S-a raportat că expunerea cronică la doze mici de metilmercur (MeHg) este asociată cu bolile cardiovasculare la multe populații din întreaga lume. Mecanismele toxice prin care apar aceste efecte adverse sunt în prezent necunoscute. Obiectivul acestui studiu a fost de a determina efectele bioenergetice și citotoxice ale MeHg asupra liniilor celulare de cardiomiocite AC16 și H9C2. Ambele linii celulare prezintă o scădere semnificativă a funcției mitocondriale, a viabilității celulare și o creștere a producției de specii reactive de oxigen (ROS). Scăderi ale respirației maxime și ale capacității de rezervă au fost observate în ambele linii celulare la 1μM. Experimentele privind profilul bioenergetic au fost efectuate, de asemenea, în tandem cu celule expuse la diamidă sau menadionă, compuși care se acumulează în mitocondrii și perturbă fosforilarea oxidativă. Celulele AC16 prezintă sensibilități dependente de doza de MeHg cu valori ale producției de Stateapparent și ATP, dar celulele H9C2 nu prezintă aceste tendințe. Este posibil ca celulele H9C2 să fie mai rezistente la toxicitatea MeHg decât celulele AC16, după cum reiese din creșterile scurgerilor de protoni și ale Stateapparent. Nu au fost observate modificări în expresia complexelor respiratorii. Rezultatele sugerează că MeHg are potențialul de a induce citotoxicitate. În plus, MeHg poate avea efecte diferențiate asupra celulelor AC16 și H9C2, derivate din țesut cardiac uman și, respectiv, de șobolan, sugerând că diferențele în toxicitatea MeHg pot fi dependente de specie.