectivă menține structura unei păduri, dar și o pădure tropicală exploatată poate rămâne o pădure bogată din punct de vedere biologic.

Știri conexe

Nota editorului: Acest articol a apărut inițial în The Jakarta Globe.

Majoritatea guvernelor consideră că înființarea de zone protejate, precum parcurile naționale, în care prezența umană este interzisă, este cea mai bună modalitate de a conserva pădurile tropicale. Cu toate acestea, având în vedere cerințele economice, presiunea socială asupra terenurilor și costul protecției pădurilor, este puțin probabil ca zonele protejate să constituie vreodată mai mult decât o parte minoră a peisajului tropical.

Cei mai mulți conservaționiști propun acum combinarea zonelor protejate cu concesiuni de exploatare forestieră pentru a susține peisaje forestiere mai mari decât este posibil doar prin intermediul zonelor protejate. Atunci când concesiunile de exploatare forestieră – parcele de pădure naturală închiriate companiilor pentru a recolta lemn natural – se adaugă la zonele protejate, acestea reprezintă o oportunitate de a menține peisaje forestiere mai mari și mai bine conectate. Această abordare are meritul de a genera venituri și locuri de muncă – ceea ce ar putea facilita obținerea sprijinului politic și public pentru conservare.

Integrarea concesiunilor de exploatare forestieră într-o strategie de protecție a pădurilor are sens în țări precum Indonezia, unde gestionarea ariilor protejate rămâne slabă, unde guvernul caută oportunități economice pentru populația sa, unde urgența acțiunilor de conservare este mare și unde concesiunile de exploatare forestieră sunt de facto un fel de arii protejate, deoarece conversia lor în plantații este interzisă.

Recoltarea lemnului în concesiunile de exploatare forestieră din Indonezia este selectivă. Managerii concesiunilor taie doar arborii valoroși din punct de vedere comercial mai mari de un anumit diametru, lăsând ceilalți arbori în picioare pentru regenerare pe termen lung. Între doi și 20 de arbori sunt de obicei îndepărtați de pe fiecare hectar de pădure, o dată la câteva decenii. În general, acest lucru lasă în picioare mai mult de 90 la sută din arbori, iar vegetația rămasă constituie, în mod recognoscibil, o pădure.

Nu numai că exploatarea forestieră selectivă menține o structură forestieră, dar, de asemenea, o pădure tropicală exploatată poate rămâne o pădure bogată din punct de vedere biologic. Un studiu global recent a concluzionat că extracția lemnului în pădurile tropicale are un impact relativ benign asupra biodiversității, deoarece între 85 și 100 la sută din bogăția de specii de mamifere, păsări, nevertebrate și plante rămâne în pădurile care au fost exploatate o dată. Astfel, se pare că concesiunile de exploatare forestieră ar putea fi folosite ca o intervenție de conservare pentru a proteja pădurile indoneziene. Totuși, aceste observații vin cu avertismente.

Ne așteptăm ca concesiunile de exploatare forestieră să mențină acoperirea forestieră doar dacă nu sunt reclasificate pentru plantații de palmier de ulei sau Acacia (pastă de hârtie). Acesta este un punct crucial, deoarece, deși zonele concesionate pentru exploatare forestieră sunt obligate oficial să mențină o acoperire forestieră permanentă, clasificarea lor este ușor de schimbat. De exemplu, între 2000 și 2010, guvernele naționale și provinciale din Indonezia au reclasificat 25 % din zonele alocate pentru recoltarea lemnului natural în Kalimantan pentru a fi utilizate ca plantații de palmieri de ulei, ceea ce a legalizat în esență defrișările.

Pădurile exploatate au fost, de asemenea, excluse din moratoriul recent privind noile plantații în zonele împădurite, astfel încât conversia lor ar putea continua. Nu există prea multe îndoieli că reclasificarea pădurilor exploatate în plantații industriale a fost facilitată de judecata omniprezentă care echivalează pădurile exploatate cu cele „degradate” sau „secundare”, care nu merită o preocupare de conservare.

Dacă am fi acordat mai multă atenție valorii pădurilor exploatate, câștigurile în materie de protecție ar fi putut fi și mai bune. Factorii de decizie politică, funcționarii și personalul de concesiune ar trebui să fie cu toții încurajați să se mândrească cu valoarea pădurilor exploatate bine gestionate și cu valorile lor de conservare globală. Crearea în 2004 a Parcului Național Sebangau, cu o suprafață de 5 700 de kilometri pătrați, o zonă exploatată de-a lungul anilor 1990, dar care conține cea mai mare populație contiguă de urangutani din Borneo, indică faptul că guvernul Indoneziei recunoaște valoarea pădurilor exploatate pentru conservarea biodiversității. Guvernul ar trebui să meargă mai departe în această direcție și să desemneze toate concesiunile sale de exploatare forestieră rămase ca zone protejate în conformitate cu categoria VI de zone protejate a Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (IUCN), pentru a le proteja de reclasificarea în plantații.

Baza de date mondială a zonelor protejate conține multe exemple de rezervații forestiere permanente în care are loc extragerea lemnului de esență tare. De exemplu, adăugarea concesiunilor de exploatare forestieră din Kalimantan la rețeaua existentă de arii protejate ar crește pădurile protejate permanent din Kalimantan cu 248.305 kilometri pătrați.

Aceste schimbări ar necesita o schimbare de mentalitate din partea producătorilor, a guvernelor și a grupurilor de conservare, mai ales că, în prezent, politica guvernamentală nu garantează concesiunilor forestiere statutul permanent de pădure naturală.

Cu toate acestea, o astfel de decizie ar avea beneficii pe termen lung pentru fauna sălbatică și pentru menținerea serviciilor ecosistemice din păduri, continuând în același timp să genereze venituri din păduri. Astfel de schimbări sunt necesare pentru a realiza practici forestiere durabile, obiectivul declarat de mult timp al Ministerului Silviculturii; în plus, o astfel de proprietate forestieră permanentă și inviolabilă ar avea, de asemenea, valoare în cadrul viitoarelor programe de reducere a emisiilor cauzate de despăduriri și de degradarea pădurilor (REDD+), în cadrul cărora Indonezia ar primi plăți pentru reducerea pierderilor și a daunelor cauzate de păduri.

Guvernul Indoneziei a luat măsuri pentru menținerea pe termen lung a pădurilor sale exploatate. Recunoscând importanța concesiunilor de exploatare forestieră pentru biodiversitate, dezvoltare economică și aspirații sociale, guvernul a lansat în 2007 conceptul de restaurare a ecosistemelor. Licența de restaurare a ecosistemului este acordată companiilor pentru o perioadă de 60 de ani și poate fi prelungită o singură dată pentru încă 35 de ani. Scopul este de a permite pădurilor puternic exploatate să își recupereze potențialul de a produce lemn comercial, menținând în același timp un nivel minim de servicii ecosistemice.

Inițiativa a avut însă un început lent și, până în 2012, doar 1 005 kilometri pătrați în două zone – aproximativ 0,9 la sută din suprafața totală a concesiunilor din Kalimantan – au primit o licență de restaurare a ecosistemului.

Un impediment major în calea protecției permanente a pădurilor exploatate din Indonezia este potențialul economic ridicat al plantațiilor de palmieri de ulei. Randamentele plantațiilor sunt mult mai mari decât cele obținute din recoltarea lemnului din pădurile naturale. Conversia pădurilor exploatate în plantații are sens din punct de vedere economic pe termen scurt. Ceea ce poate fi trecut cu vederea în procesul de luare a deciziilor politice cu privire la astfel de conversii de utilizare a terenurilor sunt valorile semnificative ale pădurilor naturale pentru bunăstarea multor locuitori din Kalimantan. Aceasta include nu numai persoanele care trăiesc în apropierea acestor păduri, ci și numeroasele persoane din zonele din aval și din zonele de coastă care sunt afectate de impactul negativ asupra mediului (poluarea aerului, creșterea temperaturii, inundații etc.) ca urmare a utilizării nesustenabile a terenurilor.

Pentru toate beneficiile pe care plantațiile le aduc oamenilor, contabilizarea deficitară a impactului negativ afectează luarea deciziilor politice care ar maximiza bunăstarea indonezienilor. Având în vedere importanța pădurilor exploatate („secundare”) pentru conservarea biodiversității, precum și pentru aspirațiile societății, și rata ridicată cu care aceste păduri sunt reclasificate în plantații, Indonezia ar face bine să reducă la minimum conversia pădurilor naturale în plantații și să extindă oportunitățile de restaurare a pădurilor.

.