Marea bătălie de la Gettysburg, purtată timp de trei zile în iulie 1863 pe străzile și prin împrejurimile micului oraș din Pennsylvania, a fost punctul de cotitură al Războiului Civil. Congresul a decis să facă un cimitir național din câmpul de luptă unde căzuseră atâția oameni curajoși. Președintele Lincoln a venit de la Washington pentru a inaugura acel cimitir. Discursul său de inaugurare din 19 noiembrie 1863, oricât de scurt ar fi, este una dintre cele mai elocvente declarații de credință democratică făcute vreodată.
Puține documente ale creșterii democrației americane sunt atât de cunoscute sau de îndrăgite ca poemul în proză pe care Abraham Lincoln l-a rostit la inaugurarea cimitirului militar din Gettysburg, Pennsylvania.
În iunie 1863, forțele confederate sub comanda lui Robert E. Lee s-au deplasat spre nord în încercarea de a obține o victorie dramatică care să inverseze soarta în declin a Sudului. În perioada 1-3 iulie, forțele lui Lee s-au luptat cu armata Uniunii sub comanda lui George C. Meade, iar înainte de încheierea luptelor, cele două tabere au suferit peste 45.000 de pierderi. Lee, după ce a pierdut mai mult de o treime din oamenii săi, s-a retras, iar Bătălia de la Gettysburg este considerată un punct de cotitură în Războiul Civil American.
Dedicarea câmpului de luptă și a cimitirului i-a oferit astfel lui Lincoln ocazia de a rosti un discurs important, dar el i-a dezamăgit pe mulți dintre susținătorii săi când a ținut acest scurt discurs. De fapt, mulți dintre spectatori nici măcar nu știau că președintele începuse să vorbească atunci când a terminat. Dar în acest discurs Lincoln a reușit, așa cum a înțeles și marele orator Edward Everett (principalul vorbitor de la inaugurare), să combine toate elementele bătăliei și ale inaugurării într-un tot unitar.
Acești oameni au luptat, și au murit, pentru Uniune. Acum munca lor era terminată; ei făcuseră sacrificiul suprem, iar celor în viață le revenea sarcina de a o duce mai departe. Dar retorica lui Lincoln, așa cum au descoperit generațiile următoare, a făcut mult mai mult decât să-i comemoreze pe cei morți; a transformat semnificația Constituției pentru cei încă în viață. Lincoln a citit în Constituție o promisiune de egalitate, „propunerea că toți oamenii sunt creați egali”. Aceasta, desigur, fusese o premisă a Declarației de Independență, dar toată lumea a înțeles că autorii acelui document nu intenționaseră să includă sclavii și alte popoare „inferioare” în definiția lor. Acum, țara a purtat un mare război pentru a testa această noțiune, iar viețile oamenilor care au murit la Gettysburg puteau fi sfințite doar într-un singur fel – dacă națiunea, în cele din urmă, se ridica la propunerea că toți oamenii săi, indiferent de rasă, erau de fapt egali. Puterea acestei idei încă mai informează gândirea democratică americană.
Pentru lectură suplimentară: James M. McPherson, Abraham Lincoln and the Second American Revolution (1991); Philip B. Kunhardt, A New Birth of Freedom: Lincoln at Gettysburg (1983).
Direcția de la Gettysburg (1863)
Cu patruzeci și șapte de ani în urmă, părinții noștri au adus pe acest continent o nouă națiune, concepută în libertate și dedicată propunerii că toți oamenii sunt creați egali.
Acum suntem implicați într-un mare război civil, testând dacă această națiune, sau orice națiune astfel concepută și dedicată, poate rezista mult timp. Ne întâlnim pe un mare câmp de luptă al acestui război. Am venit să dedicăm o porțiune din acel câmp, ca loc de odihnă finală pentru cei care aici și-au dat viața pentru ca națiunea să trăiască. Este cu totul potrivit și potrivit să facem acest lucru.
Dar, într-un sens mai larg, nu putem dedica – nu putem consacra – nu putem sfinți – acest pământ. Bărbații curajoși, vii și morți, care au luptat aici, l-au consacrat, cu mult peste biata noastră putere de a adăuga sau de a diminua. Lumea nu va observa prea mult și nici nu-și va aminti mult timp ceea ce spunem noi aici, dar nu va putea uita niciodată ceea ce au făcut ei aici. Nouă, celor vii, ne revine mai degrabă sarcina de a ne dedica aici lucrării neterminate pe care cei care au luptat aici au dus-o atât de nobil până acum. Este mai degrabă pentru noi să ne dedicăm aici la marea sarcină care ne rămâne în fața noastră – ca de la acești morți onorați să luăm un devotament sporit față de acea cauză pentru care ei au dat ultima măsură deplină de devotament – ca noi aici să ne hotărâm cu tărie ca acești morți să nu fi murit în zadar – ca această națiune, sub Dumnezeu, să aibă o nouă naștere a libertății – și ca guvernarea poporului, de către popor, pentru popor, să nu piară de pe pământ.
.