(ab-dō′mĕn)
Pentru a asculta pronunția audio a acestui subiect, achiziționați un abonament sau conectați-vă. (ab′dŏ-mĕn)
Pentru a asculta pronunția audio a acestui subiect, achiziționați un abonament sau conectați-vă. Porțiune a trunchiului cuprinsă între torace și bazin. Abdomenul și pelvisul formează cavitatea abdominopelvică. Abdomenul este delimitat superior de diafragma toracică și inferior de marginea pelviană. Peretele abdominal anterolateral este format de musculatura abdominală plană. Abdomenul conține stomacul, partea cea mai inferioară a esofagului, intestinele subțire și gros, ficatul, vezica biliară și splina. Peritoneul parietal căptușește cavitatea abdominală. Peritoneul visceral înfășoară organele din cavitatea abdominală. Rinichii, glandele suprarenale, ureterele, prostata, veziculele seminale și structurile vasculare mai mari (cum ar fi aorta abdominală și vena cavă inferioară) sunt situate în exteriorul peritoneului (extraperitoneale); cele care se află în partea posterioară sunt retroperitoneale.
abdominal (ab-dom′ĭ-năl)
Pentru a asculta pronunția audio a acestui subiect, achiziționați un abonament sau conectați-vă. , adj.
VEZI: cadranele abdominale pentru ilus
INSPECȚIE
Examinarea vizuală a abdomenului se face cel mai bine în timp ce pacientul este în decubit dorsal cu genunchii ușor îndoiți. La o persoană sănătoasă, abdomenul este oval, cu înălțimi și depresiuni care corespund mușchilor abdominali, ombilicului și, într-o oarecare măsură, formelor viscerelor subiacente. Raportat la dimensiunea toracelui, abdomenul este mai mare la copii decât la adulți; este mai rotund și mai lat în partea inferioară la bărbați decât la femei.
Boala poate modifica forma abdomenului. O mărire generală, simetrică, poate rezulta din ascită; o mărire parțială și neregulată poate rezulta din tumori, din hipertrofia unor organe precum ficatul sau splina sau din distensia intestinală cauzată de gaze. Retragerea abdomenului poate apărea în emaciere extremă și în mai multe forme de boli cerebrale.
Mișcările respiratorii ale pereților abdominali și mișcările toracelui sunt invers proporționale: când mișcările unuia cresc, mișcările celuilalt scad. Astfel, mișcările abdominale cresc în pleurezie, pneumonie și pericardită, dar scad în peritonită și dureri abdominale.
Venile abdominale superficiale sunt uneori vizibil mărite, indicând o obstrucție a fluxului sanguin fie în sistemul portal (ca în ciroză), fie în vena cavă inferioară.
AUSCULTAREA
Ascultarea sunetelor produse în organele abdominale oferă informații diagnostice utile. Sunetele intestinale absente sau diminuate pot indica ileus paralitic sau peritonită. Sunetele ticăitoare înalte sunt asociate cu obstrucția intestinală. Bruiturile pot indica ateroscleroză sau un anevrism aortic abdominal. În timpul sarcinii, auscultația permite identificarea și evaluarea frecvenței cardiace fetale și a sunetelor vasculare de la placentă.
PERCUTARE
Pentru ca practicianul să obțină cea mai mare cantitate de informații, pacientul trebuie să fie în decubit dorsal, cu capul ușor ridicat și genunchii ușor flexați. Percuția trebuie efectuată sistematic pe suprafața anterioară a abdomenului. O combinație de senzație audibilă sau tactilă va fi percepută de către examinator în funcție de structurile subiacente (cum ar fi organe gazoase distensate versus organe solide).
PALPAREA
Abdomnul poate fi palpat cu vârful degetelor, cu întreaga mână sau cu ambele mâini; presiunea poate fi ușoară sau puternică, continuă sau intermitentă. Capul este sprijinit pentru a relaxa peretele abdominal. Ocazional, pacientul poate fi examinat în poziția în picioare, de exemplu, palparea herniilor inghinale poate să nu fie fezabilă în poziția decubit dorsal.
Palparea este utilă pentru a detecta dimensiunea, consistența și poziția viscerelor; existența tumorilor și a tumefacțiilor; și dacă tumorile își schimbă poziția cu respirația sau sunt mobile. Este necesar să se stabilească dacă există sensibilitate în orice porțiune a cavității abdominale, dacă durerea este crescută sau ameliorată de o presiune fermă și dacă durerea este accentuată de eliberarea bruscă a unei presiuni ferme, adică sensibilitate de revenire.
Un impuls arterial, dacă există, este sistolic și expansiv. O dată se poate palpa un fior care însoțește un zgomot. Suprafața unei tumori este de obicei fermă și netedă, dar poate fi nodulară. Masele inflamatorii sunt de obicei ferme și sensibile în mod reproductibil. Revărsarea de sânge în țesuturi, de exemplu, un hematom, poate produce o masă palpabilă.
.