Din ianuarie 1988 până în mai 1992, 33 de nou-născuți prematuri (născuți, cu vârsta gestațională mai mică de 35 de săptămâni), puși sub terapie respiratorie (înainte de vârsta de șase ore) din cauza sindromului de detresă respiratorie severă (SDR), au fost studiați pentru a examina dacă primul gradient alveolo-arterial de oxigen (AaDO2) după inițierea ventilației mecanice poate fi utilizat ca predictor al duratei de intubație. Aceștia au fost împărțiți în trei grupuri: nouă cazuri fără boli asociate sau complicații severe care au fost extubate cu succes (grupul I), 10 cazuri cu boli asociate sau complicații severe care au fost extubate cu succes (grupul II) și 14 cazuri în care a survenit decesul înainte de extubare (grupul III). După intubație, a fost examinată relația dintre primul AaDO2 și durata intubației ulterioare. O corelație semnificativă între AaDO2 și numărul de zile de intubație a fost demonstrată doar în grupul I (r = 0,93, p < 0,001). Între grupuri, mediile vârstelor gestaționale, ale scorurilor Apgar, ale datelor primei probe de gaze din sângele arterial și ale setărilor ventilatorului după intubație și ale AaDO2 nu au fost diferite din punct de vedere statistic. Rezultatele sugerează că primul AaDO2 nu poate fi folosit pentru a prezice mortalitatea și morbiditatea, dar poate fi folosit ca predictor al numărului de zile de intubație la sugarii cu SDR supraviețuitori fără boli asociate sau complicații severe. În cazul în care un pacient supraviețuitor cu SDR nu este extubat până la data preconizată, trebuie să se caute posibile boli asociate sau complicații severe.