Context: Îngrijirea pacienților cu diabet zaharat de tip 2 a fost revoluționată de-a lungul ultimilor ani – în primul rând, prin conștientizarea importanței unui control glicemic strict în prevenirea complicațiilor și, în al doilea rând, prin disponibilitatea mai multor clase unice de agenți antidiabetici orali. Descifrarea agentului care trebuie utilizat în anumite situații clinice este o nouă dilemă cu care se confruntă medicul de îngrijire primară.
Obiectiv: Să analizeze sistematic datele disponibile în literatura de specialitate cu privire la eficacitatea agenților antidiabetici orali, atât în monoterapie, cât și în asociere.
Surse de date: S-a efectuat o căutare în MEDLINE pentru a identifica toate rapoartele în limba engleză ale studiilor clinice unice, randomizate și controlate, care implică agenți orali recent disponibili pentru diabetul de tip 2. Bibliografiile au fost, de asemenea, analizate pentru a găsi rapoarte suplimentare care nu au fost identificate în alt mod.
Selectarea studiilor și extragerea datelor: Studiile (63) au fost incluse în analiză dacă au avut o perioadă de studiu de cel puțin 3 luni; dacă fiecare grup conținea cel puțin 10 subiecți la încheierea studiului; și dacă a fost raportată hemoglobina A(1c). Atunci când au fost testate doze multiple ale unui medicament, au fost utilizate rezultatele celei mai mari doze aprobate. În studiile controlate cu placebo, datele privind hemoglobina A(1c) sunt prezentate ca diferență între variația înregistrată la subiecții tratați și cei cu placebo.
Sinteza datelor: Cinci clase distincte de medicamente orale sunt disponibile în prezent pentru tratamentul diabetului de tip 2. Comparativ cu tratamentul placebo, majoritatea acestor agenți scad nivelul hemoglobinei A(1c) cu aproximativ 1% până la 2%. Eficacitatea echivalentă este de obicei demonstrată atunci când diferiți agenți sunt comparați între ei în aceeași populație de studiu. Atunci când aceștia sunt utilizați în combinație, există beneficii glicemice suplimentare. Reducerea riscului vascular pe termen lung a fost demonstrată numai cu sulfoniluree și metformină.
Concluzii: Cu puține excepții, agenții antidiabetici orali disponibili sunt la fel de eficienți în reducerea concentrațiilor de glucoză. Cu toate acestea, mecanismele lor de acțiune sunt diferite și, ca urmare, par să aibă efecte metabolice distincte. Acestea se reflectă în profilul lor de efecte adverse și în efectul lor asupra riscului cardiovascular, ceea ce poate influența alegerea medicamentului.