Sermon

Vreau să o fac eu însumi

Consultați aceste resurse utile
Comentariu biblic
Serbări
Serbări
Serbări pentru copii
Liste de imnuri

Marcu 9:14-29 Vreau să o fac eu însumi

De Pr. James T. Batchelor

Îmi amintesc că am crescut în biserică și am auzit relatarea din Evanghelia de astăzi. Lucrul care m-a impresionat cu adevărat când eram copil – de fapt, m-a speriat – a fost faptul că Isus a devenit foarte frustrat cu ucenicii. Era frustrat de faptul că ucenicii nu erau capabili să se ocupe de acest băiat posedat de demoni.

Eram prea tânăr pentru a-mi exprima sentimentele, dar dacă aș fi putut să-mi exprim sentimentele, ar fi fost cam așa: „Nu vreau ca Isus să fie frustrat de mine. Mai bine aș învăța cum să scot demonii din oamenii posedați de demoni. De fapt, dacă am o credință suficient de puternică, ar trebui să pot vindeca oamenii de tot felul de probleme”. Țineți minte că acest lucru se întâmpla într-o perioadă din viața mea în care credeam că, dacă îmi legam un prosop în jurul gâtului astfel încât să arate ca o pelerină, ar trebui să pot să sar în aer și să zbor ca Superman.

Acum, în ciuda faptului că aveam mai multă imaginație decât bun simț la acea vârstă, întrebarea rămâne în continuare. Isus a spus: „Neam necredincios, până când voi fi cu voi? Cât timp voi răbda cu voi? Aduceți-l la Mine!”. (Marcu 9:19) Isus este în mod clar frustrat de ucenici pentru că nu au fost capabili să se ocupe de acest demon. Ar trebui să fie și El frustrat de noi pentru că nu putem face minuni de vindecare?

Aici intervine una dintre marile reguli de interpretare biblică. Trebuie să citim întotdeauna Biblia în lumina întregului său context, inclusiv a contextului culturii în care a fost scrisă. Dacă ne întoarcem de la Evanghelia de astăzi – pentru a prelua contextul din Marcu 6 – citim aceste cuvinte:

Isus „a chemat la Sine pe cei doisprezece și a început să-i trimită doi câte doi; și le-a dat autoritate asupra duhurilor necurate. Le-a poruncit să nu ia nimic pentru călătoria lor, decât numai un toiag: nici pâine, nici portofel, nici bani în pungă, ci să poarte sandale și să nu-și pună două tunici. Le-a spus: „Oriunde veți intra într-o casă, să rămâneți acolo până când veți pleca de acolo. Oricine nu vă va primi și nu vă va asculta, când veți pleca de acolo, scuturați praful de sub picioarele voastre, ca mărturie împotriva lor. Cu siguranță, vă spun că, în ziua judecății, va fi mai ușor de suportat pentru Sodoma și Gomora decât pentru această cetate!”. Ei au ieșit și au predicat ca oamenii să se pocăiască. Au scos mulți demoni și au uns cu untdelemn pe mulți bolnavi și i-au vindecat.” (Marcu 6:7-13) Aceste cuvinte ne învață că Isus le dăduse deja autoritate ucenicilor. Isus le dăduse autoritate asupra duhurilor necurate. Ei erau capabili să scoată demoni și să vindece bolnavii. Isus le promisese că le va da această autoritate și s-a întâmplat exact așa cum a promis Isus.

UN ABONAT SPUNE: „Dragă Dick, Îl laud pe Dumnezeu pentru slujirea ta și pentru generozitatea de a împărtăși cu mine materialul tău de predici. Am folosit materialul pe care mi l-ai trimis cu credincioșie în ultimele luni. Parohia noastră a fost binecuvântată de acest aport, iar bucuria mea în pregătirea predicilor a crescut enorm. Sunt sigur că oamenii din această parohie au beneficiat și, în cele din urmă, Isus este glorificat.”

SCRIITOR DE SERMONII TARE!
O mie de scântei pentru a vă inspira pe dumneavoastră – și pe congregația dumneavoastră!

Câștigați cele PATRU EȘANTIOANE GRATUITE!
Click aici pentru mai multe informații

Avem și noi o promisiune de la Isus care ne dă autoritatea de a face minuni de vindecare? Când examinăm Scripturile, nu găsim niciun loc în care Isus să fi promis aceste semne miraculoase de vindecare. În schimb, aceste minuni au fost date în mod special apostolilor ca un semn al funcției lor de apostol. Ei erau cei cărora Isus le încredințase învățăturile Sale până când le-ar fi putut pune pe hârtie. Ei erau cei cărora Isus le dăduse autoritatea de a informa biserica despre care scrieri erau adevărate scrieri inspirate de Duhul Sfânt. Ei erau cei care aveau promisiunea lui Isus de a avea autoritate asupra bolilor și demonilor.

Atunci care era treaba în Evanghelia de astăzi? De ce nu au reușit ucenicii să alunge demonul? Ce nu a mers bine? De ce a fost Isus frustrat de ei?

În cele din urmă, totul se reduce la vechea problemă a omenirii. Dacă ne uităm la istoria Vechiului Testament, aflăm că, de fiecare dată când copiii lui Israel au avut succes, au crezut că a fost meritul lor. Au început să-L lase pe Dumnezeu în afara imaginii. Ciclul se repetă la nesfârșit în tot Vechiul Testament. Israeliții au probleme. Ei se întorc la Dumnezeu. Dumnezeu îi salvează. Israeliții au succes. Ei uită de Dumnezeu. Fără protecția lui Dumnezeu, ei ajung din nou în necazuri. Odată intrați în necazuri, se întorc la Dumnezeu și ciclul se repetă. Acest lucru demonstrează o problemă pe care o au toate ființele umane. Când lucrurile merg bine, avem tendința de a uita de Dumnezeu.

Ucenicii au uitat sursa puterii lor. Uitaseră că nu ei erau cei care făceau vindecările și așa mai departe. În schimb, Dumnezeu este cel care face vindecarea. De fapt, lectura de astăzi ne spune că ucenicii nici măcar nu s-au rugat pentru băiat. le-a spus: „Acest fel nu poate ieși cu nimic, decât cu rugăciune și cu post”. (Marcu 9:29). Isus nici măcar nu califică cuvintele rugăciune sau post. El nu spune rugăciune ferventă sau rugăciune intensă sau rugăciune persistentă și post. El a spus doar rugăciune și post. În loc să-i ceară lui Dumnezeu să alunge demonul, ucenicii pur și simplu au încercat să facă acest lucru prin propriile lor puteri.

Acesta este adevăratul motiv de frustrare din partea lui Isus. Credința lor era în ei înșiși în loc de Dumnezeu. Nici măcar nu Îl invitaseră pe Dumnezeu să îi ajute, cu atât mai puțin se încrezuseră în Dumnezeu pentru întreaga minune.

Suntem neajutorați fără Dumnezeu. Duhul Sfânt l-a inspirat pe apostolul Pavel să spună astfel: „… erați morți în fărădelegi și păcate”. (Efeseni 2:1b) Oamenii morți nu pot face nimic. Ei nu pot nici măcar să creadă pentru ei înșiși. Isus Însuși a spus: „Eu sunt vița de vie. Voi sunteți ramurile. Cel care rămâne în Mine, și Eu în el, acela face multă roadă, pentru că afară de Mine nu puteți face nimic”. (Ioan 15:5)

Nu putem face nimic fără Hristos, deoarece Legea lui Dumnezeu cere perfecțiune. Un singur păcat – o singură indiscreție și veșnicia noastră este condamnată. Amintiți-vă că păcatul include și acele momente în care nu reușim să facem ceea ce Dumnezeu vrea să facem. Acesta este un standard total imposibil pentru oamenii care sunt morți din punct de vedere spiritual atunci când vin în această lume. Singura noastră speranță trebuie să fie în Isus.

Credința în Isus este cea care ne dă această speranță. Într-un alt timp și într-un alt loc, Isus a spus: „Cel care crede în El nu este judecat. Cel care nu crede a fost deja judecat, pentru că nu a crezut în numele singurului și unicului Fiu al lui Dumnezeu”. (Ioan 3:18) De aici învățăm că numai credința în Fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos Însuși, ne salvează de condamnare. Orice altă credință ne condamnă la veșnicie în iad.

La fel cum Isus a fost singura soluție pentru fiul posedat de demoni, tot așa Isus este singura soluție pentru noi. Așa cum Isus s-a ocupat de demonul din Evanghelia de astăzi, El se ocupă și de păcatul din noi. El nu ne cere să lucrăm asupra propriului nostru păcat. În schimb, El a lucrat păcatele noastre pentru noi. El a luat păcatele noastre asupra Sa și apoi le-a dus pe cruce. El a luat asupra Sa pedeapsa păcatelor noastre pentru ca noi să nu trebuiască să suferim pentru ele. El a învins păcatul prin suferința și moartea Sa și apoi a învins moartea prin învierea din mormânt. Acum El oferă leacul pentru păcat întregii omeniri.

Noi primim acest leac prin credință, dar chiar și aici, forțele păcatului încearcă să ne înșele. Diavolul, lumea și chiar propria noastră natură păcătoasă încearcă să ne convingă că această credință este ceva ce producem în noi înșine. De fapt, există un cântec popular care începe cu următoarele cuvinte: „Credința este o credință: „M-am hotărât să-L urmez pe Isus”. Comparați această afirmație cu cuvintele pe care Duhul Sfânt l-a inspirat pe Pavel să le scrie: „Mintea cărnii este ostilă lui Dumnezeu, pentru că nu este supusă legii lui Dumnezeu și nici nu poate fi”. (Romani 8:7) De aici aflăm că nu numai că este imposibil ca cineva să producă credință în sine, dar persoana fără credință este ostilă lui Dumnezeu.

Paul a mai scris: „De aceea vă fac cunoscut că niciun om care vorbește prin Duhul lui Dumnezeu nu spune: „Isus este blestemat”. Nimeni nu poate spune: ‘Isus este Domnul’, decât prin Duhul Sfânt”. (1 Corinteni 12:3) Așa cum tatăl a trebuit să-și aducă fiul la Isus în Evanghelia de astăzi, tot așa nici noi nu putem veni singuri la Isus Hristos. După cum explică Martin Luther: „Eu cred că nu pot, prin propria mea rațiune sau putere, să cred în Isus Hristos, Domnul meu, sau să vin la El. Dar Duhul Sfânt m-a chemat prin Evanghelie, m-a luminat cu darurile Sale, m-a sfințit și m-a păstrat în credința adevărată”. (Catehismul mic, Crezul, articolul al treilea) Nu există nicio modalitate prin care să creăm credința în noi înșine. Duhul Sfânt trebuie să ne-o dea ca pe un dar.

Acest lucru ne aduce din nou la rugăciunea părintelui: „Eu cred. Ajută-mi necredința!”. (Marcu 9:24b) Când noi, creștinii, rostim această rugăciune, recunoaștem că credința noastră este slabă și că nu putem face nimic pentru a o menține și cu atât mai puțin pentru a o întări. Îi strigăm lui Dumnezeu din neputința noastră totală și Îl implorăm să ne păstreze în credința unică și adevărată până când El va veni să ne ia acasă la El în ceruri.

Sfântul Duh lucrează pentru a ne da o credință care crede în harul lui Dumnezeu, nu în propriile noastre fapte. El ne cheamă să credem în Cel care este calea, adevărul și viața. El ne cheamă să credem în Cel care alungă demonii și ne dă în schimb viața adevărată. El ne cheamă să credem în Isus Hristos. Credința care vine din interiorul nostru va eșua. Credința care vine din lume va eșua. Doar darul credinței în Isus Hristos, oferit de Duhul Sfânt, va dura pentru totdeauna. Și numai prin această credință, Isus ne va da iertarea păcatelor, viața și mântuirea. Amin

Citate din Biblia World English Bible.

.