În fiecare dintre noi locuiește un spațiu sacru: sufletul. Spiritul exprimă ceea ce se află în suflet. Separarea și pierderea ne atrag în acest spațiu pentru a ne procesa gândurile, emoțiile și acțiunile. Îngrijirea acelui spațiu ne ghidează de la durere la acceptare, de la îndoială la credință și de la disperare la speranță. Credințele mature ne susțin în timp ce lucrăm prin sarcinile durerii.
J. W. Worden identifică patru sarcini în doliu: acceptarea pierderii, recunoașterea durerii cauzate de pierdere, adaptarea la un nou mediu și reinvestirea în realitatea unei noi vieți. Sarcinile doliului nu sunt stări de realizare, ci un proces fluctuant de acomodare la un nou stil de viață normal fără ceea ce s-a pierdut.
Durerea este un semn că am iubit ceva mai mult decât pe noi înșine … . ne face demni de a suferi împreună cu restul lumii
Joan Chittister
Considerați că durerea pierderii este o parte a procesului de formare și întărire spirituală, la fel cum exercițiile fizice sunt o parte a pregătirii fizice. Unii își invită ființa spirituală superioară să le aducă alinare. Alții își intensifică eforturile de a se ridica deasupra ei. Alții încă o încorporează în sistemul lor de viață. Câțiva o ignoră, sperând că va dispărea.
Toamna este procesul de rememorare și dorință, un parteneriat spiritual cu realitatea existențială a pierderii. Prezența spirituală susține confortul în timpul iernii de reorganizare emoțională. Primăvara validează învierea spirituală de adaptare la trăirea fără ceea ce s-a pierdut. Îngrijirea spirituală în vara doliului reinvestește energia emoțională în alte relații.
Doliul afectează întreaga persoană. Ea schimbă obiceiurile de somn, de nutriție și de exerciții fizice. Declanșează emoții triste. Determină unele acțiuni care trebuie făcute pentru a avea grijă de afaceri și de viață într-o manieră diferită.
Includerea spiritualității în sarcinile de doliu are impact asupra gândurilor, emoțiilor și acțiunilor, nu doar asupra sentimentelor. O spiritualitate și o credință sănătoasă păstrează în vedere imaginea de ansamblu. Ea ocolește acumularea nesănătoasă de emoții. Speranța conduce pe cineva într-un viitor incert cu încredere.
Sarcinile lui Worden invită la o componentă spirituală.
Tava 1: Acceptați realitatea pierderii
Durerea este un proces natural al vieții.
„Durerea este dragostea care nu vrea să renunțe.”
Earl A. Grollman – Trăind cu pierderea, vindecând cu speranță: o perspectivă evreiască
Vechiul proverb recunoștea că există un timp pentru fiecare scop: să dai și să iei, să plângi și să râzi, să jelești și să dansezi. Nimănui nu-i place să piardă ceva sau pe cineva. Fundamentul îngrijirii spirituale începe cu acceptarea controlului final care se află în mâinile cuiva mai mare. Doliul este procesul de aducere aminte, de comemorare și de stabilire a odihnei persoanei iubite. Activitatea de doliu cu privire la pierderea la care cineva încearcă să se adapteze înseamnă vindecarea unei inimi frânte.
Sarcina 2: Experimentați durerea durerii
„Ciclul durerii are propriul său orar. Până când acest ciclu este onorat și finalizat, ne deplasăm pe calea vieții cu o ancoră în jos”
Ann Linnea – Pasajul apelor adânci.
Revarsă-ți durerea. Se povestește despre un profesor de limba engleză căruia i-a murit un prieten apropiat. S-a dus acasă, a pus cea mai tristă muzică pe care o știa, s-a cufundat în durerea sa și și-a vărsat-o cu intensitate.
„Când lacrimile vin… Eu înot într-un râu sfințit… Inima mea este la lucru. Sufletul meu este treaz”
Mary Margaret Funk – Gândurile contează
Darul lacrimilor înseamnă împărtășirea unei povești. În timp ce un preot își făcea plimbarea de dimineață împreună cu tovarășul său, a auzit plânsul din interiorul unei case. S-a interesat doar ca să afle că le murise copilul și familia era îndurerată. Fără ezitare, s-a așezat lângă familie și a plâns împreună cu ei. Pe drumul de întoarcere spre mănăstire, însoțitorul a întrebat dacă maestrul său cunoștea familia. Acesta a răspuns: „Nu”. Perplex, însoțitorul a întrebat de ce a plâns preotul cu el. „Ca să le pot împărtăși durerea.” (Aaron Zerah în As You Grieve: Consoling Words From Around the World)
Tașa 3: Adaptați-vă la un mediu fără persoana decedată
Durerea poate fi o povară sau un dar. Permanența de a fi fără ceea ce a fost pierdut poate fi copleșitoare. Cultura occidentală îi condiționează pe indivizi să posede, nu să lase să plece. Aceasta semnifică singurătatea, neputința, izolarea, pierderea identității și implicarea relațională. Nu există nimic pe care să-l putem poseda pentru totdeauna în această lume. Spiritualitatea oferă un motiv pentru a privi dincolo de materialitate.
Sarcina 4: Retragerea energiei emoționale și reinvestirea ei în alte relații
„Durerea este un semn că am iubit ceva mai mult decât pe noi înșine… . ne face demni de a suferi împreună cu restul lumii”
Joan Chittister – Zilele Evangheliei
Înțelegerea unui punct de vedere divin ne mută de la durerea de-o viață la o viziune mai largă asupra modului în care viața poate fi trăită într-un mod diferit.
Iată câteva afirmații la care să medităm:
-
Fie ca eu să înfrunt pe deplin viața și moartea, pierderea și durerea.
-
Fie ca eu să fiu deschis la durerea durerii.
-
Fie ca eu să găsesc resursele interioare pentru a fi prezent pentru durerea mea.
-
Fie ca bunătatea iubitoare să mă susțină.
-
Pot să-mi accept tristețea, știind că nu sunt tristețea mea.
-
Pot să-mi accept limitele umane cu compasiune.
-
Pot să-mi accept furia, frica, anxietatea și tristețea.
-
Pot să mă iert pentru că nu am satisfăcut nevoile persoanei iubite.
-
Pot să mă iert pentru greșelile făcute și lucrurile lăsate nefăcute.
-
Pot ca durerea să-mi arate calea spre compasiune
-
Pot să fiu deschis cu ceilalți și cu mine însumi despre experiența mea de suferință și pierdere.
-
Pot să primesc iubirea și compasiunea celorlalți.
-
Să găsesc pacea și puterea de a-mi folosi resursele pentru a-i ajuta pe ceilalți.
-
Că toți cei îndurerați să fie eliberați de durerea lor.
Inevitabil, spiritualitatea intră în joc atunci când cineva experimentează o pierdere. Ea afectează durerea, iar durerea afectează sfințenia. Credința poate fi provocată, zădărnicită, reconfortantă sau o nouă explorare. Practica spirituală permite căutarea unui sens după o pierdere. Ea reconfortează prin exprimarea durerii prin ritualuri și relații. Ea stabilizează în timpul adaptării fără ceea ce s-a pierdut. Ea direcționează reînvățarea prin noi experiențe și relații. Ea fortifică pregătirea pentru nemurirea personală.
Închipuiește-ți divinitatea ca fiind de partea ta. Confortează-te și primește reînnoirea din spațiul tău sacru. Acceptați lecțiile spirituale ale durerii de apreciere a vieții, de relații mai strânse și de creștere transformatoare.