Tumorile de origine odontogenă (care apar în țesuturile care dau naștere dinților) sunt cele mai frecvente tumori benigne ale cavității orale canine (1). „Epulis” este un termen nespecific care se referă la tumorile și masele de tip tumoral ale gingiei. În literatura veterinară au fost descrise trei tipuri de tumori odontogene: epulis fibromatos, epulis osifiant și epulis acantomatos (2). În timp ce epulidele fibromatoase și epulidele osificatoare sunt limitate la gingie, epulidele acantomatoase invadează adesea în mod extensiv osul adiacent (3). Recent, termenul de ameloblastom acantomatos canin a fost recomandat pentru a descrie epulisul acantomatos la câine (3). „Ameloblastom” se referă la tipul de celule de origine, celule epiteliale odontogene, iar „acanthomatous” se referă la forma spinoasă a celulelor epiteliale din cadrul acestor tumori (3).
Ameloblastomul acanthomatous canin se prezintă ca o masă gingivală exofilă, neregulată, de o parte și de alta a arcadei dentare, cu predilecție pentru regiunea rostrală a mandibulei (figura 1) (3). Implicarea osului subiacent este frecventă (figura 2). Odată cunoscut diagnosticul histologic, tumora primară ar trebui să fie stadializată folosind sistemul de clasificare al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) pentru tumorile cavității orale (tabelul 1) (4) (4). Nu au fost raportate metastaze la ganglionii limfatici regionali sau la alte organe la distanță (5). Tomografia computerizată sau imagistica prin rezonanță magnetică este adesea recomandată înainte de tratamentul chirurgical sau de radioterapie pentru a determina cu exactitate extinderea tumorii primare (5). S-a raportat că imaginile prin rezonanță magnetică oferă o evaluare mai precisă a marginilor tumorale orale în țesuturile moi și osoase decât imaginile tomografice computerizate (6).
Un ameloblastom acantomatos canin localizat în mandibula rostrală, dislocând dinții adiacenți.
Radiografie dentară a pacientului din figura 1, care arată liza osoasă și pierderea dinților adiacenți tumorii.
Tabelul 1
Stadiul clinic T al tumorilor canine ale cavității bucalea
| T0 | Nicio dovadă de tumoră | |
| T1 | Tumor < 2 cm diametru maxim T1a fără invazie osoasă |
T1b cu invazie osoasă |
| T2 | Tumor cu diametrul maxim de 2 până la 4 cm T2a fără invazie osoasă |
T2b cu invazie osoasă |
| T3 | Tumor > cu diametrul maxim de 4 cm T3a fără invazie osoasă |
T3b cu invazie osoasă |
În contrast cu epulidele fibromatoase și osifiante, recidiva locală a ameloblastomului acantomatos canin este frecventă după excizia locală conservatoare (5,7,8). Din cauza comportamentului foarte infiltrativ al acestei tumori, excizia locală largă a țesuturilor moi și a oaselor adiacente este necesară pentru vindecare și reprezintă tratamentul de elecție (5,7). În experiența autorului, se recomandă o marjă de cel puțin 2 cm față de boala detectabilă la nivel macroscopic sau radiografic. Radioterapia este indicată pentru câinii cu tumori care nu pot fi vindecate doar prin intervenție chirurgicală. Este posibil să nu fie posibilă îndepărtarea chirurgicală a tuturor celulelor tumorale din cauza localizării sau a dimensiunii unei tumori sau din cauza dorinței de a păstra funcția sau cosmosul. Un studiu clinic prospectiv efectuat pe 47 de câini cu epulide acantomatoase (39 de câini) sau cu epulide fibromatoase sau osifiante (8 câini) a constatat că radioterapia a fost un tratament sigur și eficient pentru tumorile în stadiul OMS T1 (< 2 cm diametru maxim) și T2 (2-4 cm diametru maxim) (9). Zece câini aveau tumori în stadiul OMS T1, 30 aveau tumori în stadiul T2 și 7 aveau tumori în stadiul T3. Treizeci și opt de câini aveau afectare osoasă. Doza de radiații prescrisă a fost de 12 fracții de 4 Gy de 3 ori pe săptămână, până la o doză totală de 48 Gy. Sediul anatomic, dimensiunea tumorii, stadiul WHO T și implicarea osoasă s-au numărat printre factorii examinați ca indicatori prognostici ai ratelor de supraviețuire fără progresie. Supraviețuirea fără progresie a fost definită ca fiind timpul dintre finalizarea radioterapiei și detectarea recidivei tumorale locale măsurabile sau decesul dintr-o cauză care nu are legătură cu tumora, în funcție de care dintre acestea a survenit prima. Stadiul clinic a fost singurul factor de prognostic semnificativ (P = 0,0303), câinii care aveau tumori în stadiul OMS T3 având un risc de 7,9 ori mai mare de recidivă tumorală decât câinii cu tumori în stadiul OMS T1. Câinii cu tumori în stadiul T1 și T2 au avut un risc similar de recidivă. Estimarea supraviețuirii fără progresie la 3 ani pentru câinii cu epoleți acanthomatoși a fost de 80%. Recidiva tumorală a fost diagnosticată la 7 dintre cei 39 de câini cu epulis acantomatos. Efectul dimensiunii tumorii asupra ratei de supraviețuire fără progresie raportată în această lucrare susține necesitatea diagnosticării și tratării timpurii a acestor tumori.
Un studiu din 1984 a raportat o supraviețuire mediană de 37 de luni la 39 de câini cu epulide acantomatoase tratate cu radiații ortovoltaice (10). Cauza decesului la majoritatea câinilor nu a fost legată de epulisul lor acantomatos. Șapte dintre cei 39 de câini (18 %) au dezvoltat un alt tip de tumoare malignă decât epulisul acantomatos la locul tumorii inițiale, la o durată medie de 47 de luni de la finalizarea radioterapiei. Cinci dintre cele 7 noi tumori au fost carcinoame cu celule scuamoase. Autorul a denumit dezvoltarea acestor noi tumori „transformare malignă” și a sugerat posibilitatea ca radiațiile să fi indus transformarea epoleților acantomatoși benigni inițiali într-un tip de tumoare malignă (10,11). Cu toate acestea, în raportul unui studiu realizat în 2004 pe 57 de câini, care a inclus câini dintr-un studiu raportat anterior (9), co-scris de același autor, nu s-au dezvoltat tumori epiteliale maligne după tratamentul epoleților acanthomatoși cu radioterapie (12). Acest din urmă studiu a sugerat că transformările în carcinoame cu celule scuamoase raportate în lucrarea din 1984 s-ar fi putut datora unui diagnostic inițial incorect al carcinomului cu celule scuamoase ca fiind epulis acanthomatous, sau limitărilor în ceea ce privește eficiența tratamentului atunci când se utilizează radioterapia ortovoltaică. Mediana supraviețuirii globale pentru cei 57 de câini pentru deces din orice cauză a fost de 48 de luni, iar autorii au concluzionat că radioterapia este un tratament eficient pentru epulisul acantomatos, fără un risc crescut de cancer indus de radiații față de alte tipuri de tumori.
Câmpurile de radioterapie pentru ameloblastomul acantomatos canin vor include pielea și mucoasa orală, iar efectele secundare acute se vor dezvolta în aceste țesuturi. Mucosita în regiunea tratată a cavității bucale începe, în general, să se dezvolte în a 2-a săptămână de tratament și este cea mai severă în a 4-a săptămână de tratament (13). Efectele cutanate în câmpul de tratament includ epilarea și descuamarea uscată până la umedă; acestea devin de obicei evidente în timpul celei de-a 3-a săptămâni de tratament (figura 3). Efectele secundare acute dispar, în general, la 2-4 wk după terminarea radioterapiei (13). Vor apărea hipopigmentarea sau hiperpigmentarea pielii și căderea temporară sau permanentă a părului în câmpul de tratament (figura 4). Tumorile macroscopice continuă, în general, să scadă în dimensiuni după terminarea radioterapiei (figura 5).
Efecte cutanate acute la pacientul din figura 1, la 21 d după începerea radioterapiei, cu descuamare umedă a pielii în câmpul de radioterapie.
Același pacient la 9 săpt. după terminarea radioterapiei, cu alopecie și modificarea pigmentării pielii în zona tratată.
Tumoarea la 9 săptămâni după terminarea radioterapiei.
.