Teste de impingement
Semnalul de impingement se produce prin împingerea în sus a mariituberosități împotriva feței inferioare a acromionului mai întâi în flexie înainte, apoi în abducție și rotație internă și în final în abducție și rotație externă.1i2 Testele sunt pozitive atunci când sunt dureroase și trebuie abolite cu anestezic local sub marginea anterioară a acromionului.
Testul de adducție
Durerea articulației acromioclaviculare este agravată de adducția forțată a umărului cu brațul în flexie de 90 de grade (figura 2.14). Cu toate acestea, acest test poate fi, de asemenea, dureros la pacienții cu impingement subacromial. Un test suplimentar este adducția activă rezistată a umărului cu brațul atârnând aproape de o parte (figura 2.13). Dovezi suplimentare ale disfuncției acromioclaviculare pot fi obținute prin repetarea testelor după injectarea a 1-2 ml de lignocaină 1 la sută (US: lidocaină) în articulația acromioclaviculară.
Figura 2.13 Durerea articulației acromioclaviculare poate fi constatată, de asemenea, prin adducție în extensie.
Figura 2.14 Durerea articulară acromioclaviculară este agravată de adducția umărului cu brațul în flexie de 90 de grade.
Testul de aprehensiune anterioară
Pacientul este examinat în poziție șezândă (sau dacă este anesteziat, înainte de artroscopie, în decubit dorsal). Umărul cu probleme este abductor pasiv până la 90 de grade, iar apoi este rotit extern pasiv de către examinator în rotație externă completă. Brațul este apoi împins în poziția de solicitare completă, în timp ce fața pacientului este studiată pentru aprehensiune. Umărul normal este examinat pentru comparație.
Testul de deplasare și încărcare
Sub anestezie, umărul este adus în „poziția de aprehensiune” și solicitat cu forță pentru a provoca subluxație sau luxație francă. Sarcina axială este apoi aplicată în jos pe axa humerală pe glenoidă, iar brațul abductor este adus înainte în poziție de flexie, ceea ce exercită o forță de forfecare posterioară asupra capului humeral. Dacă capul humeral s-a subluxat în poziția de apucare, atunci testul de „încărcare și deplasare” va da un pocnet pe măsură ce umărul se deplasează într-un mod similar testului Ortolani în luxația congenitală de șold (CDH).
Testele de stabilitate
Aceste teste sunt esențiale la orice pacient sub 40 de ani cu dureri de umăr și ar trebui efectuate nu numai în cabinetul ambulatoriu, ci și înainte de fiecare artroscopie de umăr, când pacientul este anesteziat și complet relaxat.
Testul sertarului anterior
Pentru a examina umărul drept, chirurgul stă în spatele pacientului așezat, apucă centura scapulară cu mâna stângă, degetele din față ținând clavicula și coracoida, iar degetul mare blocat pe partea din spate a coloanei vertebrale a scapulei. Mâna dreaptă apucă apoi humerusul proximal și transpune cu forță humerusul înainte și înapoi. Excesul de laxitate este judecat față de partea opusă.
Semnul sulcusului
Pacientul (de obicei o femeie, deoarece acesta este un test pentru instabilitate multidirecțională) este așezat cu brațele atârnând de o parte și de alta a scaunului și i se cere să se relaxeze. Examinatorul aplică o tracțiune descendentă asupra brațului prin ținerea încheieturii mâinii și distragerea brațului în jos în mod ferm, dar nu brutal. Dacă umărul este instabil din interior, va apărea un sulcus între acromion și capul humeral (figura 2.15). Acest sulcus este atât vizibil, cât și palpabil. Pacientul cu semnul sulcusului pozitiv trebuie examinat pentru laxitate articulară generalizată.
Figura 2.15 Semnul sulcusului: tracțiunea inferioară pe braț la pacienții cu instabilitate multidirecțională duce la apariția unui sulcus între acromion și capul humerusului.
Testul de stres posterior
Pacientul este examinat în decubit dorsal (figura 2.16). Brațul este adus la o elevație de 95 de grade în flexie. Pentru examinarea umărului drept, mâna stângă a chirurgului este plasată în spatele articulației gleno-humerale – adică sub omoplat. Capul humeral este apoi împins posterior prin ținerea cotului cu mâna dreaptă a chirurgului și aplicarea unei sarcini axiale în josul humerusului, încercând să împingă capul humeral înapoi în afara articulației. În cazul în care articulația este instabilă din punct de vedere posterior, aceasta se va subluxa în această etapă și acest lucru poate fi detectat de mâna stângă a examinatorului. Cu toate acestea, este posibil să nu fie detectată în acest stadiu.
Păstrând sarcina de compresie aplicată în josul axei humerusului, acesta din urmă este acum adus în jurul său într-o poziție de abducție de 90 de grade. Dacă umărul a fost subluxat, în acest moment se va relocaliza cu un pocnet, la fel ca în testul „load and shift”. Există un risc real de a produce o luxație sinceră cu testele de stres anterior și posterior, ceea ce nu contează la pacientul anesteziat, dar este foarte jenant în ambulatoriu, mai ales dacă nu poate fi relocat!
Figura 2.16a și b Testul de stres posterior: cu pacientul întins în decubit dorsal, humerusul este împins din spate în poziție de subluxație. Se aplică apoi o sarcină pe articulație și humerusul este adus de la 90 de grade de flexie la 90 de grade de abducție, ceea ce va reduce subluxația cu o smucitură palpabilă.
Evaluare neurologică
În cele din urmă, pacientului trebuie să i se facă o evaluare neurologică rapidă a restului brațului, iar pulsurile și perfuzia periferică trebuie să fie notate. În cazul în care se detectează anomalii neurologice, de exemplu se suspectează o prindere a nervului suprascapular, atunci ar trebui să se recomande testarea neurofiziologică. Imagistica este discutată în capitolul 3.
.