Nu-mi place zicala asta. Sora mea mi-o spune mereu. Sora mea, care are 1,70 m și a fost micuță toată viața ei. Sora mea, care a avut gemeni și tot a fost mereu mai mică decât mine. Sora mea, care mă ajuta să mă urc pe unul dintre caii ei și piciorul meu a trecut prin lada de lapte. Pentru că eram foarte grea. Ți-am spus că a fost ziua în care prietenul meu m-a părăsit? Dar am divagat…
Menționez asta pentru că „O clipă pe buze, o veșnicie pe șolduri” mi-a trecut prin minte în ultima vreme. Încerc să mă gândesc mai bine înainte de a mânca. Acum, dacă aș putea să mă gândesc înainte de a vorbi, aș fi în mare formă. Aseară am fost la magazin. Dacă vreți să știți motivul, a fost pentru că am cumpărat un exemplar din Twilight de la Meijer pentru 23 de dolari, dar la Wal-Mart era la 17 dolari, așa că l-am luat pe cel de la Wal-Mart și l-am luat pe cel de la Meijer înapoi. Tu spui: „Dar Rachel, nu ești cam bătrână pentru Twilight? Ai aproape 30 de ani!” Eu îți spun: Taci. Ești doar atât de bătrână pe cât te comporți, așa că sunt destul de sigură că sunt încă o fetiță de 13 ani.
Aaaaaaaaaaanyway. În timp ce îmi făceam cumpărăturile la Wal-Mart, am zărit printre bomboane iubitul meu PB Twix. Ei bine, nu l-am „zărit”, ci mai degrabă „am verificat cinci raioane până am găsit unul care avea PB Twix”. Sunt foarte gustoase. Un fel de gust de unt de arahide Tagalongs pe care le vând cercetașii. Mmmm…
Așa că am cumpărat Twix. Doar 64 de cenți. Nu e king size sau ceva de genul ăsta. Nu e o crimă. Când m-am urcat în mașină, m-am uitat la informațiile nutriționale și era să fac un atac de cord. Șaptesprezece grame de grăsime?!? Unde ar trebui să pun asta? Am rezistat. Am așezat Twix-ul pe scaunul de lângă mine în timp ce îmi terminam comisioanele. De câteva ori mâna mea s-a întins spre el, dar mi-am păstrat calmul și l-am lăsat în pace. Când am ajuns acasă, am alergat înăuntru pentru a-l găsi pe soțul meu. I-am spus: „Dragul și scumpul meu soț. Vrei să-mi faci o favoare?”. El a spus că sigur (pentru că este chiar atât de drăguț). I-am spus: „Vrei te rog să împarți acest PB Twix pe care îl am aici? Vreau câteva, dar nu le vreau pe toate. Îl împarți cu mine? Te rog?”
Și ce să vezi? Dragul meu soț a împărțit acel baton de ciocolată cu mine. Martir, nu-i așa? S-a aruncat pe 8,5 grame de grăsime pentru mine. Ce sfânt! OK, deci asta a fost exagerat de dramatic. Dar am învățat că a împărți nu este chiar atât de rău. Când ochii mei sunt mai mari decât stomacul meu, soțul meu împarte cu mine. Când mergem la Cheeseburger in Paradise (unul dintre preferatele mele!) împărțim un platou și amândoi avem destulă mâncare. Când vreau un desert, dar știu că îl voi inhala dacă sunt lăsată de capul meu, îi cer ajutorul și îl mâncăm împreună.
Oricât de mult urăsc „O clipă pe buze, o veșnicie pe șolduri”, chiar îmi este de folos. Îmi spun asta și mă gândesc din nou la orice îmi doresc. Dacă încă îl mai vreau, văd dacă cineva îl va împărți cu mine. Dacă nimeni nu vrea să o împartă cu mine, atunci trebuie să mă gândesc din nou și să decid dacă a avea acele calorii chiar acum va merita tot ce va trebui să fac pentru a le scoate din fundul meu săptămâna viitoare.
Plus că pot sta liniștită în faptul că nu este „Forever” pe șolduri. Am făcut o treabă grozavă de a rămâne motivată și de a găsi antrenamente distractive. Deci, poate câteva zile pe șolduri, iar apoi acele calorii gustoase de gustare sunt prăjite.
.