„Duceți-vă, deci, și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-i să păzească tot ce v-am poruncit. Și nu uitați că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului”
– Marea Trimitere: Mat. 28: 19-20
„Avem nevoie de o imagine mentală diferită a vieții bisericii și a slujirii – una în care rostirea în rugăciune a cuvântului este centrală, în care creștinii sunt instruiți și echipați pentru a sluji cuvântul lui Dumnezeu altora… și în care oamenii sunt instruiți și învățați să fie ucenici ai lui Hristos care, la rândul lor, caută să facă alți ucenici…” – Col Marshall & Tony Payne
Este clar, din mandatul dat bisericii în Marea Trimitere de mai sus, că „viziunea” pusă în fața bisericii, „sarcina” desemnată pusă în fața oamenilor săi, principalul motor biblic, teologic și practic al „creșterii bisericii prin cele mai bune practici” trebuie să fie realizată printr-un efort concertat și strategic de a concentra strategia de slujire a bisericii pe construirea de biserici de – „ucenici care fac ucenici”.
Bill Hull a descris intenția Marii Comisii în felul următor:
„Făurirea de ucenici ar trebui să fie instalată în inima bisericii, iar produsul poruncit al bisericii este un credincios purtător de roade numit ucenic. Porunca lui Hristos către biserica Sa de a face ucenici oferă mandatul scriptural.”
În mod similar, Don Carson:
„Ordinul făcut primilor ucenici în Matei 28 de a merge mai departe și de a dezvolta Evanghelia prin „a face ucenici” este o paradigmă pentru toți ucenicii care urmează.
Această funcție și prioritate de a face ucenici devine obligatorie pentru toți ucenicii lui Isus de a face acum din alții ceea ce ei înșiși sunt – ucenici ai lui Hristos”
Aici observăm două lucruri foarte importante:
1. Marea Trimitere nu numai că cheamă biserica lui Hristos la o viziune misionară, dar oferă și paradigma pentru slujirea bisericii locale.
2. Marea Trimitere cheamă fiecare credincios (bărbați, femei, adolescenți & copii) nu numai să fie un ucenic al lui Hristos, ci, făcând acest lucru, este menit să fie și un – făcător de ucenici!
Cu alte cuvinte – să facă așa cum a făcut El.
Ceea ce înseamnă aceasta este că activitatea fiecărui credincios (și, prin urmare, în cele din urmă, a Bisericii) este de a-și asuma responsabilitatea de a crește în Hristos, pentru a-i atinge pe cei pierduți pentru Hristos și de a hrăni și încuraja „creșterea ucenicilor” în alții pentru a deveni asemenea lui Hristos. Această responsabilitate înseamnă tu și înseamnă eu. Înseamnă biserica ta și înseamnă biserica mea.
Această responsabilitate ți-a fost dată ție, și mi-a fost dată și mie. Înseamnă biserica ta și înseamnă și a mea.
Apelul Scripturii la – ucenicie și facerea de ucenici este un proces și o activitate dublă:
În primul rând, apelul la ucenicie înseamnă să ne lăsăm pe noi înșine, sub stăpânirea lui Hristos, să fim transformați de Evanghelie (prin aceasta însemnând să ne angajăm necondiționat viețile, inimile și mințile, pentru a deveni mai mult ca Hristos).
În al doilea rând, chemarea de a deveni un făcător de ucenici constă în a ajunge „în mod activ” și „intenționat” la cei pierduți, precum și în a-i încuraja și a-i susține pe ceilalți ucenici în aceeași transformare prin Evanghelie (Deut 6:4-9, 10:12, Matei 27:37-39, Romani 8:29-30, Efeseni 4:1-16).
Geiger și Nation, autorii cărții „Transformational Discipleship” (Discipolatul transformațional), o prezintă în mod util astfel:
„În cercetarea noastră am descoperit că mulți lideri de biserici din „bisericile transformaționale” s-au luptat cu întrebări despre programe de ucenicie sau instrumente de ucenicie. Ei nu vedeau ucenicia ca pe un „lucru” pe care îl oferă, fie că este un program sau o strategie. Mai degrabă, facerea de ucenici este văzută ca fiind motivul principal pentru care există. Ei au văzut facerea de ucenici ca fiind chemarea lor primordială, fiecare activitate fiind folosită ca o cale de transformare”
Pentru credincioși, această chemare la ucenicie și la facerea de ucenici este, în cele din urmă, o chemare de a începe să moară față de sine și de a trăi pentru Hristos și Biserica Sa.
Așa că, după cum putem vedea, îndemnul făcut primilor ucenici în Matei 28 de a merge mai departe și de a crește Evanghelia prin „facerea de ucenici” este conceput ca o paradigmă pentru toți ucenicii care urmează. Această funcție și prioritate de a face ucenici devine obligatorie pentru toți ucenicii lui Isus de a se angaja în ‘a-i face pe alții ceea ce sunt ei înșiși’ – ucenici ai lui Hristos care cresc, se maturizează și se transformă.
Acesta este ceea ce înseamnă pentru noi să fim ucenici și să facem ucenici. Cu alte cuvinte – să fim un ucenic care face ucenici.
Pentru o referință utilă, E.M. a descris sarcina și activitatea bisericii de a face ucenici în felul următor…
„Facerea de ucenici este – o activitate intenționată, relațională, orientată spre Hristos, exercitată de fiecare credincios, pentru a folosi orice oportunitate în încurajarea și învățarea altora pentru a-L cunoaște, a crește și a-L urma cu credință pe Isus.
Facerea de discipoli trebuie să fie făcută de fiecare credincios, prin fiecare ocazie.
Este o activitate care recunoaște că indivizii se află în diferite stadii de creștere și înțelegere spirituală și răspunde în mod corespunzător, îndemnându-i să treacă la pasul următor.
În acest fel, facerea de ucenici este o slujire de replicare și multiplicare continuă”
Important de reținut aici este că facerea de ucenici nu este doar evanghelizare și nu este doar ucenicie, deseori le confundăm sau le separăm în mod nefolositor pe cele două. În înțelegerea formării ucenicilor este important să recunoaștem că procesul și activitatea spirituală de evanghelizare și de creștere și hrănire creștină stau împreună și decurg unul din celălalt pe un continuum spiritual. În acest fel, „
În acest fel, „facerea de ucenici”, înțeleasă corect, este un proces și o activitate integrată. Aceasta implică ajutarea spirituală a fiecăruia, indiferent dacă se află în punctul în care doar a ajuns să Îl „exploreze”, să Îl „întrebe” sau să Îl „cunoască” pe Hristos, pentru ca, de asemenea, să „crească”, să Îl „transforme” și să Îl „urmeze cu credință”, pe El.
În acest fel, în orice comunitate creștină sănătoasă din punct de vedere spiritual, fiecare va căuta să crească în mod activ în Hristos, în timp ce, de asemenea, se va angaja în mod activ în „facerea de ucenici” a fraților și surorilor din jurul lor. altora.
În mod similar, frații și surorile lor vor fi, de asemenea, angajați în – „facerea reciprocă de ucenici” față de ei în schimb. Un gând destul de radical!
Vezi această facere reciprocă de ucenici descrisă frumos în cuvintele lui Pavel către Romani – „ca să fim încurajați reciproc de credința celuilalt, atât a ta cât și a mea” (1:11-12). Observați aici că apostolul Pavel se include pe sine însuși în procesul de „facere reciprocă a ucenicilor”.
Dacă acest lucru este corect, atunci obiectivul și activitatea fundamentală a bisericii trebuie să fie – să învețe și să instruiască fiecare credincios să devină acest tip de „ucenic care face ucenici”.
Biblic și teologic, dacă vrem să devenim eficienți în ‘creșterea bisericii’, în realizarea strategică a ‘adevăratei creșteri a Evangheliei’ (atât din punct de vedere numeric, cât și spiritual), atunci trebuie să punem în aplicare îndemnul Scripturilor de a construi biserici în care a face ‘ucenici făcători de ucenici’ este nucleul nostru – ‘viziune’, și în care provocarea fiecărui credincios la această sarcină devine evident – ‘chemarea noastră la acțiune’.
Ceea ce poate fi necesar în bisericile de astăzi pentru a realiza acest tip de viziune este o schimbare de cultură, o întoarcere la practica uceniciei zilnice și reciproce și la facerea de ucenici, de către fiecare credincios și prin orice ocazie. Pentru mulți, o astfel de schimbare de cultură va necesita o redirecționare în ordinea priorităților noastre, o concentrare reînnoită în viețile noastre și o mai mare intenționalitate evanghelică în slujbele noastre.
Dacă scopul este de a „face ucenici” și, mai important, de a face ucenici care să facă ucenici (ucenici care fac ucenici), întrebarea este – ce procese, activități sau slujbe trebuie să fie puse în aplicare pentru a atinge cel mai eficient acest scop?
Obiectivul acestui site web, și al întregului său conținut, este de a oferi unele răspunsuri la această întrebare, cu videoclipuri și documente de „lucru” cercetate pentru a sprijini, resurse pentru a completa, precum și alte materiale care ar putea echipa mai bine Biserica în atingerea acestui obiectiv.
CAPACITATEA DE FĂCERE A DISCIPULELOR:
Care aspect al vieții și slujbei creștine este o oportunitate dată de Dumnezeu pentru „a face ucenici”. Fiecare contact cu un credincios sau necredincios este o oportunitate de a le promova înțelegerea, creșterea și încurajarea în cunoașterea lui Dumnezeu sau în urmarea cu credință a Lui.
Rețineți: termenul ‘facerea de ucenici’ cuprinde fiecare aspect al activității de slujire, de la angajarea necredincioșilor, convertire, până la utilizarea intenționată a fiecărei oportunități care ne este dată (individual & corporativ) pentru a încuraja pe deplin maturitatea crescândă în Hristos.
O NOTĂ ULTERIOARĂ PRIVIND NOMENCLATURA:
- Utilizăm adesea termenii ucenicie, disciplinare și facerea de ucenici în mod interschimbabil
- În felul acesta confundăm activitatea diferită asociată cu ucenicia, disciplinarea și facerea de ucenici
Utilizare greșită frecventă:
- Facerea ucenicilor = evanghelizare/misiune
- Facerea ucenicilor = disciplinarea (urmărirea noilor credincioși)
- Facerea ucenicilor = discipolatul (1-1 creștere a unui credincios…deși încă adesea confundată cu urmărirea noilor credincioși)
Facerea de discipoli trebuie înțeleasă ca o Activitate atotcuprinzătoare:
Mt 28 ne poruncește să: ‘mergeți și faceți’…precum și-învățați să ascultați’… tot ce am poruncit’
Facerea de discipoli nu este deci doar evanghelizare, nu este doar disciplinarea inițială a noilor credincioși 1-1. Făurirea de ucenici implică: o activitate „atotcuprinzătoare” care se întinde în fiecare mișcare evanghelică – de la primii pași de angajare a unei persoane în evanghelizare, convertire și disciplinare inițială, și incluzând și cuprinzând credincioșii în creștere în așa fel încât aceștia să devină intenționat – „făcători de ucenici” ai altora.
Scopul nostru ca făcător de ucenici, prin urmare: este ca fiecare credincios să devină un activ – ‘discipol – făcător de ucenici’
DEFINIȚIA DE DISCIPUL:
Cuvântul grecesc – mathētḗs se traduce în engleză ca – ‘discipol’ sau ‘învățăcel’ sau ‘elev’. Cuvântul discipol în sine are, de obicei, două aspecte: relația unui elev cu un profesor și noțiunea de a urma pe cineva. În primul rând, ucenicia noastră este față de Isus Hristos, relația cu El și urmarea Lui (Matei 16:24-25).
În cuvintele lui John Stott: „La modul cel mai simplu, chemarea lui Hristos a fost: „Urmează-mă”. El le-a cerut bărbaților și femeilor loialitatea lor personală. I-a invitat să învețe de la El, să se supună cuvintelor Sale și să se identifice cu cauza Sa”. În acest proces de ucenicie suntem „transformați” pentru ca în cele din urmă să fim „conformați” după chipul și asemănarea Lui (Rom 8:29, 2Cor 3:18).
Forma verbală – „a uceniciza”, descrie procesul prin care încurajăm o altă persoană să fie un astfel de urmaș al lui Isus; înseamnă metodele pe care le putem folosi pentru a ajuta acea persoană să crească ca „învățăcel” al lui Hristos, să crească spre o maturitate deplină în Hristos, astfel încât să poată, la rândul ei, să ucenicească pe altcineva (i.adică pentru ca și acesta să devină și el un „făcător de ucenici”).
Prin folosirea cuvântului „disciplinare”, Al Stewart descrie cel mai bine această activitate astfel: – „mai mult decât simpla evanghelizare a necredincioșilor, disciplinarea este definită ca fiind: zidirea cu rugăciune și cu credință a oamenilor până când aceștia devin urmași maturi ai Domnului Isus (Col 1:28). Disciplinarea înseamnă a-i face pe oameni să avanseze în cunoașterea lui Dumnezeu; în angajamentul lor față de Hristos; și în angajamentul lor de a-i sluji pe alții”. În această privință, adevărata ucenicie și facerea de ucenici trebuie înțeleasă, pe bună dreptate, ca un proces, nu ca un program.