Am fost diagnosticată prima dată cu cancer de col uterin în 2009 și am căutat imediat tratament la MD Anderson. După șase săptămâni brutale de radioterapie și chimioterapie, urmate de două săptămâni de brahiterapie (radiații interne), tumora nu mai era vizibilă.
Dar puțin peste un an mai târziu, în octombrie 2010, medicii mei au constatat că tumora revenise.
Sotul meu și cu mine ne-am dus imediat acasă și am făcut exact ceea ce orice medic îți spune să NU faci: cercetări pe internet. Am căutat tot ce am putut găsi despre cancerul de col uterin recurent. Din păcate, nu am găsit prea multe în ceea ce privește supraviețuitorii.
Ce am găsit a fost o procedură numită exenterație pelviană totală. A sunat foarte barbar. Am crezut cu siguranță că noile tehnologii trebuie să fi făcut inutilă o operație atât de radicală. M-am înșelat. Dar mă bucur să spun că am trăit pentru a-mi spune povestea.
Înfruntând perspectiva exenterației pelviene totale
Când medicul meu oncolog, Kathleen Schmeler, M.D., s-a așezat să-mi explice exact ce presupune o exenterație pelvină totală, mi s-a scufundat inima. Această operație majoră urma să-mi îndepărteze uterul, colul uterin, ovarele, trompele uterine și vaginul, precum și vezica urinară și o parte din colon, rect și intestine.
Toate lucrurile pe care le citisem și pe care le credeam a fi ficțiune deveneau realitate. Cum aveam să supraviețuiesc acestei operații? Ce aveau să se facă soțul și copiii mei fără mine? Eram un vârtej de griji. Nici măcar nu puteam rosti cuvântul „operație” fără să izbucnesc în lacrimi.
Căutând sprijin și speranță
Dr. Schmeler și-a dat seama că aveam nevoie de ajutor. Nu doar ajutor – speranță. A contactat o altă pacientă de-a ei, pe nume Jodi, care suferise anterior o exenterație pelviană totală. Mi-a spus că pot să o sun, să vorbesc cu Jodi și să o întreb orice.
Am sunat-o pe Jodi chiar în acea noapte și am vorbit timp de trei ore lungi. A fost o carte deschisă pentru tot ce am întrebat, indiferent cât de personal. A devenit foarte personal.
Era exact ceea ce aveam nevoie. Știind că cineva era în viață și bine, trăind o viață foarte asemănătoare cu a mea, mi-am dat seama pentru prima dată că acest lucru va fi posibil. Ușurarea care a reieșit din acea conversație a fost neprețuită.
Jodi s-a oferit să se întâlnească cu soțul meu și cu mine în persoană. Când ne-am întâlnit, am ȘTIUT că voi fi bine. Teama de operație – operația radicală, schimbătoare de viață, înfricoșătoare – s-a topit. Dacă altcineva o putea face, puteam și eu.
Exenterația mea pelviană totală
Întreaga mea abordare a operației s-a schimbat. M-am pregătit cât de mult am putut, știind că mă așteaptă o recuperare lungă. Am aranjat ca bunicii să aibă grijă de copii, am făcut cumpărăturile de Crăciun și am recuperat facturile și rufele. Acum intram știind că voi ieși pe partea cealaltă.
Și exact asta am făcut. Operația de 13 ore a decurs bine, fără complicații majore. Recuperarea a fost lungă și uneori neplăcută, dar a fost doar atât – recuperare. Cred că faptul că faptul că am avut-o pe Jodi cu care să vorbesc a făcut toată diferența în recuperarea mea. Ea încă mergea în pantofii pe care îi purtam eu acum. Ea a putut să-mi dea sfaturi și trucuri despre cum să mă descurc cu „noul meu normal”. Am devenit mari prietene și ne susținem și astăzi.
Sprijin pentru alții
Am fost foarte norocoasă că Jodi a fost dispusă să-și împărtășească experiențele pentru a mă ajuta. Pentru asta, îi voi fi mereu recunoscătoare. În același mod, sper ca acum să pot să-i ajut și pe alții. După recuperarea mea, Dr. Schmeler m-a întrebat dacă aș fi dispus să vorbesc cu pacienții care se confruntă cu exenterația pelviană totală. Am fost de acord fără ezitare.
Dacă aș putea să dau măcar un gram de speranță cuiva, să ajut la dizolvarea oricăror temeri legate de necunoscut și să îi fac să știe că nu sunt singuri, atunci asta este absolut ceea ce vreau să fac. Anul trecut, am devenit voluntar în cadrul programului de sprijin individual al MD Anderson, myCancerConnection, și m-am bucurat de fiecare minut. Am cunoscut oameni noi și sper că i-am ajutat așa cum m-a ajutat Jodi. Mi-am făcut noi prieteni de-a lungul timpului, cu care voi simți mereu o legătură.
Câteodată obstacolele cu care ne confruntăm sunt pur și simplu înfricoșătoare, dar cu sprijin am învățat să rămân încrezătoare și plină de speranță. Nu suntem singuri în această luptă pentru a pune capăt cancerului și, așa cum am învățat vorbind cu Jodi, devine mai ușor să îmbrățișăm speranța și să ne considerăm supraviețuitori odată ce realizăm acest lucru.
Pentru a solicita sprijin de la myCancerConnection sau pentru a fi voluntar, vă rugăm să sunați la 1-800-345-6324.