Love. Familia. Răscumpărare. Respect. Acestea sunt temele atinse cu putere și de multe ori cu bucurie în „The Color Purple”, acum la Orpheum Theatre.
Turneul se naște din reluarea din 2015 de pe Broadway, regizată de John Doyle în stilul său minimalist caracteristic, care a câștigat în acel sezon premiul Tony pentru cea mai bună reluare. Viziunea lui Doyle a inclus și proiectarea decorului – un perete sugestiv de scaune ascendente care sugerează atât odihna, cât și mișcarea.
Din fericire, el nu a cerut actorilor să cânte la instrumente pe scenă (ca în reluările sale din „Company” și „Sweeney Todd”). Nici nu a cerut numere de dans elaborate, asigurând „punerea în scenă” în loc să lucreze cu un coregraf.
Rezultatul este o concentrare pe personaje și cântece care servește bine producția.
Cartea lui Marsha Norman pentru musical presupune că publicul este familiarizat cu romanul scriitoarei din Bay Area Alice Walker și cu adaptarea sa cinematografică regizată de Steven Spielberg; lucrurile se mișcă rapid, făcând pauze ocazionale pentru respirație și apoi accelerând.
Pauzele, totuși, sunt glorioase, în special atunci când respirația vine de la Adrianna Hicks în rolul lui Celie sau de la Carla R. Stewart în rolul lui Shug Avery, ale căror voci se ridică de pe scenă, dincolo de lumini, până la cerul însuși.
Întreaga trupă – inclusiv J. Daughtry și Carrie Compere în rolul lui Harpo și Sofia, și Gavin Gregory în rolul lui Mister cu adevărat odios – sunt cântăreți sublimi, dar aceste două femei sunt divine.
Povestea începe cu un secol în urmă, dar rezonează chiar mai puternic astăzi decât atunci când musicalul a debutat în 2005. Rămâne dureros să vezi cât de puțin au contat viețile femeilor și cât de puțin au contat viețile femeilor de culoare, chiar și în cadrul propriilor familii.
După nașterea frumos stilizată a celui de-al doilea copil al lui Celie – provenit dintr-un viol și un presupus incest – „tata” îi ia copilul și o îndepărtează cu un mic gest al mâinii, lăsând-o în durere și supărare cu îndemnul de a-și relua treburile.
Este una dintre multele scene – inclusiv tentativa de viol a iubitei surori a lui Celie, Nettie, și agresiunea asupra Sofiei – care sfâșie inima și aprinde un foc răvășitor în suflet.
Din fericire, există și momente de bucurie.
Celie, căreia i s-a spus mereu în mod fals că este urâtă, își găsește acceptarea alături de Shug în dulcele și plin de speranță „What About Love?”. Este unul dintre cele mai bune cântece din coloana sonoră semnată de Brenda Russell, Allee Willis și Stephen Bray, care mai include și obraznicul „Miss Celie’s Pants” și definitivul „Hell No!” al Sofiei.”
„The Color Purple” călătorește cu un bagaj provocator, dar aria răscumpărătoare a lui Celie este cea care te trimite în noapte: „Sunt recunoscătoare că am iubit cine sunt cu adevărat. Sunt frumoasă. Da, sunt frumoasă și sunt aici.”
REVISTA
The Color Purple
Unde: Orpheum, 1192 Market St., S.F.
Când: marți, joi-vineri, ora 20:00, miercurea și sâmbăta, orele 14:00 și 20:00, duminica, ora 14:00; se închide pe 17 mai
Bilete: între 40$ și 246$
Contact: www.shnsf.com Adrianna HicksAlice WalkerCarle R. StewartCarrie CompereColor PurpleJ. DaughtryJohn DoyleMarsha NormanTeatru
Aflați mai multe la www.sfexaminer.com/join/