Privarea absolută este în general definită ca înglobând un nivel minim de nevoi care face ca o persoană să fie capabilă să subziste și să participe activ în societate. În practică, privarea absolută este adesea sinonimă cu sărăcia absolută, definită ca fiind absența resurselor minime pentru a-și permite necesitățile de bază pentru viață. Aceste nevoi de bază se referă, de obicei, la un standard minim al unui set de bunuri, care includ adesea alimente, apă curată, îmbrăcăminte, instalații sanitare, adăpost, educație, informații și asistență medicală. Această definiție mai largă a deprivării absolute sau a sărăciei absolute reflectă o noțiune extinsă a standardelor minime de viață. Această concepție a sărăciei a luat naștere dintr-o definiție mai tradițională a sărăciei, care însemna un venit insuficient pentru a obține necesitățile minime pentru menținerea supraviețuirii fizice. Aceste măsuri absolute ale sărăciei sunt importante pentru estimarea efectului dezavantajului, adesea măsurat prin prevalența sau intensitatea medie a sărăciei, asupra unei serii de rezultate la nivelul populației, inclusiv sănătatea, bunăstarea, productivitatea și coeziunea socială, precum și asupra măsurătorilor la nivel individual ale sănătății, productivității și bunăstării.
.