Psalmul 77

Acest psalm se intitulează Către muzicianul cel mare. Către Ieduthun. Un psalm al lui Asaf.

Muzicianul-șef este considerat de unii ca fiind Domnul Dumnezeu Însuși, iar alții presupun că este un conducător de coruri sau muzicanți din vremea lui David, cum ar fi cântărețul Heman sau Asaf (1 Cronici 6:33, 16:5-7 și 25:6). „Notația „Pentru directorul de muzică” apare în cincizeci și cinci de psalmi (de asemenea, în Habacuc 3:19) și servește probabil ca un adaos muzical, marcând psalmul pentru a face parte din cultul din templu sau pentru a fi recitat de conducătorul corului.” (Willem VanGemeren)

Jeduthun (menționat și în titlurile Psalmilor 39 și 62) a fost unul dintre muzicienii desemnați de David să conducă închinarea publică a lui Israel (1 Cronici 16:41; 25:1-3). Charles Spurgeon a scris cu privire la Iedutun: „Fiii lui Iedutun erau portari sau portari de ușă, conform 1 Cronici 16:42. Cei care slujesc bine fac cei mai buni cântăreți, iar cei care ocupă cele mai înalte posturi în cor nu trebuie să se rușineze să servească la stâlpii ușilor Casei Domnului.”

Asaf a fost marele cântăreț și muzician din epoca lui David și Solomon (1 Cronici 15:17-19, 16:5-7; 2 Cronici 29:13). 1 Cronici 25:1 și 2 Cronici 29:30 adaugă că Asaf era un profet în compozițiile sale muzicale.

„Mesajul acestui psalm este că a rumega întristarea înseamnă a fi frânt și descurajat, în timp ce a-L vedea pe Dumnezeu înseamnă a cânta în cea mai întunecată zi. Odată ce ajungem să știm că anii noștri sunt din dreapta Lui, peste tot este lumină.” (G. Campbell Morgan)

A. Mângâiere și neliniște în amintirea lucrărilor lui Dumnezeu.

1. (1-3) Căutându-L pe Dumnezeu și rămânând tulburat.

Am strigat către Dumnezeu cu glasul meu-
Am strigat către Dumnezeu cu glasul meu;
Și El m-a ascultat.
În ziua necazului meu am căutat pe Domnul;
Mâna mea a fost întinsă noaptea fără încetare;
Sufletul meu a refuzat să fie mângâiat.
Mi-am adus aminte de Dumnezeu și m-am tulburat;
M-am plâns și duhul meu a fost copleșit. Selah

a. Am strigat către Dumnezeu cu glasul meu: Acest psalm începe cu un gând comun în psalmi, psalmistul descriind strigătul său către Dumnezeu. El a strigat către Dumnezeu și a știut că Dumnezeu l-a auzit (El mi-a dat ascultare).

i. „Zilele de necaz trebuie să fie zile de rugăciune; în zilele de necaz lăuntric, mai ales când Dumnezeu pare să se fi retras de la noi, trebuie să-L căutăm și să căutăm până când Îl găsim. În ziua necazului său, el nu a căutat distracțiile afacerilor sau ale recreației, pentru a se scutura de necazul său în acest fel, ci L-a căutat pe Dumnezeu, favoarea și harul Său. Cei care se află în necazuri sufletești nu trebuie să se gândească să bea pentru a le alunga, sau să râdă de ele, ci să se roage pentru a le alunga.” (Henry, citat de Spurgeon)

b. În ziua necazului: Strigătul său către Dumnezeu a fost urgent (în ziua necazului), activ (întins) și persistent (fără încetare).

i. „În modă, el și-a „întins” mâinile în rugăciune (Psalmul 143:6) și a continuat să-și ridice mâinile „noaptea”.” (VanGemeren)

c. Sufletul meu a refuzat să fie mângâiat: Gânduri încurajatoare au venit în minte, dar au fost imediat îndepărtate. Prietenii au vorbit despre bunătatea lui Dumnezeu în prezent și despre un viitor mai luminos, dar sufletul a refuzat orice mângâiere.

i. Uneori mângâierea este refuzată pentru că este superficială. Se poate spune persoanei disperate: „Du-te la un film și distrează-te”, sau un alt sfat care tratează cu ușurință disperarea sa. Uneori suntem într-o asemenea disperare încât căutarea lui Dumnezeu și numai a lui Dumnezeu ne poate ajuta, și nimic superficial.

ii. „El a refuzat unele mângâieri ca fiind prea slabe pentru cazul lui, altele ca fiind neadevărate, altele ca fiind nepotrivite; dar mai ales din cauza distragerii, el a refuzat chiar și acele motive de mângâiere care ar fi trebuit să fie eficiente cu el. Așa cum un om bolnav se îndepărtează chiar și de cea mai hrănitoare hrană, așa a făcut el. Este imposibil să-i mângâiem pe cei care refuză să fie mângâiați.” (Spurgeon)

iii. „Poate exista un indiciu suplimentar al acestei tenacități printr-un ecou al refuzului lui Iacov de a fi mângâiat din cauza lui Iosif (Geneza 37:35).” (Kidner)

d. Mi-am adus aminte de Dumnezeu și m-am tulburat: Psalmistul a strigat cu seriozitate și sinceritate către Dumnezeu și știa că Dumnezeu îl aude – totuși a fost tulburat și a simțit că spiritul său este copleșit. Sensul este: „Doamne, știu că ești acolo – de ce nu mă ajuți așa cum am nevoie să fiu ajutat?”

i. De cele mai multe ori, atunci când credinciosul strigă către Dumnezeu și simte că este auzit, aceasta îi aduce siguranța liniștită a credinței. Acest lucru nu se întâmplă întotdeauna. Uneori – mai ales atunci când rămânem în dificultate în loc să fim izbăviți de ea – sentimentul că Dumnezeu ne-a auzit și totuși necazul nostru rămâne aduce mai multă frustrare și nu mai puțină.

ii. Poate că aceasta a fost o parte din ceea ce a simțit Pavel cu privire la spinul său în carne descris în 2 Corinteni 12:7-10. La început a simțit frustrarea unei rugăciuni fără răspuns; apoi a simțit provocarea rugăciunii la care i s-a răspuns, dar nu conform așteptărilor anterioare.

iii. Acesta este tipul de luptă cu Dumnezeu cunoscut de cei care sunt ceva mai avansați în relația lor cu Dumnezeu. Profunzimea și complexitatea acestei lupte este demnă de meditație – de aceea, Selah este inserat aici.

2. (4-6) Căutarea sârguincioasă.

Tu îmi ții pleoapele deschise;
sunt atât de tulburat încât nu pot vorbi.
Mi-am gândit la zilele din vechime,
La anii din vechime.
Îmi aduc aminte de cântecul meu în noapte;
Meditez în inima mea,
Și duhul meu face o cercetare sârguincioasă.

a. Tu îmi ții pleoapele deschise: Asaf a luat în considerare intensitatea strigătului său către Dumnezeu. Cu ochii obosiți și cu inima zbuciumată, el L-a căutat sincer pe Dumnezeu.

i. „Durerea, ca o fiară de pradă, devorează noaptea; și orice inimă tristă știe cum pleoapele, oricât de obosite, refuză să se închidă asupra unor ochi la fel de obosiți, care privesc larg deschiși în întuneric și văd acolo lucruri îngrozitoare. Acest om se simțea ca și cum degetul lui Dumnezeu îi împingea pleoapele în sus și îl forța să privească în noapte.” (Maclaren)

ii. Eu nu pot vorbi: „Acest lucru arată o creștere a tristeții și a angoasei. La început și-a simțit mizeria și a strigat cu voce tare. El primește mai multă lumină, își vede și își simte mizeria profundă, iar apoi cuvintele sale sunt înghițite de o suferință excesivă. Necazurile lui sunt prea mari pentru a fi rostite”. (Clarke)

b. M-am gândit la zilele de demult: Asaf s-a gândit la amploarea strigătului său către Dumnezeu, luând în considerare ceea ce făcuse Dumnezeu chiar și în vremurile vechi. El s-a întrebat de ce Dumnezeu părea să răspundă celor din trecut cu mai multă satisfacție decât o face în prezent.

c. Îmi aduc aminte de cântecul meu în noapte: Căutarea lui Asaf după Dumnezeu își amintea de vremuri mai bune (cântecul din noapte), și era adâncă (meditez în inima mea) și sârguincioasă.

3. (7-9) Întrebările iscoditoare.

Va lepăda Domnul pentru totdeauna?
Și nu va mai fi El favorabil?
A încetat pentru totdeauna îndurarea Lui?
A eșuat pentru totdeauna făgăduința Lui?
A uitat Dumnezeu să fie milostiv?
A închis El, în mânie, îndurările Lui? Selah

a. Va lepăda Domnul pentru totdeauna? Cu aceste întrebări Asaf și-a exprimat temerea că sezonul de uscăciune și frustrare ar putea dura pentru totdeauna. El se temea că nu va mai vedea niciodată favoarea lui Dumnezeu, mila lui Dumnezeu și împlinirea promisiunii lui Dumnezeu

i. „Foarte înțelept, acest om bun s-a certat cu el însuși și a căutat să-și vindece necredința. El s-a tratat homeopatic, tratând asemănător cu asemănător. Pe măsură ce era atacat de boala îndoielii, el și-a dat întrebări ca medicament. Observați cum omoară o întrebare cu alta, așa cum oamenii se luptă cu focul cu focul. Aici avem șase întrebări, una după alta, fiecare dintre ele lovind chiar în inima necredinței.” (Spurgeon)

ii. „Preaiubiților, dacă uneori ne-am școlariza astfel și ne-am pune întrebări încrucișate cu privire la propria noastră necredință, Duhul Sfânt ne-ar da mângâiere.” (Spurgeon)

b. A uitat Dumnezeu să fie milostiv? Cu alte două întrebări, Asaf se întreba dacă harul și mila lui Dumnezeu nu mai sunt disponibile pentru el; că au fost uitate sau blocate față de el.

i. Mulți sfinți iubiți au simțit agonia acestor întrebări; am putea să ne dorim ca fiecare dintre ei să-și pună aceste întrebări cu aceeași îndrăzneală și onestitate ca Asaf.

ii. „Studiile lui Spurgeon despre psalmi au fost realizate între 1865 și 1885, iar în timpul acelor douăzeci de ani el a experimentat multă sănătate bolnavă, care a continuat să se deterioreze până la moartea sa în 1892. A avut nevralgie și gută, care l-au lăsat cu membrele umflate, roșii și dureroase, astfel încât, în mod frecvent, nu putea să meargă sau chiar să scrie. Avea dureri de cap debilitante și, odată cu aceste maladii fizice, veneau și crize înfricoșătoare de depresie, care duceau aproape la disperare.” (Boice)

iii. Prin urmare, Spurgeon avea să scrie despre acest psalm: „Vai, Dumnezeul meu, autorul acestei expuneri știe foarte bine ce a vrut să spună robul Tău Asaf, căci sufletul lui este familiarizat cu calea durerii. Gropile adânci și peșterile singuratice ale depresiilor sufletești, spiritul meu cunoaște foarte bine tenebrele tale îngrozitoare!”. (Spurgeon)

iv. A închis El, în mânie, îndurările Sale blânde: „Îndurările blânde ale lui Dumnezeu sunt sursa din care curge toată bunătatea Lui față de copiii oamenilor. Metafora de aici este luată de la un izvor, a cărui gură este închisă, astfel încât apele sale nu mai pot curge pe același canal.” (Clarke)

v. „Dacă ești un copil al lui Dumnezeu și totuși nu a trebuit niciodată să-ți pui aceste întrebări, ar trebui să fii foarte recunoscător; dar dacă trebuie să ți le pui, fii foarte recunoscător că Asaf le-a pus înaintea ta; și crede că, așa cum el a avut un răspuns confortabil la ele, așa vei avea și tu. Este întotdeauna o mângâiere atunci când poți vedea urmele unui alt om în noroi și în mocirlă, căci dacă acel om a trecut prin ele nevătămat, la fel poți face și tu, căci Dumnezeul lui va fi și Ajutorul tău.” (Spurgeon)

c. Selah: Asaf a vorbit lucruri despre care credincioșii rareori se simt în siguranță să vorbească. Mulți credincioși nu vor risca o astfel de onestitate. Angoasa sinceră a lui Asaf este demnă de contemplare.

B. Măreția lui Dumnezeu.

1. (10-12) Angoasa se transformă în amintire.

Și am zis: „Aceasta este angoasa mea;
Dar îmi voi aduce aminte de anii dreptei Celui Preaînalt.”
Îmi voi aduce aminte de lucrările Domnului;
În mod sigur îmi voi aduce aminte de minunile Tale din vechime.
Voi medita și eu la toată lucrarea Ta,
Și voi vorbi despre faptele Tale.

a. Aceasta este neliniștea mea: Apreciem neliniștea sinceră a lui Asaf în acest psalm. Pentru el, diferența aparentă dintre ceea ce credea și ceea ce simțea era dureroasă.

b. Dar îmi voi aminti: În mijlocul dureroasei angoase dintre ceea ce credea și ceea ce simțea, Asaf a vorbit cu el însuși și a declarat ce va face. El era hotărât să-și amintească ceva, să țină minte.

i. „La insinuările de neîncredere, credința începe acum să răspundă”. (Horne)

ii. „Memoria furnizează culorile cu care Speranța își pictează cele mai adevărate tablouri”. (Maclaren)

iii. „Memoria este o roabă potrivită pentru credință. Când credința are cei șapte ani de foamete, memoria, asemenea lui Iosif în Egipt, își deschide grânarele.” (Spurgeon)

c. Dar eu îmi voi aduce aminte de anii de la dreapta Celui Preaînalt: Asaf era hotărât să-și amintească de anotimpurile mai bune, când puterea lui Dumnezeu părea neîngrădită, când mâna Sa simbolică de putere și pricepere (anii mâinii drepte) erau evidente. În vremurile descurajante, el s-a hotărât să-și amintească de vremurile mai bune și să ia o speranță fermă pentru viitor.

i. „Dacă nu era nimic bun în prezent, memoria răscolea trecutul pentru a găsi consolare. Ea ar fi vrut cu mare plăcere să împrumute o lumină de la altarele de ieri pentru a lumina întunericul de azi. Este de datoria noastră să căutăm mângâierea și să nu cedăm, în indolență mohorâtă, disperării.” (Spurgeon)

d. Îmi voi aminti… voi medita și eu… și voi vorbi despre faptele Tale: Asaf a prezentat un proces în trei pași pentru încurajare și vindecare. Acesta începe cu amintirea faptelor mărețe ale lui Dumnezeu, a minunilor Sale din vechime. Apoi ar trebui să medităm asupra acelor fapte și asupra a ceea ce ar putea să ne învețe ele astăzi. Al treilea pas este să vorbim despre aceste lucruri mărețe cu alții.

i. Îmi voi aduce aminte de lucrările Domnului: Kidner a indicat că aceasta era o aducere aminte publică. „Strict vorbind, ‘voi face pomenire de’; adică, este o relatare publică a acestor fapte.”

2. (13-15) Măreția lui Dumnezeu în sanctuarul Său.

Calea Ta, Dumnezeule, este în sanctuar;
Cine este un Dumnezeu atât de mare ca Dumnezeul nostru?
Tu ești Dumnezeul care face minuni;
Ți-ai vestit tăria printre popoare.
Cu brațul Tău ai răscumpărat cu brațul Tău poporul Tău,
Fiii lui Iacov și ai lui Iosif. Selah

a. Calea Ta, Dumnezeule, este în sanctuar: În prima parte a psalmului, Asaf a explicat bunătatea de a-și aminti, de a medita și de a vorbi despre măreția lui Dumnezeu. El începe a doua parte a psalmului prin a descrie efectiv faptele bune ale lui Dumnezeu, începând cu sanctuarul – fie al templului, fie al tabernacolului.

i. Calea lui Dumnezeu era în sanctuar, în sensul că tabernacolul sau templul și ritualurile sale vorbeau clar despre calea spre Dumnezeu prin sângele unei jertfe nevinovate, arătând în cele din urmă spre persoana și lucrarea lui Isus Hristos.

b. Tu ești Dumnezeul care face minuni; Tu ai vestit puterea Ta printre popoare: Asaf a vorbit despre faptele miraculoase care au arătat tăria lui Dumnezeu, așa cum a făcut de nenumărate ori în istoria lui Israel.

c. Tu ai răscumpărat cu brațul Tău poporul Tău: De multe ori de-a lungul istoriei lor, Israel a văzut cum puterea credincioasă a lui Dumnezeu i-a salvat din tot felul de necazuri.

i. Fiii lui Iacov și Iosif: „Cuplarea lui Iacov și a lui Iosif ca strămoși ai poporului răscumpărat de la egipteni se poate datora insistenței celor doi că Țara Făgăduinței, nu Egiptul, trebuie să fie odihna lor finală (Geneza 47:29 și urm.; 50:24 și urm.)”. (Kidner)

3. (16-20) Măreția lui Dumnezeu la Marea Roșie.

Apele Te-au văzut pe Tine, Dumnezeule;
Apele Te-au văzut pe Tine, s-au înspăimântat;
Aprofundările s-au cutremurat și ele.
Norii au revărsat apă;
Cerurile au scos un sunet;
Săgețile Tale au fulgerat și ele.
Glasul tunetului Tău a fost în vârtej;
Fulgerele au luminat lumea;
Pământul s-a cutremurat și s-a zguduit.
Calea Ta a fost în mare,
Calea Ta în apele mari,
Și pașii Tăi nu au fost cunoscuți.
Ți-ai condus poporul ca pe o turmă
Pe mâna lui Moise și a lui Aaron.

a. Apele Te-au văzut pe Tine, Doamne: În această ultimă porțiune a psalmului, Asaf avea în minte, cel mai probabil, despărțirea și trecerea Mării Roșii ca exemplu al uneia dintre marile lucrări ale lui Dumnezeu de care își va aminti, asupra căreia va medita și despre care va povesti. El a început prin a descrie în mod poetic apele Mării Roșii ca fiind speriate de Iahve și gata să fugă la prezența Lui.

i. „Apele Mării Roșii sunt reprezentate aici în mod minunat ca fiind înzestrate cu sensibilitate, ca văzând, simțind și fiind zăpăcite, chiar până în cele mai joase adâncuri, de prezența și puterea marelui lor Creator.” (Horne)

b. Norii au revărsat apă: Nu ni se spune despre o furtună puternică care a însoțit despărțirea Mării Roșii, dar Asaf a descris ploaia, tunetul și fulgerele (Săgețile Tale au fulgerat și ele). Este greu de știut în acest moment dacă Asaf descrie ceva ce nu este inclus în Exodul 14 sau pur și simplu descrie prezența și puterea lui Dumnezeu în termeni poetici.

i. Pare mai favorabil să luăm acest lucru literal. Istoricul evreu antic Josephus a făcut-o: „De îndată ce întreaga armată egipteană a fost înăuntru, marea s-a scurs la locul ei, a coborât cu un torent ridicat de furtuni de vânt și i-a cuprins pe egipteni. De asemenea, din cer au căzut ploi torențiale, tunete îngrozitoare și fulgere, cu izbucniri de foc. De asemenea, trăsnete au fost săgetate asupra lor; și nu era nimic din ceea ce obișnuia să trimită Dumnezeu asupra oamenilor, ca indiciu al mâniei Sale, care să nu se întâmple în acest timp; căci o noapte întunecată și sumbră i-a asuprit. Și astfel au pierit toți acești oameni, astfel încât nu a mai rămas niciun om care să fie mesagerul acestei nenorociri pentru restul egiptenilor.” (Josephus, citat de Spurgeon)

ii. „Fie că acestea sunt detalii care lipsesc din relatarea originală, dar care s-au păstrat în memoria istorică a poporului, fie că sunt o înfrumusețare poetică a incidentului. Oricum ar fi, nu este nimic improbabil în legătură cu aceste manifestări suplimentare ale puterii lui Dumnezeu în acea mare noapte a nopților pentru Israel.” (Boice)

iii. Săgețile tale: „Fie pietre de grindină, fie mai degrabă fulgere sau trăsnete, care sunt numite săgețile lui Dumnezeu, Psalmii 18:14, 144:6”. (Poole)

c. Pământul s-a cutremurat și s-a clătinat: Asaf a descris prezența lui Dumnezeu ca fiind atât de evidentă la despărțirea Mării Roșii încât pământul însuși s-a cutremurat. Din nou, din moment ce acest lucru nu este înregistrat în relatarea din Exodul 14, fie că el adaugă informații, fie că face pur și simplu o descriere poetică.

d. Drumul Tău era în mare, calea Ta în apele mari: Când Dumnezeu a despărțit în mod miraculos apele Mării Roșii, a fost ca și cum ar fi curățat un mare drum sau o cale pentru El însuși, pe care a dat-o și poporului Său să o folosească.

i. Calea ta în apele mari: „Este o adevărată imagine a dominației lui Dumnezeu asupra naturii. Chiar și atunci când S-a întrupat, vânturile și valurile Îl ascultau și marea Îi asigura o cale.” (Kidner)

ii. Pașii Tăi nu erau cunoscuți: „Dumnezeu este descris ca vâslind prin oceane mărețe așa cum un om ar putea vadui vreun mic pârâu. Atlanticul cu adâncimi insondabile nu este pentru El mai mult decât un pârâu pentru noi.” (Meyer)

.

e. Tu ai condus poporul Tău ca pe o turmă: Ca o descriere finală a lucrării mărețe a lui Dumnezeu la Marea Roșie, Asaf a notat că Dumnezeu a condus poporul Său pe calea prin mare, precum și prin slujitorii Săi Moise și Aaron.

i. Vedem că Dumnezeu lucrează atât în minuni mari (ca la Marea Roșie), cât și în conducerea normală a poporului Său prin instrumente umane (Moise și Aaron). Una nu o exclude niciodată pe cealaltă.

ii. „Cel care a bătut Egiptul a fost păstorul lui Israel. El și-a alungat dușmanii înaintea lui, dar a mers înaintea poporului său.” (Spurgeon)

iii. „Bunătatea iubitoare a lui Dumnezeu față de Israel nu s-a oprit la Marea Roșie, ci a condus turma Sa aleasă, prin călăuzirea unor păstori credincioși, prin toate pericolele pustiului, până la țara făgăduinței.” (Horne)

iv. „Acest Dumnezeu puternic are inima tandră a unui păstor. El Își conduce poporul Său ca pe o turmă; fără să conducă în exces, ci purtând mieii la pieptul Său și conducând cu blândețe pe cei care sunt cu puii. Mai puternic decât cei mai puternici, dar mai blând decât cei mai blânzi!” (Meyer)