- Îngrijirea de sine
- Relații
- Viața trezită
Sentimentul este visceral. Îl asemăn cu a vâsli cu furie într-un ocean vast și întunecat, fără a putea găsi uscat. Nu există nimic de care să te agăți. Este un abis al neantului care apare în mare parte, pentru mine, noaptea, când mă aflu singur după încheierea unei relații romantice prețioase. Abisul îmi fură somnul, îmi subminează încrederea și mă trimite într-o stare de luptă sau de fugă.
Ceea ce experimentez, potrivit psihoterapeutului Susan Anderson, este frica de abandon – un sentiment primar și universal care își are originea în senzațiile de separare și deconectare pe care le experimentăm cu toții atunci când ieșim din siguranța pântecelui mamei noastre în timpul nașterii.
„Abandonul este un sentiment de a fi lăsat în urmă”, spune Susan. „Este un sentiment care este ușor de declanșat de orice experiență adultă care seamănă cu momentele anterioare de suferință de separare. Să trecem printr-o despărțire, să pierdem un loc de muncă, să fim respinși de un prieten sau chiar să ne pierdem simțul scopului – toate acestea pot aduce aminte de trauma inițială a nașterii și a separării, inundându-ne cu sentimente care par disproporționate față de evenimentul declanșator. La baza acestor sentimente primare se ascund frica și rușinea – frica și rușinea de a fi nevrednic și de a fi de lepădat.”
Susan spune că sentimentele de abandon pot trezi emoții atât de puternice încât duc la autosabotaj. „Suferința se poate manifesta prin comportamente de auto-calmare”, explică ea, „sau prin soluții rapide, cum ar fi mâncatul în exces, consumul de alcool sau comportamente codependente. Aceste comportamente pot deveni obișnuințe în tipare înrădăcinate de autosabotaj.”
Când nu sunt rezolvate, problemele de abandon pot acționa ca un virus care invadează corpul, mintea și sufletul, interferând cu bunăstarea noastră, stima de sine și capacitatea de a ne atinge obiectivele dorite. Un alt rezultat al abandonului nerezolvat este că persoanele care suferă de abandon se pot simți atrase de persoane indisponibile. „Sentimentele de abandon din trecut implantează amintiri emoționale în creierul mamiferelor”, spune Susan. „Ele ne condiționează cu senzații de dor de iubire care rămân mereu evazive sau intermitente, făcându-ne să devenim ca niște șobolani de laborator, care se învârt pe o roată de antrenament încercând să apuce pepite de la un partener indisponibil emoțional sau intermitent.”
Cei mai răi, ele pot genera autoabandonarea, prin care cei care suferă se abandonează pe ei înșiși. „Oamenii se vor distanța de nucleul lor emoțional”, spune Susan, „și vor prezenta tipare de autosabotaj, cum ar fi procrastinarea, care interferează cu capacitatea lor de a face lucruri iubitoare pentru ei înșiși.”
Pentru a-i ajuta pe oameni să se vindece de problemele de abandon, Susan recomandă Abandonment Recovery, un program de exerciții minte-corp care facilitează „terapia de separare”. Terapia include exerciții scrise și vorbite care se concentrează pe Copilul interior (emoțiile), respectiv pe Copilul exterior (comportamentele de autosabotaj) și pe Sinele adult (un sine superior). „Terapia de separare schimbă regulile jocului”, spune Susan, „deoarece până acum emoțiile noastre erau contopite cu tiparele noastre de comportament, ceea ce ne făcea predispuși la sabotaje automate, dezadaptative, cu mecanisme de apărare. Exercițiile de terapie de separare ne permit să separăm comportamentele noastre reactive, astfel încât acestea să poată fi țintite de Sinele Adult și înlocuite cu comportamente pozitive, orientate spre obiective, care devin obiceiuri sănătoase.”
Cheia terapiei de separare este construirea unei relații cu sinele, care servește drept model pentru relațiile cu ceilalți. „Iubirea de sine este o condiție prealabilă pentru a accepta iubirea din partea celuilalt”, insistă Susan. „Este, de asemenea, imboldul pentru manifestarea capacității noastre mereu în expansiune de iubire față de ceilalți și față de lume. Vindecarea abandonului nu se realizează doar prin descoperiri emoționale. Învățând cum să ne hrănim pe noi înșine cu acțiuni de iubire de sine, învățăm cum să hrănim relațiile cu ceilalți.”
Participanții la atelierele de lucru ale lui Susan dezvoltă instrumente de luat acasă – dialoguri verbale și scrise continue și planuri de acțiune zilnice care duc, în mod incremental, la vindecarea rănilor primare și la depășirea tiparelor de abandon adânc înrădăcinate. „Instrumentele inculcă iubirea de sine, inversând abandonul de sine”, spune Susan, „și ne ajută să ne atingem cele mai importante obiective și vise, inclusiv să ne creștem „coeficientul de iubire” în lume. În cele din urmă, nu ne gândim cum să ieșim din abandon, ci facem cum să ieșim.”
Când oamenii încep să vindece problemele de abandon de lungă durată, ei încep să vadă o cale către o viață mai expansivă și mai fericită. „Ei simt un sentiment de speranță”, conchide Susan. „Ei își dau seama că urmând această cale îi va ajuta să se deblocheze în cele din urmă și va duce la o schimbare personală profundă.”
Descoperiți despre programele Abandon către vindecare ale lui Susan Anderson de la Kripalu.
Portland Helmich investighează sănătatea naturală și vindecarea în calitate de prezentator, reporter, scriitor și producător de peste 15 ani.