În ceea ce privește regizorii de teatru, Jerzy Grotowski se află acolo sus, alături de nume mari precum Stanislavski, Artaud și Appia.
Figura cheie a teatrului de avangardă, în anii ’60 și ’70 a devenit cunoscut pentru investigațiile sale intense asupra naturii relației dintre actor și public și pentru experimentele sale cu aspectele fizice și spirituale ale teatrului.
În loc să se limiteze la scena tradițională, Grotowski a preferat spații netradiționale, cum ar fi clădiri sau camere. De obicei, publicul era așezat în cadrul acțiunii, devenind, într-un fel, o parte a spectacolului.
El a numit acest lucru „teatru sărac” – un spectacol care se concentrează mai mult pe îndemânarea actorului, fără excesele obișnuite ale teatrului tradițional, cum ar fi costumele și decorurile detaliate.
Născut la Rzeszów, în sudul Poloniei, la 11 august 1933, după ce și-a terminat studiile de actorie la Școala Superioară de Stat de Teatru din Cracovia, Grotowski a mers la Institutul Lunacharsky de Artă Teatrală din Moscova. Acolo a studiat regia, învățând această meserie de la elevii unor giganți ruși precum Stanislavski și Vsevolod Meyerhold.
Scenă a spectacolului Apocalypsis Cum Figuris, Wrocław, 1971Henryk Rosiak/PAP
După ce s-a întors în Polonia, în 1957 și-a făcut debutul ca regizor cu spectacolul „Scaunele” de Eugene Ionesco și a început să țină prelegeri despre filosofia asiatică la clubul studențesc din Cracovia.
În 1959 s-a mutat din Cracovia în orașul mai mic Opole, tot în sudul Poloniei, unde și-a început propriul teatru în stil experimental Teatr 13 Rzędów (Teatrul Treisprezece Rânduri).
În 1965, a închis teatrul și s-a mutat în orașul Wrocław, unde a redeschis teatrul sub numele de Teatrul Laborator.
În acest moment faima sa începuse să se răspândească, iar adaptarea sa a operei „Tragica soartă a doctorului Faust” de Marlowe – în care publicul stătea în jurul unei mese mari folosite de actori pe post de scenă, a fost transformată într-un film.
În același an, a scris un studiu teoretic intitulat ‘Towards a Poor Theatre’ (Către un teatru sărac).
Publicat în limba engleză în 1968, cu o introducere a regizorului britanic Peter Brook, a devenit rapid o Biblie pentru teatrul explorator.
Până acum își făcuse deja o carieră internațională.
Jerzy Grotowski (L) cu regizorul englez de teatru și film Peter Brook (D) la Varșovia, 1975Adam Hawałej/PAP
A apărut la Festivalul de la Edinburgh și în 1967 a debutat în America la Academia de Muzică din Brooklyn.
Finalul anilor ’60 a fost marcat de ceea ce este probabil cea mai cunoscută punere în scenă a sa, ‘Apocalypsis Cum Figuris’. Bazată pe texte preluate din Biblie, Fiodor Dostoievski, Simone Weil și Thomas S. Eliot, aceasta a fost o producție revoluționară care l-a făcut pe Grotowski și compania sa să facă un turneu în aproape toate marile festivaluri internaționale de teatru.
În anii 1970, Grotowski a început treptat să abandoneze regia de teatru și a început să se concentreze în schimb pe călătorii de studiu etnologic în zone îndepărtate ale lumii, cum ar fi India, Nigeria, Mexic și Haiti și pe predarea teoriilor antropologice.
După introducerea legii marțiale în Polonia, în 1982 s-a mutat în SUA, unde a devenit profesor la Universitatea Columbia din New York și apoi la Universitatea din California.
În 1985 s-a stabilit în Pontedera, un orășel din Toscana, unde și-a înființat „Centrul de lucru al lui Jerzy Grotowski”, axat pe documentarea cercetărilor sale.
Descoperirea monumentului lui Jerzy Grotowski în Opole, 2004Krzysztof Świderski/PAP
A murit de leucemie la domiciliu, la 14 ianuarie 1999.
La cea de-a 85-a aniversare a nașterii sale, poate, cel mai bun mod de a ne aminti de abordarea sa revoluționară a teatrului ar fi prin propriile sale cuvinte: „Așadar, evitați întotdeauna banalitatea. Adică evitați să ilustrați cuvintele și remarcile autorului:
„Dacă vreți să creați o adevărată capodoperă trebuie să evitați întotdeauna minciunile frumoase: adevărurile din calendar, sub fiecare dată găsiți un proverb sau o zicală de genul: ‘Cel care este bun cu ceilalți va fi fericit’.
„Dar acest lucru nu este adevărat. Este o minciună. Spectatorul, poate, este mulțumit. Spectatorului îi plac adevărurile ușoare. Dar noi nu suntem acolo pentru a-i face pe plac sau pentru a-l satisface pe spectator. Suntem aici pentru a spune adevărul.”