Genunchiul este o articulație complexă, mișcările majore sunt de flexie (îndoire) și extensie (îndreptare). Această abilitate permite ca activitățile de zi cu zi, cum ar fi statul în picioare, mersul pe jos, alergatul, săriturile și șederea, să fie posibile. Articulația este situată acolo unde femurul (osul coapsei) întâlnește tibia (osul tibiei) și rotula (rotula). Condilii rotunjiți ai femurului se aliniază cu partea superioară plată a tibiei, numită platou. Diferite structuri se află între și în jurul oaselor pentru a menține stabilă articulația genunchiului, permițând condililor și platoului să își mențină relația anatomică, astfel încât genunchiul să poată aluneca fără probleme în intervalul său de mișcare. Meniscul servește drept umplutură între femur și tibie, în timp ce ligamentele au rolul de a menține genunchiul stabil, nepermițând mișcări nefirești. Ligamentele sunt patru benzi fibroase rezistente de țesut care lucrează împreună pentru a asigura stabilitatea.
- Ligamentul colateral medial (MCL) și ligamentul colateral lateral (LCL) stabilizează părțile laterale ale genunchiului, împiedicându-l să se îndoaie de la o parte la alta.
- Ligamentul încrucișat anterior (LCA) și ligamentul încrucișat posterior (LCP) formează un X pe partea interioară a articulației genunchiului și împiedică tibia să alunece pe femur de la spate la față și, respectiv, de la față la spate.
Se poate leza unul sau mai multe ligamente. Leziunea ligamentelor se numește entorsă, atunci când fibrele fie se întind, fie se rup. În funcție de gravitatea entorsei, aceste leziuni pot duce de la un ușor disconfort până la incapacitate totală.
Leziuni ale ligamentelor: Cum se produc? Riscuri?
Leziunile LAC sunt atât de frecvente, de fapt, încât apar peste 200.000 de cazuri pe an. Majoritatea acestor entorse apar ca 
rezultat al sportului sau al altor activități de fitness. Având în vedere prevalența sporturilor televizate, este posibil să fi asistat la apariția uneia dintre aceste leziuni. Reluările cu încetinitorul se concentrează pe modul terifiant în care genunchiul se răsucește și „pocnește”, de obicei, atunci când ACL cedează. Leziunile LCA se pot produce atunci când piciorul este plantat ferm, genunchiul se blochează și se răsucește sau pivotează în același timp. Se întâmplă frecvent atunci când un atlet încearcă să schimbe rapid direcția. Această schimbare bruscă exercită o presiune enormă asupra LCA, ceea ce poate duce la accidentare și la reluarea cu încetinitorul care rezultă. În acest moment, niciun fel de aplauze în timp ce jucătorul accidentat este scos cu căruciorul nu poate înlătura faptul că, probabil, nu va mai fi văzut jucând pentru restul sezonului! Leziunile ACL pot apărea, de asemenea, atunci când tibia este rotită și împinsă înainte în raport cu femurul. Acesta este mecanismul de rănire care apare din cauza unei căderi la schi. Factorii de risc care trebuie luați în considerare includ:
- Vârsta: Entorsele de LCA sunt cele mai frecvente între 15 și 45 de ani, mai ales din cauza stilului de viață mai activ și a participării mai mari la sport.
- Nivelul de pregătire fizică: Este mai probabil să suferiți o entorsă a LCA dacă există o creștere bruscă a activității fizice intense. Este obișnuit ca ligamentul să fie lezat dacă mușchii care înconjoară genunchiul sunt slabi.
- Ruptură anterioară a LCA: Riscul de a rupe din nou un LCA reparat anterior este cu aproximativ 15% mai mare decât riscul de rupere a unui LCA normal. Acest risc este cel mai mare în primul an de la accidentarea inițială. Riscul unei rupturi a LCA în genunchiul opus este, de asemenea, mai mare odată ce leziunea s-a produs în primul.
- Participarea la anumite sporturi: Rupturile de LCA apar frecvent în sporturi precum baschetul, fotbalul, fotbalul, voleiul, schiul alpin și tenisul. Aceste sporturi necesită decelerații frecvente și bruște, cum ar fi tăierea, pivotarea sau aterizarea pe un picior
- Sexul feminin: Rata de leziuni ale LCA este de trei ori mai mare la sportivele de sex feminin decât la bărbați. Deși nu se cunoaște motivul exact, unele motive includ diferențele anatomice, condiționarea musculară, controlul și forța.
Simptome și clasificarea leziunilor LIA
Când apare o leziune a LIA se poate auzi un „poc” audibil. Majoritatea oamenilor sunt surprinși de cât de tare poate fi, iar spectatorii au auzit acest lucru de pe marginea meciurilor de fotbal și de fotbal. O deplasare bruscă a articulației însoțește, de asemenea, acest zgomot. Umflarea articulației genunchiului apare la aproape toți pacienții cu o entorsă a ligamentului încrucișat anterior. Atunci când LCA este rupt, vasele care alimentează ligamentul pot umple spațiul articular cu sânge, într-o afecțiune cunoscută sub numele de hematoză. Acest lucru cauzează umflarea, precum și roșeața, căldura, vânătăile și o senzație de bubuitură în articulație. Durerea este frecventă în cazul unei entorse a ligamentului încrucișat anterior și poate varia în funcție de gravitate. O mare parte din durerea provocată de o leziune a LCA se datorează umflării articulației genunchiului. Această instabilitate a genunchiului apare de obicei cu mișcări de pivotare și poate apărea chiar și în timpul unor mișcări simple în timp ce mergeți sau vă urcați în mașină. Gradul de instabilitate și de durere depinde de gravitatea entorsei. Ca orice altă entorsă, o leziune a ligamentului încrucișat anterior este clasificată folosind o metodă tradițională de clasificare:
- Gradul 1 (ușoară): Aceasta este o leziune care provoacă doar rupturi microscopice în ligament. Acestea nu afectează în mod semnificativ capacitatea genunchiului de a suporta greutatea sau nu duc la instabilitate.
- Gradul 2 (moderat): LAC este parțial rupt, iar genunchiul poate deveni instabil.
- Gradul 3 (sever): LAC este complet rupt sau separat de atașamentul osos. În acest punct, genunchiul este de obicei instabil. De obicei, este nevoie de o forță uriașă pentru a provoca o astfel de leziune, astfel încât o entorsă de gradul 3 poate fi însoțită de alte leziuni.