Freud și mintea inconștientă

Freud și mintea inconștientă

De Dr. Saul McLeod, publicat în 2009, actualizat în 2015

Sigmund Freud nu a inventat exact ideea de minte conștientă versus inconștientă, dar cu siguranță a fost responsabil pentru popularizarea acesteia, aceasta fiind una dintre principalele sale contribuții la psihologie.

Freud (1900, 1905) a dezvoltat un model topografic al minții, prin care a descris caracteristicile structurii și funcției minții. Freud a folosit analogia unui iceberg pentru a descrie cele trei niveluri ale minții.

Freud (1915) a descris mintea conștientă, care constă din toate procesele mentale de care suntem conștienți, iar aceasta este văzută ca vârful icebergului. De exemplu, s-ar putea să vă fie sete în acest moment și să decideți să vă luați o băutură.

Preconștientul conține gânduri și sentimente de care o persoană nu este conștientă în prezent, dar care pot fi ușor aduse la conștiință (1924). Acesta există chiar sub nivelul conștiinței, înaintea inconștientului. Preconștientul este ca o sală de așteptare mentală, în care gândurile rămân până când „reușesc să atragă atenția conștientului” (Freud, 1924, p. 306).

Aceasta este ceea ce înțelegem în utilizarea noastră zilnică a cuvântului memorie disponibilă. De exemplu, în prezent nu vă gândiți la numărul dvs. de telefon mobil, dar acum, când acesta este menționat, vi-l puteți reaminti cu ușurință.

Experiențele emoționale ușoare se pot afla în preconștient, dar uneori emoțiile negative traumatice și puternice sunt reprimate și, prin urmare, nu sunt disponibile în preconștient.

În cele din urmă, mintea inconștientă cuprinde procesele mentale care sunt inaccesibile conștiinței, dar care influențează judecățile, sentimentele sau comportamentul (Wilson, 2002).

Potrivit lui Freud (1915), mintea inconștientă este sursa primară a comportamentului uman. La fel ca un iceberg, cea mai importantă parte a minții este partea pe care nu o poți vedea.

Sentimentele, motivele și deciziile noastre sunt de fapt puternic influențate de experiențele noastre trecute și stocate în inconștient.

Freud a aplicat aceste trei sisteme la structura sa a personalității, sau psihicul – id, ego și superego. Aici, id-ul este considerat ca fiind în întregime inconștient, în timp ce ego-ul și superego-ul au aspecte conștiente, preconștiente și inconștiente.

Mentul inconștient

Mentul inconștient

În timp ce suntem pe deplin conștienți de ceea ce se întâmplă în mintea conștientă, nu avem nicio idee despre ce informații sunt stocate în mintea inconștientă.

Inconștientul conține tot felul de materiale semnificative și deranjante pe care trebuie să le ținem departe de conștiință, deoarece sunt prea amenințătoare pentru a le recunoaște pe deplin.

Mentul inconștient acționează ca un depozit, un „cazan” de dorințe și impulsuri primitive ținute la distanță și mediate de zona preconștientă. De exemplu, Freud (1915) a constatat că unele evenimente și dorințe erau adesea prea înspăimântătoare sau dureroase pentru ca pacienții săi să le recunoască și credea că astfel de informații erau închise în mintea inconștientă. Acest lucru se poate întâmpla prin procesul de reprimare.

Mentul inconștient conține instinctele noastre biologice (eros și thanatos) pentru impulsurile primitive de sex și agresiune (Freud, 1915). Freud a susținut că impulsurile noastre primitive adesea nu ajung în conștiință deoarece sunt inacceptabile pentru sinele nostru rațional, conștient.

Oamenii folosesc o serie de mecanisme de apărare (cum ar fi reprimarea) pentru a evita să știe care sunt motivele și sentimentele lor inconștiente.

Freud (1915) a subliniat importanța minții inconștiente, iar o ipoteză primară a teoriei freudiene este că mintea inconștientă guvernează comportamentul într-o măsură mai mare decât bănuiesc oamenii. Într-adevăr, scopul psihanalizei este de a dezvălui utilizarea unor astfel de mecanisme de apărare și, astfel, de a face inconștientul conștient.

Freud credea că influențele inconștientului se dezvăluie într-o varietate de moduri, inclusiv în vise și în lapsusuri, cunoscute acum popular sub numele de „lapsusuri freudiene”. Freud (1920) a dat un exemplu de astfel de lapsus atunci când un membru al Parlamentului britanic s-a referit la un coleg cu care era iritat ca fiind „onorabilul membru din Iad” în loc de „din Hull”.

Evaluare critică

Evaluare critică

La început, psihologia a fost sceptică în ceea ce privește ideea unor procese mentale care operează la nivel inconștient. Pentru alți psihologi determinați să aibă o abordare științifică (de exemplu, behavioriștii), conceptul de minte inconștientă s-a dovedit a fi o sursă de frustrare considerabilă, deoarece sfidează descrierea obiectivă și este extrem de dificil de testat sau măsurat în mod obiectiv.

Cu toate acestea, decalajul dintre psihologie și psihanaliză s-a redus, iar noțiunea de inconștient este acum un obiectiv important al psihologiei. De exemplu, psihologia cognitivă a identificat procese inconștiente, cum ar fi memoria procedurală (Tulving, 1972), procesarea automată (Bargh & Chartrand, 1999; Stroop, 1935), iar psihologia socială a arătat importanța procesării implicite (Greenwald & Banaji, 1995). Astfel de constatări empirice au demonstrat rolul proceselor inconștiente în comportamentul uman.

Cu toate acestea, cercetarea empirică în psihologie a dezvăluit limitele teoriei freudiene a inconștientului, iar noțiunea modernă de „inconștient adaptiv” (Wilson, 2004) nu este aceeași cu cea psihanalitică.

De fapt, Freud (1915) a subestimat importanța inconștientului, iar în ceea ce privește analogia cu icebergul, există o porțiune mult mai mare a minții sub apă. Mintea funcționează cel mai eficient prin relegarea unui grad semnificativ de procesare sofisticată, de nivel înalt, în inconștient.

În timp ce Freud (1915) vedea inconștientul ca pe o singură entitate, psihologia înțelege acum că mintea cuprinde o colecție de module care a evoluat de-a lungul timpului și care operează în afara conștiinței.

De exemplu, gramatica universală (Chomsky, 1972) este un procesor lingvistic inconștient care ne permite să decidem dacă o propoziție este formată corect. Separată de acest modul este capacitatea noastră de a recunoaște fețele rapid și eficient, ilustrând astfel modul în care modulele inconștiente operează independent.

În cele din urmă, în timp ce Freud credea că impulsurile primitive rămâneau inconștiente pentru a proteja indivizii de experimentarea anxietății, viziunea modernă a inconștientului adaptativ este că cea mai mare parte a procesării informațiilor rezidă în afara conștiinței din motive de eficiență, mai degrabă decât de represiune (Wilson, 2004).

APA Style References

Bargh, J. A., & Chartrand, T. L. (1999). Automatismul insuportabil al ființei. Psihologul american, 54(7), 462.

Chomsky, N. (1972). Limbajul și mintea. New York: Harcourt Brace Jovanovich.

Freud, S. (1915). Inconștientul. SE, 14: 159-204.

Freud, S. (1924). O introducere generală în psihanaliză, trad.: S. S., București, Ed. Joan Riviere.

Greenwald, A. G., & Banaji, M. R. (1995). Cunoașterea socială implicită: atitudini, stimă de sine și stereotipuri. Psychological review, 102(1), 4.

Stroop, J. R. (1935). Studii de interferență în reacțiile verbale seriale. Journal of experimental psychology, 18(6), 643.

Tulving, E. (1972). Memoria episodică și semantică. În E. Tulving & Tulving & W. Donaldson (Eds.), Organization of Memory, (pp. 381-403). New York: Academic Press.

Wilson, T. D. (2004). Străini față de noi înșine. Harvard University Press.

.